Rânduite de Biserică pentru curăţirea noastră de păcate, posturile ne ajută, totodată să ne înfrânăm poftele şi ne ajută să scăpăm de multe din bolile trupului sau chiar ale sufletului. Postul adevărat ne înalţă mintea şi ne înaripează sufletul, însă este şi un remediu de echilibrare energetică.

Postul este un bun prilej de a lua aminte la trupul şi la sufletul nostru în acelaşi timp.

chifle de post

Alimente naturale cu un conţinut bogat în enzime

Alimentele vegetale cele mai bogate în enzime sunt germenii de grâu, zarzavatul proaspăt, sucurile proaspete de fructe şi legume. Dintre legumele cu un conţinut crescut de enzime se pot aminti: brocoli, varză, sfeclă roşie, conopidă, varză albă, guliile, ridichile, sfecla roşie (frunzele şi rădăcina), dovleacul, ardeii, ciupercile, fasolea boabe, păstăile, lăstarii de soia şi loboda roşie.

Unele lugume conţin o substanţă bogată în ioni de sulf – fitomina – recunoscută pentru acţiunea anticancerigenă. Fitominele au acţiune benefică la nivelul sistemului imunitar, scad colesterolul în sânge, previn ateroscleroza, au acţiune detoxifiantă.Fructe şi legume bogate în fitomine sunt soia, usturoiul, ceapa, pepenele galben, mazărea. De asemenea, şi fasolea, morcovul, ţelina şi conopida sunt recomandate în dietele celor cu sistem imunitar slăbit.

Ce mâncăm în perioada postului?

Soia este originară din Asia şi a fost aclimatizată în Franţa în jurul anilor 1700. Conţine substanţe proteice, lipide, lecitine, glucide, magneziu, fosfor, potasiu, sulf, vitaminele A, B1, B2, D, E, F, răşină, celuloză. Lecitinele conţin acizi graşi nesaturaţi, oleic, linoloc şi linoleic. Purificate şi concentrate, lecitinele respective se numesc „fosfolipide esenţiale” şi fac parte din componenţa unor medicamente care protejează ficatul.

Soia este un aliment complet, foarte digestibil, energetic, remineralizant, echilibrant celular. Făina de soia este de patru ori mai bogată în azot decât făina de grâu şi de cinci ori mai bazată în hidraţi de carbon. Soia este folosită în peste 50 de preparate  alimentare; necesarul zilnic de proteine pentru un adult poate fi asigurat de 200 g de soia.

Adevăratele alimente medicament folosite în timpul postului: porumbul, orezul, mazărea, conopida, varza, fulgii de cereale, sfecla – au acţiune anticancerigenă, sunt recomandate în obezitate, insomnii, afecţiuni dermatologice, renale.

Postul perioadă de eliminare a toxinelor

Postul favorizează metabolismul în sensul eliminării toxinelor, stimulează funcţia renală şi cea hepatică.

Postultrebuie particularizat în funcţie de vârstă, ocupaţie şi starea sănătăţii. În timpul postului, curelor de slăbire, alimentaţia poate fi îmbunătăţită cu suplimente nutritive. Acestea sunt preparate naturale recomandate în egală măsură oamenilor sănătoşi cât şi celor cu diferite afecţiuni, ele fiind un mijloc terapeutic complementar favorabil vindecării şi menţinerii stării de sănătate.

tipuri-de-post De câte tipuri pot fi posturile

În multe culturi spirituale, postul, în special postul negru, era de o mare însemnătate pentru purificarea corpului cât şi pentru purificarea spiritului.  În grupările esenienilor şi nazarienilor existau oameni care practicau posturi severe de 40 de zile. Postul este binefăcător atât bolnavilor, cât şi oamenilor sănătoşi. De aceea este bine să se postească, dar fiecare după posibilităţi. După felul în care este ţinut, se cunosc mai multe tipuri de post:

  • postul negru sau postul aspru – atunci când nu se mănâncă şi nu se bea nimic în ziua sau în timpul cât se posteşte;
  • postul mijlociu –  acel post care reduce mâncarea la o singură masă pe zi, de obicei luată în jurul orei 15:00, când se mănâncă numai puţină pâine şi apă;
  • postul de mâna a treia – acela când creştinii mănâncă mâncare fiartă o dată pe zi, cu cumpătare;
  • postul de mâna a patra – când creştinii mănâncă mâncăruri de post fierte, de două sau de trei ori pe zi;
  • postul îngăduitor – în care creştinii mănâncă mâncăruri cu ulei ori cu peşte şi beau puţin vin;
  • posturile generale – cele patru posturi de peste an, ajunurile şi cele trei zile ale săptămânii, luni, miercuri şi vineri, când creştinii sunt datori să se înfrâneze la mâncărurile gătite cu carne;
  • posturile locale  – se fac de credincioşii unei anumite localităţi pentru izbăvirea de primejdii sau nefericiri ce îi ameninţă sau îi bântuie;
  • posturile care se ţin de fiecare credincios în parte, pentru pietate, făgăduinţă, canon sau alte trebuinţe folositoare.

Share the Love!

2 comentarii la „Alimente – medicamente în perioada postului”

  1. rudolf
    rudolf

    Ma numesc Magyara Rudolf Leonard, am 24 de ani si bani prea putini pentru a-mi permite medicamentele necesare tratarii afectiunilor de care sufar. Nu am pe nimeni, am crescut, de la un an, in mai multe case de copii din Sibiu, iar de la 18 ani sunt pe drumuri. Acum dorm la un adapost de noapte din Sibiu si nu pot munci pentru ca medicii mi-au interzis efortul fizic. Sufar de ciroza hepatica, ulcer, leucemie si scolioza toracica si am nevoie, lunar, de medicamente in valoare de aproape cinci milioane de lei pentru a putea urma tratamentul prescris de medici.
    Ma adresez oamenilor cu suflet si credinta in Dumnezeu sa ma ajute pentru a putea continua acest tratament. Cei care doresc, ma pot ajuta cu mici donatii in contul deschis la BCR : RO36RNCB0231088855520001 (lei). Va rog ajutati-ma! daca nu, pot sa mor!

    E-mail: rudolfleonard13@yahoo.com Telefon: 0757205495

    Va multu mesc anticipat.

    Boala, disperare, durere, neajutorare si cate sinonime ar putea descrie situatia acestui om. In jurul nostru in fiecare zi mor oameni. Mor sau traiesc cu o frica teribila de moarte din cauza indiferentei noastre. ÃŽn fiecare zi semenii nostri duc poveri grele in sufletele lor. Cine dintre noi este gata sa intinda o mana de ajutor??? Nu pot sa ajut acest om financiar, dar vreau prin acest anunt sa sesizez pe cei care nu stau cu mana intinsa si pot sa puna ceva deoparte ca sa contribuie la aceasta nevoie.
    Dumnezeu spune ca: religiunea curata si neintinata inaintea Lui consta in cercetarea vaduvelor si orfanilor in necazurile lor. (Iacov 1). Tu ce faci in acest sens. Contribuie si tu la salvarea lui Rudolf. Am aflat despre situatia lui de la el, cand a lasat mesajul de mai sus intr-un comentariu pe acest blog. 0757205495

Spune care este gândul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *