Experienţa Wicca – religie pagana ce venereaza natura

Wicca religie pagana

Adevărata valoare a vieţii este creată de experienţe , în tocmai, ele pot fi plăcute sau nepăcute.

Una din experieţele mele plăcute a fost şi încă mai este Wicca, pentru început Wicca e o religie păgână ce venerează natura prin ritualuri ,gânduri, muzică şi pasiune.

Wicca – religie pagana

Într-un moment de impas în viata mea am descoperit această religie, care m-a adus foarte înalt pe planul spiritual care era devastat, să zic aşa.

E minunat să simţi că eşti mai puternic, mai bun, mai frumos şi că poţi simţi natura  în fiecare firicel de păr.

Wicca religie pagana

Deasemenea şi siguranţa care ţi-o conferă aceasta, stabilitatea spirituală. Ritualurile Wicca sunt din cele mai profunde, ai senzaţia că trăieşti în altă lume, că treci alte bariere necunoscute de fiinţa umană.

Dar curiozitatea nu va disparea niciodată, iar atunci e bine să ştim unde să ne oprim. După cum în Wicca se practică anumite ritualuri, acestea există şi în alte religii, doar că sunt diferite. O mare tentaţie pentru practicanţii Wicca vor deveni ritualurile sataniste, care sunt ritualuri periculoase, mulţi ne dorim să încercăm această experienţă, însă nu toţi scăpam doar cu o sperietură puternică …mulţi rămân cu traume. De aceea trebuie mai întâi să ne asigurăm că suntem destul de buni încât să controlăm forţe cu care nu putem lupta , pe care nu le vedem ci doar le simţim – acesta e secretul de aur al fiecărui practicant Wicca.

Încrederea şi credinţa în sine şi în forţele spiritelor, în zeii naturii sunt de asemenea esenţiale, fără acestea nu se pot împlini ritualurile sau dorinţele…iar apoi vă veţi trezi spunând : ” Nu e adevarat nimic/Nu s-a întâmplat ce vroiam eu “. Ca şi în viaţă, e ceva pentru ceva…în acest caz credinţa pentru împlinire.

Eu am avut o problemă cu stabilitatea …nu eram sigură că voi urma această religie ani la rând şi că pot face jurământul …dar acum nu regret.

Toate sfaturile date sunt din propriile experienţe, sper ca pe noii practicanţi să îi ajute, să nu repete anumite greşeli făcute de mine, asta pentru a evita multe experienţe neplăcute pe deoparte.

Mult noroc!

Acest articol este scris de LARISA.


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

35 de răspunsuri la „Experienţa Wicca – religie pagana ce venereaza natura”

  1. 😀 nuuuu, nu ne-am obisnuit 😀 incerc sa le explic de fiecare data, cu rabdare si calm 😀
    Referitor la aceste “vrajitoare” care ghicesc, “fac” si “desfac”… Eu sunt sigura ca in traditia lor (ca si in a noastra, dealtfel) exista aceste lucruri, aceste cunostinte transmise. La noi s-au pierdut sau s-au transmis “pe ascuns” datorita crestinismului, care le-a infierat pe vrajitoare ca fiind rele si “avand un pact cu diavolul” ceea ce si spuneam mai sus ca e imposibil. Dar s-a uitat ca aceste vrajitoare / vraci se ocupau si de vindecari si de alte lucruri, cu cel putin sute de ani inainte ca medicii sa faca acest lucru. Ceea ce vreau sa spun este ca ma intreb daca la ele (la tiganci ma refer) s-o fi pastrat traditia mai mult decat la noi, sau totul s-a redus la show si sugestie?

  2. Despre ghicit, am intrat şi eu în contact cu acest lucru, este una din practicile de divinaţie, iar ceea ce “se ghiceşte” este una din multiplele posibilităţi şi nu trebuie să ne fixăm pe ceea ce ni se ghiceşte.

    Despre aceste ghicitoare, nu ştiu dacă au ele darul ghicitului, dar ştiu că pentru ele este o sursă de venit, iar în momentul în care faci ceva pentru bani, nu pentru lucrul respectiv în sine, se pierde foarte mult.

    Aşa este, ceea ce oamenii nu cunosc, în gura lor devine cu totul altceva , şi când te gândeşti că oamenii se încred în cuvintele altora- şi în gura lor devine şi mai înfiorător, dar asta este, ne-am obişnuit, nu?

  3. Oricum, exceptang chestia cu tentatiile si satanismul, sunt de acord cu ce a scris ea 🙂 Am simtit nevoia sa comentez la acea parte pentru ca oamenii se crizeaza cand vad o pentagrama si fac exact legatura cu satanistii.  Si nu au urechi sa auda ca satanistii poarta pentagrama inversata, la fel cum poarta crucea inversata… Sunt mult prea doritori sa infiereze ceea ce nu cunosc.

  4. 🙂 Banuiesc ca aceste persoane de fapt nici nu cauta wicca ci vrajitoarele acelea care au “n” anunturi in ziare 😀
    By the way, ce parere ai despre ele?

  5. Sincer cred că sunt unii oameni care, nu ştiu dacă practică, dar încearcă diferite ritualuri pentru a obţine ceva ce-şi doresc foarte mult, şi le practică fără să aibă prea mult habar de ele, fără să ştie foarte multe, orientându-se doar pe singurul lor scop.

    În Wicca este pentru mulţi vrăjitoria de care au nevoie la un momet dat. Eu i-am cerut LArisei să scrie acest articol pentru că veneau la mine pe blog căutări de genul : ritual pentru întoarcerea persoanei iubite, ritual pentru îndeplinirea unei dorinţe- şi am considerat că cei care ştiu despre aceste lucruri(cum ai fi tu cu o experienţă de 10 ani) nu cauţi pe internet cum se face un ritual. Eventual poate cauţi alte informaţii, dar ritualul face parte din “cunoştinţele” de bază, să le numesc aşa.

  6. 🙂 atunci ne-am incurcat in termeni 🙂 Din punctul meu de vedere, wicca nefiind recunoscuta oficial in Romania… oficialul nu prea exista. Eu consider ca practic wicca de 10 ani (asta incluzand toate aspectele, si teoretice si practice, ca nu prea poti practica ceva fara sa stii cu ce se mananca, sau daca o faci esti un pic inconstient…)

  7. Ai dreptate Nessa ,dar eu vorbeam de cazuri particulare ,multi practicanti wicca au fost influentati sau doritori de mai multa putere odata ce au vazut cum e sa detina ,desi putere mai mare ca echilibru nu exista ,nu toti practicantii vad asta ,iar practicant cu adept nu e acelasi lucru …adept e cand e total oficial,practicantul experimenteaza…

  8. Avatar Nessa Silverwolf
    Nessa Silverwolf

    Parerea mea este ca daca pentru practicantii wicca, aceasta nu este doar ceva facut din curiozitate si tin cont de legile si teoria wicca – pentru ca wicca nu este doar o religie ci este un mod de viata – nu au cum sa “cada pe panta satanista”, in wicca ne-existand macar Satan sau orice alt nume i s-ar da. Nu exista o entitate pur negativa. Wicca inseamna mai mult decat ritualuri. Si la ele ajungi abia dupa ce cunosti si aplici bazele. Deci pericolul respectiv de fapt nu este 🙂 Stiu insa ca sunt si persoane care cred ca wicca e fun si cool si ca e interesant sa fi altfel, sa fi neinteles 🙂 Acestia insa ar trebui sa isi asume responsabilitatea faptelor lor si sa gandeasca bine inainte de a face ceva.
    Love & Light,
    Nessa

  9. vaiiiiiii….buna si tie ,imi pare rau dar din pacate sunt mult prea departe de Iasi si varsta mea nu e tocmai foarte mare ..imi pare rau ,poate cu alte ocazii.

  10. Larisa, poţi veni la Iaşi să ne prezinţi câtorva care doresc, un ritual Wicca, eventual unul de vindecar sau divinaţie ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *