Eu sunt picătura de apă ce cutreieră universul, sunt într-o transformare continuă, sunt! Tot universul mă ştie şi-mi spune „fulg de nea”- pentru unii sunt doar o amintire, pentru alţii sunt prezent, pentru unii viitor, iar pentru mine sunt un prezent continuu. Sunt liber să zbor, să cunosc, să mă transform , dar ce vreau eu sa fac?

Să plutesc e visul meu, să explorez şi să descopăr, să nu mă las topit de ceilalţi, să fiu EU. Sunt un fulg de nea colorat- în copilărie eram alb şi mic, până am înţeles că pot fi aşa cum vreau eu-am devenit treptat un fulg de nea colorat- vreau să fiu un fulg de nea CURCUBEU!

Ideile mele se adună aici împreună cu ale voastre pentru a crea un tot, nu pentru a fi judecate. Îi invit aici pe toţi cei care vor să construiască acest puzzle alături de mine, pe cei care vor să schimbe ceva, pe cei care acceptă.

Cei care acceptă prezenţa celuilalt fără cea mai mică judecată, critică şi care au viziunea totală a fiinţei realizate a celuilalt sunt cei care au descoperit ce e iubirea! Scriu aici pentru a pune în comun, pentru a-mi  descoperi potenţialul creator, pentru a evolua si invata alaturi de voi!

Cine sunt eu, Jorjette, in viata de zi cu zi

In viata de zi cu zi sunt un simplu om ca si tine care se pierde in aceasta multime. Mai special este faptul ca am renuntat la viata urbana si am ales o viata mai retrasa, linistita, la tara, intr-un sat alaturi de oameni dragi sufletului meu. Alaturi de natura, redescopar frumusetea si marinimia ei si a vietii in fiecare zi, ma redescopar ca fiinta clipa de clipa.

Dupa absolvirea Faculatatii de psihologie, in urma cu 7 ani mi-am dat seama ca viata de oras nu mai e pentru mine. Crescuta in sanul naturii pana sa incep scoala, pot spune ca aceasta m-a pregatit pentru viata. In copilarie, mi-a fost revelata natura in toata splendoarea ei, motiv pentru care nu mai pot sa o nesocotesc. Bunicul a fost cel care mi-a oferit cunostinte despre o parte din plantele medicinale si din ciupercile comestibile.

Copil fiind, cutreieram dealurile din Bucovina in cautare de flori. Nu eram chiar asa sociabila cu copiii, asa ca preferam natura in locul oamenilor. Eram totusi populara si vorbareata, dar doar cu oamenii mari. In natura eram ascultatoare si deschisa, gata sa zbor ca un fluturas zburdalnic, din floare in floare. Priveam fiecare floare si ma lasam cuprinsa de magia ei. Florile, fiinte minunate, m-au invatat sa le iubesc si sa ma iubesc.

Eu sunt Jorjette

Chiar daca am uitat asta intre timp cand viata m-a luat prin surprindere, luandu-ma departe de ele, dupa ani si ani, am revenit. Acum incerc sa refac legaturile, insa timpul petrecut printre blocurile de ciment si iluzii nu se poate sterge. Amprenta e prezenta si va fi mereu. Eu sunt recunoscatoare insa pentru fiecare experienta, pentru ca toate m-au facut sa fiu ceea ce sunt astazi. Iar astazi sunt o femeie minunata si ma iubesc pentru ceea ce eu sunt intru totul. Am invatat ca nu exista greseli, doar experiente si alegeri. Am invatat ca totul este schimbator si ca nu am de ce sa fiu suparata, trista, ingrijorata. Invat in fiecare zi sa traiesc in regatul plantelor, al zanelor si spiridusilor, al animalelor si al oamenilor .

M-am mutat la tara alaturi de cel care a devenit intre timp sotul meu, un om minunat, drag peste masura sufletului meu. De 7 ani traim si ne bucuram zi de zi unul de altul, de gradina mica si darnica pe care o avem, de 3 pisici minunate, de experiente unice, de oameni simpli si frumosi. Ne minunam de flori noi pe care le descoperim , de insecte nemaivazute si de triluri de pasari. De gusturi si arome, de miresme si privelisti, de apusuri si rasarituri.

Din experientele si cunostintele noastre incercam sa daruim si celor care ne citesc, macar un gram din nebunia si fericirea noastra.

Poze din gradina – Viata la tara

Acestea sunt doar cateva poze din ceea ce inseamna pentru noi viata la tara. Viata este pictata in fiecare clipa, ceea ce inseamna ca totul este trecatr si schimbator de la nu moment la altul. Aceasta continua transformare nu poate fi expusa aici.

Iti multumesc ca esti alaturi de noi si ca ne sustii prin faptul ca ne citesti! Pentru mine inseamna foarte mult sa stiu ca informatiile pe care le oferim ajung acolo unde trebuie!

Vrei să îmi trimiți un email direct? -> Foloseste acest formular de contact

Vrei să fim prieteni pe Facebook? Eu sunt Jorjette

Share the Love!

102 comentarii la „Eu Sunt Jorjette – metafora terapeutica”

  1. nu conteaza

    Imi pare rau sa citesc ca nu se doresc critici. Ele pot fi contructive.
    Sunt de acord cu: nu judeca, doar nu noi am spus asta prima data nu?
    Imbratisam repede idei care nu ne constrang si asta e bine, pentru ca omul e creat sa fie liber. Dar nu cred ca arunca nimeni cu piatra daca face anumite critici, nu a persoanei tale, ci a unui mod de gandire si a unor idei si pareri pe care le poti avea referitoare la aceasta lume si poate ne mai imbogatim si noi cu cate ceva din ceea ce ai tu si tu cu cate ceva din ceea ce avem noi, numai sa fie adevarat si folositor de sufelt, ca sa nu ne aflam totusi visind in nestire fara cap si fara coada, si chiar si fara continut.
    Daca vrei sa fac o remarca critica la adresa descrierii pe care ai facut-o, daca vrei sa stii parerea mea despre ea, nu o voi face fara ingaduinta ta.
    Asa ca astept un semn, incuviintarea ta, pentru a putea scrie mai departe.

  2. Erin Klamner

    …..sunt convins de faptul ca aceasta echipa tanara,bogdan si jorjette,vor fi inteles ca mai multe de facut pana vor deveni specialisti….in ceea ce si-au propus,…nu sunt insa de acord cu …prea multele observatii,…inteleg sa ii incurajam,….sunt ,sigur dupa umila mea parere-multe de corectat,dar toate vin odata cu…experienta,iar cei doi la varsta si experienta pe care le au….vor parcurge cu siguranta si drumul…perfectionarii….daca asta este…punctul de vedere…..al specialistului…ma intreb ce …facem cu cei care au …..dezvoltat in mod aberant..adevarate tehnici de ..distribuire a grosolaniilor,uzind de imagini si,sau limbaj grosier,cu trimitere directa la…..superficialitate si violenta,incalcarea oricaror reguli ale bunului simt…..s.a.m.d………ca fost profesor nu pot spune ca totul este foarte bine realizat….dar ii prefer pentru ca …..sunt naturali -chiar si preluind o serie de date,imagini,informatii-preponderent rubrica lor tine de o ramura a sociologiei,dar si a ..filozofiei,….astazi cand majoritatea paginilor incita la o sexualitate……retardata,de tot felul de frustrati,bolnavi psihici sau pur si simplu….efecte ale unor reforme ..idioate golanesti,care nu au nimic in comun cu un mesaj…educativ…cei doi …sunt -dupa parerea mea de laudat …si de accesat-sigur nu trebuie sa fiti de acord cu mine….acceptati insa mesajul lor…..ca o dublare a eforturilor celor care vor totusi sa ajute…..educatia….si sa reaminteasca una -cel putin una din regulile de aur ale educatiei-daca vrei sa te intelegi cu cei din jur ..si peste 100 de ani….reaminteste-le ..obiceiurile,traditile,folclorul,cultura si tot ceea ce a format…..felul de a fi al oamenilor…. Cu stima si pretuire, col(r)Precup Fl.
    +1

    1. Vă mulţumim mult pentru aprecieri şi ne bucurăm să vă avem printre noi. Încercăm şi noi să dăm ceea ce avem mai bun, deşi există şi mulţumiţi şi nemulţumiţi. Noi ne bucurăm nespus de mult că avem această posibilitate de manifestare şi este alegerea fiecăruia dacă ne citeşte sau nu. Eu personal am o mare satisfacţie, pentru că alături de Bogdan şi de toţii cititorii, învăţ în acelaşi timp cu ei, iar acest lucru mă motivează şi mai mult.

      Vă mulţumesc din nou pentru cuvintele frumoase şi sper să existe măcar un singur lucru pe care am reuşit să vi-l reamintim. Cu dragoste şi respect!

  3. Karmen

    Pentru 1 si 8 Martie accesorii had-made, unicate, sofisticate, la preturi destul de accesibile. Vizitati, magazinul meu online.

    O zi frumoasa tuturor!

  4. Multumesc ca m-ai primit pe site-ul tau. Sper ca florile mele sa inveseleasca privirile privitorilor si sa aduca soare si primavara in suflete.

    1. Îţi mulţumesc că ai venit alături de noi şi ai adus atâta frumuseţe şi dragoste! Bine ai venit şi sper să primeşti măcar la fel de mult precum dăruieşti!! Sunt o minunăţie lucrurile făcute de tine. Lebăda cel puţin m-a fascinat! :)

  5. silavaracald

    Faină profesie de credință! Fie să crezi în ea cât mai mult. :)

  6. Nu se supara …daor isi fce meseria …am doua mari pasiuni fotografia si gatitul…..:)….cand am chef:)…ca sa nu fiu ipocrit!

  7. sensey

    imi place cum scrieti la nebunie felicitari

  8. Mai… de unde si pana une vrajitoare…mi se pare …ca e suepr drguta atat poza cat si fundalul…daca erai incadrata putin mai in stanga era perfect:)…daca aplicam regula punctelor de forta!

    1. Fiecare cu fanteziile lui…vrăjitoare e una dintre ele :) Ei, tu acum vorbești de fotografii, asta e o poză :) și e perfectă așa. Nu de alta, dar se supără fotograful.

  9. bluewolfy

    E frumos in lumea ta verde-alb:)…desi eu tot dupa poza aceea oftez:)…caldura acelui apus asociata cu imaginea ta de vrajitoare invocand iubirea…e divina…atmosfera de vis…e superba si cabanuta din stanga si norii care se apropie si imbie la moleseala ploii…mmmmm…ce arome de brad vin dinspre semineul in care focul spune povesti…si deja ploua, nu bacovian, ci minulescian, sau stanescian…ploua in luna lui marte:)…sa fie de la ierburile tale?…sau aud eu picaturile cum se topesc pe geam ca un sarut?

    1. Cred că e de la ierburile tale…ale mele încă nu-s activate :) la primăvară-vară probabil. Dar ce cadru ai descris…ca de poveste…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *