Răspunde la: O fasolică pentru liniştea noastră

Comunitatea celor cu pasiuni Artă culinară O fasolică pentru liniştea noastră Răspunde la: O fasolică pentru liniştea noastră

#588

Cristescu Bogdan
Keymaster

Eu când pun fasolea la înmuiat, o pun într-un castron , o clătesc în 2-3 ape ca să o spăl dacă e murdară tare (adică frec mâna prin ea) și apoi pun apă peste ea și o las. Nu pun fasole mai multă decât folosesc la o mâncare. Depinde la mine cum vreau să iasă mâncarea, mai groasă sau mai slabă (adică mai cu multe în ea sau mai multă zeamă). Când am făcut prima dată ciorbă de fasole (nu m-a învățat nimeni proporțiile) am pus fasole cam cât am socotit eu că intră într-un polonic atunci când pun în farfurie, am înmulțit cu 3 căci cam atâtea polonice intră într-o farfurie, apoi cam de câte ori mănânc din oala de ciorbă, și la mine e de 3 ori suficient (de 3 ori câte 2 farfurii). 

La ciorba de fasole pui întâi pe ea la fiert în apă curată nu în cea în care a stat la înmuiat. După ce aproape a fiert (adică o testezi și să fie puțin tare) pui legumele cu ceapa și/sau usturoiul și zarzavaturile, mai completezi cu apă (la fiert cu fasolea apa scade mult, e bine și în timp ce fierbe să mai completezi cu apa căci dacă e veche fasolea fierbe mai mult) și gata ciorba. Dacă ai prea multă fasolea la fiert, adică sa umflat mult și nu mai ai loc de legume și să rămână și zeamă căci așa e la ciorbă, mai iei din ele, și le poți da prin mașina de carne și să faci iahnie de fasole. Iahnia dacă nu o știi, e așa: fasolea data prin mașina de carne, o pui într/un castron, peste ea pui o ceapă medie tocată, ori câțiva căței de usturoi zdrobiți sau dați prin răzătoarea mică, ori ambele, și completezi cu ulei în timp ce mesteci în castron cu o lingură de lemn. I se mai spune fasole frecată la noi în moldova. E bună dimineața de uns pe pâine. Eu am mai făcut modificări uneori, în loc de ulei am pus muștar sau smântână sau unt topit. Poți pune și alte condimente în ea ori chiar verdețuri. E o salată ce e pe gustul meu oricând!