Psihologie Ezoterică: EGO-ul şi conştiinţa

Psihologie Ezoterică EGO-ul şi conştiinţa

Pentru a înţelege mai uşor diferenţa între activitatea conştientă a creierului şi conştiinţă vom prezenta câteva situaţii reprezentative. Conştienţa creierului este doar o parte a conştiinţei.

Statisticile au demonstrat că în zilele noastre, omul deţine în medie 3‰ parte conştientă, şi 97‰ parte inconştientă. Desigur, o persoană poate avea o parte conştientă mai mare sau mai mică decât media. Trebuie să ştim, totuşi, că, după cum ne spun tradiţiile ezoterice, cine are 10 la sută conştiinţă trezită, este conştient de sine chiar şi în timpul somnului. Scopul Psihologiei Ezoterice este de a ajuta fiinţa umană să ajungă la nivelul maxim de conştiinţă, adică la sută la sută. Procesul de trezire, adică de mărire a procentajului de conştiinţă, se poate numi Muncă Ezoterică asupra sinelui. Chiar numele ne clarifică faptul că este un proces pe care fiecare trebuie să-l facă pentru sine. Nimeni nu-l poate face pentru altul.

Adevăratul ezoterist avea datoria să elimine Agregatele Psihologice, sau Ego-urile. Acesta este însuşi modul de a trezi conştiinţa, deoarece Ego-urile ţin prizonieră conştiinţa ce ne lipseşte.

De exemplu, când se elimină Ego-ul fricii, se naşte în noi adevăratul curaj. Când se elimină avariţia, apare generozitatea. Când se elimină ura, apare iubirea adevărată.

Această luptă antitetică între Esenţă şi Ego, este lupta între lumină şi tenebre, este mesajul profund al miturilor, legendelor, povestilor din toate timpurile şi din toate locurile. Perseu împotriva Meduzei, Tezeu contra Minotaurului, Sfântul Gheorghe şi balaurul etc. Odată ucis dusmanul, eroul victorios primea comori, puteri, nemurire, etc. Aceste premii alegorizau Esenţa recâştigată. Deseori, prinţesele sau fecioarele reprezintă aceeaşi Esenţa. Pentru a explora inconstientul, deci pentru a cunoaşte Ego-ul, este strict necesar să ne concentrăm atenţia spre propriul nostru interior. Este foarte greu de realizat, deoarece pentru această Auto-observare, simţurile exterioare nu ne folosesc. Din păcate, e mai uşor să-i observăm pe alţii, decât să ne observăm pe noi înşine.

psihologia ezoterica

Voi expune un exemplu, un caz real, de ce se întâmplă când nu ne auto-observăm şi, astfel, suntem victimele circumstanţelor şi a Ego-urilor.

Cunoaştem cazul unui turist care dorea să schimbe dolari în lei. Nu era pentru prima dată. În plus, fusese avertizat de faptul că există escroci care înşală lumea. Era hotărât să meargă direct la casa de schimb obişnuită. Când să intre, un necunoscut îi şopteşte un pret cu 10 la sută mai mare decât cursul casei de schimb. Deşi hotărât să intre, ceva l-a oprit în loc. O emoţie puternică pusese stăpânire pe el. “Câştig 10 la sută! Atunci schimb chiar mai mult decit am vrut!” Îşi aminti de pericolul de care fusese avizat. “Nu mi se poate întâmpla MIE una ca asta. Am să fiu foarte atent, cine mă poate păcăli PE MINE!?”. A găsit răspunsul acasă, după câteva ore de tremurat nervos, privind bucăţile de hârtie de ziar pe care le-a primit în locul bancnotelor.

“Uite cine m-a păcălit: propria mea lăcomie, şi propriul meu orgoliu! Adevăraţii vinovaţi sunt în interiorul meu, nu undeva pe stradă.”

Astfel, prin intermediul experienţei, bietul om a înţeles în profunzime un mare adevăr, cunoscut foarte bine în tradiţia ezoterică: Adevăratele Cauze ale nefericirii, problemelor şi conflictelor fiinţei umane se gasesc în interiorul ei. Se poate spune că în interiorul fiecăruia trăiesc mai multe persoane, fiecare cu sentimentul, gândirea şi voinţa sa proprie. Suntem victimele circumstanţelor vieţii şi a persoanelor ce ne înconjoară: dacă suntem insultaţi, reacţionăm negativ, dacă suntem lăudaţi, ne bucurăm, iar dacă cei din jur sunt destul de diplomaţi, ne induc până şi stările sufleteşti dorite de ei.

Din cauza tuturor defectelor psihologice, fiinţa umană nu poate avea o individualitate legitimă. Această individualitate apare numai după eliminarea Ego-ului pluralizat, atunci când rămâne în interior numai Esenţa complet trezită. Această trezire completă, însuşi scopul Psihologiei Ezoterice, ne releagă cu Fiinţa noastră interioara profundă.

Această temă prezentată aici face parte dintr-un ciclu de subiecte studiate de A.G.E.A.C. – Asociaţia Gnostică de Studii Antropologice şi Culturale – (non profit).


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

Un răspuns la „Psihologie Ezoterică: EGO-ul şi conştiinţa”

  1. Avatar Gabriella Lukács
    Gabriella Lukács

    Felicitări!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *