Abdal – ocrotitor al zimbrilor

3 comentarii la Abdal – ocrotitor al zimbrilor

Zeu cinegetic în mitologia avarilor din Caucaz, dar şi în alte mitologii caucaziene (Ardal la darghini, ţsahuri, laxi; cf. zeiţa kartvelă a vânătorii, Dali), venerat ca ocrotitor al zimbrilor, caprelor sălbatice şi cerbilor sau, prin extindere mitologică, al tuturor fiarelor pădurii, pe care le duce la păscut, mulgând pe cele lactante şi pedepsind pe vânătorii care încalcă aceste limite. În   funcţia  sa  de  apărător  şi   reglator al   vieţii sălbăticiunilor, Abdal apare fie sub aspectul unui animal alb, fie ca om alb.Abdal - ocrotitor al zimbrilor 1

Laxii cred că, înainte de o expediţie cinegetică, trebuie să i se adreseze o „rugăciune specială, altfel Abdal taie calea vânătorului şi îi abate săgeata (sau glonţul). Odinioară, vânătorii îi sacrificau inima şi ficatul animalului ucis, fără să ardă oasele ori să le arunce la gunoi, în credinţa că din oase Abdal reconstituie şi reînvie animalul vânat.

După o credinţă mai rară, uneori Abdal extrage din uterul matern câte un făt nenăscut, spre a-l creşte el însuşi şi a-l face păstor de zimbri.

De Jorjette C

Încearcă să trăiască o viață simplă și liniștită întrun sat de munte din Apuseni, Vidra, AR. De asemenea, incearca sa administreze Blogul Lui Jorjette in timpul liber. In rest, se bucura de gradina si de frumoasa viata la tara.

3 comentarii

Spune gândul tău...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *