George Orwell a scris o carte cu acest titlu, o cumplită parodiere a societăţii umane, animale care preiau conducerea societăţii (ferma) in numele democraţiei, pentru ca, prin conducătorii lor cei mai inteligenţi, porcii, să copieze întru totul defectele civilizaţiei umane.

Shiva si Lila

Un articol dintr-o revistă mai veche descrie însă un altfel de posibilă fermă a animalelor, avându-l ca element principal tot pe porc, dar în scopuri pur medicale: marea asemănare dintre organismul uman şi organismul porcin îl face pe martirul din curtea noastră drept unic candidat la postul de donator de organe! Bineînţeles că omul însuşi este cel mai potrivit pentru a-şi dona sieşi organe dar, deşi canibalizarea chirurgicală a dezvoltat tehnologii de mare succes (rata de supravieţuire a pacienţilor cu transplant de ficat, de pildă, depaseste 70%!), problema este că cererile (ale pacienţilor bogaţi, care îşi pot plăti transplanturile) depăşesc cu mult oferta (deşi se aude că indieni săraci îşi vând rinichi cu 5000-10000 dolari bucata şi că prizonierii condamnaţi şi executati în China sunt şi ei de folos omenirii…).

În timp ce, în ferma mondială a animalelor, porcul stă foarte bine: 95,7 milioane de „indivizi” sint crescuţi în fiecare an, după tehnici zootehnice străvechi şi trimişi, oricum, fatalmente pe ultimul lor drum – aşa că a creşte încă vreo câteva sute de mii de porci pentru nobila funcţie de donator de organe nu va fi o problemă, nici economică, nici etică. Singura dificultate este, deocamdată, cea a rejecţiei „ţesutului porcin” (ficat, rinichi etc.) de către organismul uman, rejecţie care se datorează, au descoperit biologii, unei molecule numită alfa-galactoză, care se găseşte în sângele porcin, deci în ţesuturile pentru transplant, şi care stârneşte… furia distrugătoare a sistemului imunitar uman. Soluţia a fost… construirea de către geneticieni a unui porc manipulat genetic, ale cărui celule produc o proteină, numită inhibitor complementar, proteină care „linişteşte”, prin prezenţa ei în ţesutul porcin transplantat, armata de limfocite a organismului uman suportând transplantul. Un fel de „cal troian” deci, în cele mai nobile scopuri.

Aşa a apărut, în ferma animalelor de experienţă, numitul PIG 23, un purceluş dotat de către ucenicii vrăjitori ai geneticii cu gene umane conţinând inhibitorul complementar! Tehnica este complicată, uluitor este că o scroafă a purtat în uter un ou porcin fecundat şi „infectat” cu fragmente ale lanţului ADN uman, cu rezultat concret, acest PIG 23, care, se speră, îşi va dona cu generozitate – n-are încotro, săracul – ficatul şi rinichii unei făpturi umane aflate la ananghie, iar inhibitorul complementar uman din ţesuturile porcine îşi va face datoria, organismul uman va accepta transplantul, vieţi omeneşti vor fi salvate, în viitor, cu cheltuială mica şi… fără neliniştea pe care, probabil, le are acum un purtător de inimă, ficat, rinichi străine.

Povestea nu se încheie aici, pentru că geneticienii s-au dezlănţuit după succesul cu oaia Dolly şi acum clonează tot ce le trece prin minte. Le-a ieşit, de pildă, la Bath, în Anglia, un… mormoloc fără cap! Un mormoloc fără cap nu foloseşte bineînţeles la nimic dar ia gindiţi-vă dacă un om fără cap, clonat, pe cheltuială proprie, de un tip cu avere, din propria-i celulă, nu i-ar fi lui însuşi de folos peste ani, atunci când inima, plămânii, ficatul, rinichii etc obosesc iar fratele său geamăn, fără cap, minte, voinţă, conştiinţă are exact ce îţi trebuie ţie (ne cam ia cu răcori la asemenea perspective – numai că ultimele explozive decenii în cunoaştere ne-au învăţat că legile lui Murphy sunt legi ale naturii: dacă ceva rău se poate întâmpla (în societate) atunci precis acel ceva se va întâmpla…). Mai acceptabilă – etic – a fost însă ideea că pot fi crescute artificial organe umane, din celule specifice (un ficat, într-o variantă „simplificată”, a fost „crescut” la un spital din Boston, din celule umane impregnate pe un burete din polimer biodegradabil).

Iar o combinaţie între ferme speciale cu urmaşi ai lui PIG 23 şi adaos de organe umane crescute artificial – deşi, ca idee, ne cam face părul măciucă, s-ar putea să existe deja. La urma urmei, Cordwainer Smith, într-o povestire uluitoare îl „pedepsise” pe Capitanul Sourdal, un trădător al umanităţii, înfigându-l în solul unei planete, care îi hrănea trupul, crescut, uriaş, cât un munte; din care munte pământenii desprindeau, pe viu, organele umane de care aveau ei nevoie; Capitanul Sourdal creştea la loc, urlându-şi, nemuritor, durerea peste Galaxie…

Share the Love!

9 comentarii la „Ferma animalelor sacrificate”

  1. iulia
    iulia

    Interesant articol, stau si ma gandesc cat de departe va ajunge tehnologia peste sute de ani.

  2. Ana-
    Ana-

    era si desenul ala animat cu ferma animalelor, destul de drama as zice eu…

  3. Costy
    Costy

    Dupa ce am citit acest post vreau sa citesc neaaparat cartea.

  4. Raluca
    Raluca

    Oamenii au luat-o razna si pana la urma, atitudinea asta atotputernica nu va duce decat la autodistrugere… Maybe it’s for the best

    1. Jorjette

      Aşa este, această atitudine în final la autodistrugere, însă în final cred că Mama Pământ va fi mulţumită pentru că astfel se va putea reface, îşi va putea vindeca rănile. Şi acum o poate face, însă e foarte dificil cu atât de multe minţi distrugătoare….Totul probabil are un scop bine definit…

  5. Cristian
    Cristian

    Pare o sursa destul de buna. Cred ca ar rezolva problema mondiala in cazul unor tipuri de organe, si cred ca vor fi la un pret acceptabil, daca nu vor fi costuri pentru acele incompatibilitati sangvinice.

  6. Saloane.ro
    Saloane.ro

    ce aveti cu bietele animale? de ce le jigniti? :p

  7. Smaranda Brad
    Smaranda Brad

    Da, omul are aceasta aroganta distrugatoare de a dispune de celelalte specii.
    O selectie naturala este mai mult decat necesara, specia umana devine din ce in ce mai bolnava prin prisma acestui tip de „evolutie”.

  8. Jachete Barbati
    Jachete Barbati

    Se pare ca ne inrudim destul de bine cu porcii. Ne place si sa-i mancam, dar avem si comportamente (unii) similare, iar in plus suntem compatibili medical. Se pare ca stiinta nu are rabdare, mereu progreseaza, iar noi nu putem tine pasul cu ea.

Spune care este gândul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *