Accentul pus mai mult pe ostilitate decât pe dragoste dă acestei prime legături o reprezentare plină de lamentări şi proteste – care este foarte adesea repetarea relaţiei femeii adulte cu propria mama – iar reproşurile acumulate contribuie la detaşarea de obiectul primar. Care sunt aceste reproşuri? Reproşul cel mai vechi este acela ca mama nu l-a alăptat destul pe copil; o slăbiciune interpretată ca o lipsă de dragoste. Orice referinţă la realitatea nevoii ar scăpa aici esenţialul: aviditatea libidoului infantil, infiltrarea de către secual a registrului autoconservării. Nevoia poate fi răpusă, secualul e insaţiabil. Reproşul următor apare o dată cu un nou-născut, cu care va trebui să împartă ceea ce nu se împarte: dragostea maternă.

fluture-portocaliu

O altă sursă abundentă de ostilitate în ceea ce priveşte pe mamă apare în faza falică, atunci când cea care a dus copilul la excitaţie clitoridiană prin îngrijirile ei interzice manipularea. A interzice ceea ce ai indus chiar tu este însuşi exemplul tiraniei. Aceasta sumă de afronturi nu-l ocolesc nici pe băiat şi totuşi nu-l îndepărtează de obiectul matern. Este un factor specific fetiţei care, mai hotărâtă decât oricine, decide desprinderea de mamă şi hrăneşte ura: mama a omis să o doteze pe fată cu singurul obiect secual corect, ea este responsabilă de lipsa penisului, iar acest dezavantaj nu-i este iertat.

<< Partea 1Partea 3 >>

Share the Love!

9 comentarii la „A reproşa, a fi”

  1. Iulia
    Iulia

    Eu cred ca reprosurile ingreuneaza viitorul! Nu sunt deacord cu ele indiferent care ar fi conotatia pe care dorin sa le-o dam. Eu am primit o viata reprosuri, iar acum cand am inceput sa le constientizez si sa ma feresc de ele vad defapt ca nu au facut nimic sa indrepte. Acum sunt mama si ma tem sa nu reprosez.
    * Fotografia e de exceptie! Felicitari Bogdane!!!

  2. Eu_Pseudonim

    Sunt de acord cu textul dar ce m-a impresionat este poza pe care vad numele site-ului. De aici am tras concluzia ca ar fi facuta de voi si tin neaparat sa va felicit pt. ca este o poza superba, claritatea excelenta si mai ales felul in care a fost prin fluturasul. Splendida poza!!

    1. Jorjette

      Cam la ultimele articole am folosit poze făcute de noi, mai exact de Bogdan, iar pe viitor am pregătit o serie mare de poze pentru articolele viitoare :) Mulţumim!!

  3. Alex
    Alex

    Reprosurile nu sunt intotdeauna binevenite. De folos ar fi sa fim exemplu celor din jur cu comportamentul nostru, ca ceilalti vazad sa nu aiba ce sa spuna.

    1. Cristescu Bogdan

      Nu prea merge aşa! Eşti exemplu oricum, nu trebuie să te oboseşti să fii. Educaţia ce ai primit-o, experienţa de viaţa, te-a format, tu eşti ceea ce ai învăţat să fii. Felul cum te pui tu în faţa oamenilor are legătură non stop cu trecutul tău. Cu cât tu ştii mai bine ce ai făcut în trecut cu atât ştii mai bine ce eşti în prezent. Practic nu poţi fi în echilibru aici şi acum dacă trecutul tău este cel care te controlează. Reproşurile fac parte din trecutul tău. Ai primit vreo dată reproşuri?

      De unde şi până unde „ca ceilalţi văzând să nu aibă ce să spună”? Mie îmi sună a frică, a compromisuri oarbe pentru a mulţumi pe ceilalţi căci pe tine nu te cunoşti şi nu ştii exact dacă ai nevoie de altceva sau poate tot de ceea ce cer ceilalţi din jurul tău. Poate că nu ai punctat cum trebuie ideea, cel puţin mie nu-mi este clar deloc la ce te referi tu!

  4. Cristescu Bogdan

    Acum să rămânem pe subiectul articolului … „reproşurile acumulate contribuie la detaşarea de obiectul primar” unde se înţelege că reproşurile sunt atitudini naturale pentru care mama plăteşte precum mama ei a plătit, Aici nu vorbim de copil fără să ne gândim la el ca mamă sau părinte.

    Dacă tu ca femeie ai primit sau ai plecat de lângă mama ta cu un bagaj de reproşuri, prin educaţia şi comportamentul tău faţă de copilul tău, vei fi în faţa momentului în care aceste reproşuri îţi vor arăta că te guvernează. Copilul tău e pasul următor. Nu vorbim deci de reproşurile pe care tu le faci copilului poznaş!

    Ai citit articolul?

  5. MadMike
    MadMike

    Nu prea sunt de acord cu reprosurile sincer sa fiu. Dupa ce faptul e consumat, care mai e scopul lor sincer acum?. Copilul a spart televizorul, eu il bat, il pedepsesc etc. Ce am rezolvat? Crezi ca se va repara televizorul singur pentru treaba asta ? Nu. Cam asa e si cu reprosurile..

    Domle’, am fost prost, nu am luat examenul X. Ce rost mai au reprosurile, cand stiu ca nu eram capabil? Nu prea imi sta in fire sa imi reprosez si nici macar sa reprosez altuia. Faptul e consumat, restul e can-can.

Spune care este gândul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *