Tratamente impotriva acneei – scapă de acnee Natural

tratament impotriva acneei - ulei de masline pentru acnee chistica

Acneea se manifestă prin erupţii diferite ce pot apărea pe faţă, piept, umeri, spate, etc şi este realizată la nivelul glandelor sebacee.

Factorii care favorizează apariţia acneii sunt: predispoziţie genetică, tulburări ale glandelor endocrine, flora microbiană, surmenaj, diverse tulburări digestive, etc.

Cel mai bun tratament impotriva acneei şi a coşurilor este masajul facial cu produse naturale, alături de o gândire pozitivă.

Cei mai multi dintre noi, în asemenea momente, merg la medic. Acestia nu fac decât să ne ofere tratamente foarte puternice ce ne afectează organismul. Se pare că există şi cauze spirituale sau să le spunem psihologice  ale acneei. Cea mai pregnantă este a neacceptării. ” Nu mă accept aşa cum sunt şi în acest mod mă izolez de ceilalţi, îi fac şi pe ei să nu mă accepte”. Din acest motiv este nevoie în aceste cazuri de o gândire pozitivă, bazată pe încrederea în propria persoană, în puterea de autovindecare.

Îmi amintesc că mie mi s-a prescris împotriva acneei, la vârsta de 17 ani Roaccutane, tratament foarte puternic. Efectele erau de a usca pielea, buzele. Imi amintesc că mi s-a precizat să nu fac copii pe o perioadă de 2 ani pentru că există un risc crescut de a se naşte cu malformaţii. Într-adevăr, au apărut efecte împotriva acneei, dar şi alte neplăceri pe lângă.  Efectele erau acelea de  uscare exagerată a pielii, inclusiv a buzelor care ajunseseră să mă usture. Am renunţat la ele după ce am dat şi foarte mulţi bani.

Uleiul de măsline – Tratament impotriva acneei

Am început să-mi fac masaj  minim 10 minute pe zi cu ulei de măsline, cu cremă de gălbenele sau alte creme naturiste. Înainte de masaj îmi faceam ceai de gălbenele şi muşeţel, stăteam în abur cât rezistam după care cu o dischetă înmuiată în ceai îmi ştergeam faţa de câteva ori, urma gomajul, după care făceam masajul.

La început, mă simţeam foarte complexată, nu-mi plăcea de mine. Apoi am început să mă privesc cu alţi ochi şi au apărut transformările la nivelul feţei. E mai greu cu urmele, dar cu masaj, dispar şi acestea.

Ulei de masline impotriva acneei

Mai nou am găsit o combinaţie foarte interesantă de ulei de măsline amestecat cu ulei de migdale şi ulei de sâmburi de struguri (se găsesc la magazinele naturiste), le-am amestecat pe toate trei într-o sticluţă în care am adăugat câteva petale de gălbenele, flori de salcâm şi de muşeţel.

Un alt tratament împotriva acneei – se ia câte o jumătate de linguriţă de şofran indian şi lemn de santal măcinat ( se găsesc la magazinele sau farmaciile cu produse naturiste) şi se adaugă apă până se formează un terci care se aplică extern. Se mai poate bea , de două ori pe zi, o jumătate de ceaşcă de zeamă de aloe până când pielea redevine curată.

Ce trebuie sa faci pentru a scapa de acnee – Sfaturi utile

  1. Stresul poate juca un rol semnificativ în înrăutăţirea acneei. Neutralizaţi stresul prin exerciţiu fizic în aer liber.
  2. Curăţind pielea la fiecare 46 de ore veţi împiedica creşterea bacteriană. Spălarea poate fi efectuată cu sau fără burete. Folosind apă călduţă, frecaţi uşor dar ferm cu spumă de săpun timp de 1 minut. Clătiţi tot cu apă călduţă- repetaţi spălarea.
  3. Multe loţiuni şi produse cosmetice conţin substanţe chimice care pot agrava acneea. Unele dintre cele mai populare produse comerciale pentru îngrijirea pielii pot fi cei mai mari vinovaţi în problemele pe care le avem cu pielea.
  4. Un bun tratament impotriva acneei sunt compresele cu amidon din porumb, bicarbonat de sodiu sau o combinaţie din acestea două.
  5. Se recomandă folosirea unei îmbrăcăminţi din bumbac 100% şi deasemenea lenjerie de pat din bumbac.
  6. Nu stoarceţi bubiţele şi coşurile, întrucât această acţiune împinge capul negru mai adânc, sub piele.
  7. Nu lăsaţi părul să atingă faţa, evitaţi acest lucru printr-o tunsoare scurtă sau cu ajutorul agrafelor.
  8. Nu vă puneţi mâinile pe faţă nici măcar nu atingeţi faţa cu degetele, folosiţi mereu o ţesătură curată chiar şi când vă scărpinaţi.
  9. Soarele vă ajută împotriva acneei, crescând grăsimea pielii prin epicheratină şi prevenind blocajul glandelor de la suprafaţă. Este recomandat suficient soare pentru a induce o uşoară roşeaţă a pielii. Este de dorit relaxarea asociată cu plaja.
  10. Sensibilitatea alimentară este o cauză cunoscută pentru apariţia acneei.Laptele, ciocolata, nucile, arahidele şi ouăle sunt agenţi vătămători obişnuiţi. Restricţia la sare poate fi binefăcătoare. Evitaţi alimentele bogate în  sodiu, cum ar fi cartofii prăjiţi, ketchup-ul, produsele lactate pentru o perioadă de probă de 2 săptămâni. O dietă lipsită de grăsimi a fost apreciată ca fiind binefăcătoare.
  11. Beţi apă multă pentru a avea urina deschisă la culoare. Astfel secreţiile vor fi mai fluide şi mai uşor de eliminat.
  12. Unii pot avea o erupţie de coşuri pe piele de la propria salivă care se scurge noaptea pe piele.
  13. Evitaţi gulerele strâmte şi caschetele.

Simple reţete pentru tratarea acneei

Tratament facial naturist impotriva acneei
  • Infuzia de gălbenele pentru spălături.
  • Intern – infuzie de chimen, 10 g la litru. Se beau 2 căni pe zi pentru tulburările digestive care determină uneori apariţia acneei rozacee.
  • Dietă echilibrată, de preferință vegană, fără produse de origine animală. Se recomandă împotriva acneei, consumul de hrană crudă, hrană vie!
  • Măștile faciale pot fi foarte eficiente și hrănitoare, însă acestea se fac în funcție de tipul de ten.

Cura de violete sau toporași împotriva acneei

Această cură se ţine în luna martie-aprilie pentru că violetele sau toporașii înfloresc pe toată perioada acestei luni. Se face o cură de 6-8 săptămâni cu infuzie de flori proaspete. Împachetările feţei se fac cu flori uşor opărite  (se pun pe piele şi se acoperă faţa cu un prosop) sau comprese de ceai de flori aşezate pe faţă. Această cură are un efect deosebit.

Infuzia de violete se prepară din 2 linguriţe de plantă la un sfert de litru de apă clocotită.  Se lasă să se infuzeze 10 minute, apoi se strecoară. Din ceai se bea o cană dimineaţa şi o cană seara. Compresele se fac numai după- amiază sau seara când nu se mai iese la aer sau la plimbările obişnuite prin orasş Este de preferat a se evita praful.

Cam aste e ce sugerez! Să vă fie de folos!


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

30 de răspunsuri la „Tratamente impotriva acneei – scapă de acnee Natural”

  1. Aş vrea să completez acest articol cu modul în care poate fi preparat un ulei special, cremos pentru hidratarea tenului.

    Lipsa apei din organism, sau temperatura scăzută, respectiv ridicată- sunt factori considerabili în uscarea pielii feţei.

    Am aflat de la o prietenă o compoziţie care poate vă este de folos. Am scris recent un articol despre cum se prepara untul clarifiat. Acesta, în momentul în care s-a terminat de făcut, este sub formă de ulei, ce poate fi amestecat cu ulei din sâmburi de struguri, ulei de migdale şi ulei de măsline (le găsiţi la magazinele naturiste).

    Datorită conţinutului gras, efectele sunt considerabile.  Dacă nu vă place mirosul puteţi adăuga 2 3 frunze de mentă sau frunze ale unei plante plăcut mirositoare.

    Părerile voastre, experienţele şi orice idee- sunt binevenite! Orice experienţă povestită poate ajuta pe cineva!

  2. Ce am mai descoperit, pentru dispariţia coşurilor este necasară o dietă, de dezintoxicare: fără ţigări, fără prăjeli, fără carne, fără produse chimice – eliminarea cremelor, a săpunului, a machiajului, a fondului de ten…În plus, dacă vă spălaţi pe faţă, să nu vă ştergeţi cu prosopul deoarece acesta reţine microbi…

  3. Avatar Smart and funny
    Smart and funny

    fie-mea a avut probleme destul de nasolae datorita acneei, a scris si la ea pe blog cate ceva;
    culmea, doctorii nu au reusit ceea ce a reusit o farmacista, adica o reteta ok!

     
    PS scuze daca am dat linkul, il poti sterge fara nicio problema!
     
     
     

    1. Nu mă deranjează link-ul atâta timp cât e pus cu un scop, acela de informare!

  4. Avatar claudia
    claudia

    da,si din cand in cand e f  folositor un drenaj limfatic cu waccum.

  5. Depinde, poţi să încerci după gomaj să vezi care e reacţia pielii, am auzit persoane cărora le-au apărut iritaţii…eu una mă simt foarte bine.Masca cu argilă se face cam o dată pe săptămână-ordinea este abur-gomaj-mască argilă- masaj.Încerci şi vezi, dar dacă apar reacţii neplăcute, nu mai foloseşti după.

  6. Avatar Inna
    Inna

    Dar am auzit ceva si despre pudra de argila… Presupun ca ajuta si ea considerabil.

  7. Ştiu cum e, prietenele îmi spuneau şi nu numai-să renunţ la el că nu-mi face bine, dar nici nu vroiam să le aud-oamenii care treceau pe stradă pe lângă mine erau un chin pentru că se holbau…
    Ce n-am scris mai sus, vezi că după ce stai deasupra aburului poţi să-ţi faci gomaj(eu îmi fac cu făină de porumb , de orez, cu tărâţe, depinde )dar nu foarte apăsat să nu te răneşti-o să se înroşească puţin faţa -asta ajută la îndepărtarea pielii moarte…poţi să-ţi faci pe tot corpul după ce faci baie, o să te simţi foarte bine.

  8. Avatar Inna
    Inna

    Da… Fondul de ten este si pentru mine la ora actuala cu adevarat o scapare,in sensul ca imi permite sa-mi ‘maschez’ complexul. De el cred ca o sa-mi fie mai greu sa ma indepartez. Insa probabil ca o voi face dupa ce se vor vedea cat de cat rezultate astfel incat se va diminua problema mea.

  9. La mine rezultatele au început să apară cam după vreo 2 săptămâni, cele mai bune rezultate au început să apară după ce am renunţat la fondul de ten, la ţigări pentru o perioadă de vreo 3 luni şi ţineam şi o dietă de legume şi fructe…arătam extraordinar de bine-toxinele e clar că nu au efecte poiitive, dar asta e, uneori nu reuşim să le îndepărtăm.
    Timp de vreo 3 ani am fost dependentă de fond de ten-nu ieşeam nici până la piaţă fără.Ştiam că nu mă ajută, ci este doar o mască, şi totuşi nu puteam să renunţ…cu ajutorul lui am reuşit să scap de complex care avea proporţii foarte mari în mintea mea…
    Aştept să mai scrii despre cum te simţi, despre cum se simte faţa ta.

  10. Avatar Inna
    Inna

    Pare destul de bun. O sa incerc si eu,pt ca am cateva probleme de genul asta… O sa anunt rezultatele:) … Sper ca schimbarea sa se produca repede.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *