Din ce în ce mai mulţi oameni se simt singuri, se simt ai nimănui, se simt deprimaţi şi le este frică, sau pur şi simplu devin inerţi, reci, nepăsători. Un sentiment de singuratate isi face simtita prezenta din ce in ce mai des in prezentul societatii actuale. Ne simtim frustrati in aceasta singuratate banala pentru ca ce ne este frica de ceea ce suntem noi cu adevarat.

E o foarte mare diferenţă între a fi singur şi a te simţi singur. Nici unul dintre noi nu este singur, ideea individualităţii este o iluzie. Toţi suntem unul şi unul suntem toţi, avem ceva în comun, suntem toţi fiinţe divine. Dacă am fi cu toţii conştienţi de această unitate, de uniunea dintre noi, atunci lumea ar fi altfel, ar începe să fugă spre vârf, am putea să facem orice- am putea chiar să mutăm munţii din loc.

Singuratate sau nu?

Conexiunile dintre noi ar fi mult mai puternice, informaţiile s-ar extinde nu numai la nivel vizual, verbal, tactil, s-ar duce dincolo de toate aceste simţuri.

singuratateCare este motivul pentru care ne simţim singuri? Nu mai avem încredere în ceilalţi şi de asta preferăm să ne simţim singuri? Nu mai vrem compania lor deoarece ne displace, ne crează o stare de disconfort? Sau poate nu avem încredere în noi şi nu vrem să fim vulnerabili? Sau nu ne mai place propria noastră companie?

E greu de definit ceea ce simţim, deoarece pentru a afla aceste răspunsuri avem nevoie de o verificare mai puţin superficială, de o trecere în statistică a întregii noastre vieţi…şi e greu. E greu să fii sincer cu tine însuţi, e greu să încerci să vezi lucrurile din altă perspectivă , aceea a omului adult.

V-aţi simţit vreodată singur în copilărie? Eu da, dar încercam să compensez. Nu ştiu dacă mă simţeam singură, dar m-am simţit abandonată (nu chiar la propiu). Acea frică de a fi singură s-a extins, s-a extins…până a ajuns să fie cea mai mare frică a mea…până am reuşit să o conştientizez- cale lungă până aici.

Ştiţi cât de mult contează copilăria în viaţa voastră? Ştiţi că ceea ce aţi „învăţaţi” să simţiţi atunci, să faceţi (chiar de la cele mai mici detalii), a ajuns să vă definească ca şi persoană, personalitate, temperament, comportament?

Prea multe întrebări pentru astăzi, poate reuşiţi să găsiţi măcar câteva răspunsuri! Încercaţi să coborâţi în inima voastră să vedeţi cât este de comfortabil acolo, să vedeţi cine sunteţi de fapt, cât de frumoşi sunteţi, cât de speciali.

Just love yourself and you’ll be loved!

Share the Love!

17 comentarii la „Singuratate – suntem sau nu singuri?”

  1. Şi totul se putea reduce la ideea că în absurda noastră ambiţie de a sta pe culmile „confirmărilor din jurul nostru” se găseşte un moment de slăbiciune, un moment de joasă vibraţie energetică, când percepem realitatea ca fiind mult mai despărţită de noi decât o percepeam până atunci; adică ajungem să ne simţim singuri pentru că trăim un moment de modifcare.

    Peste aceste dulci momente ar trebui să trecem ca apa peste pietre. Silenţioşi şi cu acelaşi ritm, bucuroşi că doar lungul aval sau amonte ne este martor pentru câte trăim şi experimentăm.

    Într-un cadru perfecţionist aş vedea chiar o duală trăire a unui moment de singularitate (a se înţelege singurătate). De aici ne tragem toţi, clipă de clipă, dintr-o dualitate a singularităţii …

    Dacă singularitatea, paradoxal, nu ar fi duală, atunci am trăi veşnic într-o armonie. Singurătatea ar fi precum adierea vântului … ceva ce este pretutindeni dar nu face să suferim …

  2. @Smart pai tocmai ce am zis mai sus ca nu poti sa te simti bine cu oamenii (chiar si apropiati) daca nu te simti bine cu tine. Cat timp nu ajungi sa nu mai judeci sa nu mai fii cersetor de atentie nu o sa te simti bine cu ei. Avea si Jorjette un post acum cateva zile pe subiectul asta.
    Trebuie mers in ordinea asta. Intai iarta-te si accepta-te pe tine nu te mai judecat. Apoi din iubirea pt tine o sa poti sa ii intelegi pe cei din jur fara sa ii judeci fara sa incerci sa ii manipulezi constient sau inconstient. Apoi o sa vezi cum se schimba rapid modul de relationare cu ei. Cum fiind sincer cu ei ei devin sinceri cu tine cum fiind deschis cu ei ei devin deschisi cu tine. Cum dand libertate primesti libertate si la final dand iubire primesti iubire. Dar asta ce spun eu nu e filozofie e munca efectiva cu tine insuti e nevoie de exercitiu intens sa practici sinceritatea sa nu mai incerci sa manipulezi sa nu mai judeci mai ales mi se pare cel mai greu.

  3. Smart and funny

    cica m-as fi regasit…uraaaaaaaa!

  4. Eu una cred că atunci când reuşeşti să te regăseşti, nu mai ai cum să te simţi singur, chiar dacă te afli într-o mulţime sau dacă eşti doar tu. În acel moment tu eşti totul şi totul este în tine, comunici prin tine cu tot ce e în jurul tău, deci cel mai important, primul pas, e să ajungi la tine…să te cobori în întunericul tău şi să faci lumină…

  5. Smart and funny

    @ vreauultimulloc:
    era vorba, de fapt, de cazul in care, desi inconjurat de oameni, apropiati, si asa zsi pritenei, ajungi sa te simti singur din jda mii de motive!

  6. Sa inteleg ca nimeni nu se simte si bine cand e singur. Pacat, e o senzatie placuta, doar tu si cu tine si ma rog cu Dumnezeu sau cum vreti sa ii ziceti.

    1. Eu una am început să mă simt bine, asta după ce am reuşit să trec de frica de a fi singură. E o altfel de stare, pe care n-am mai simţit-o până acum, e o altă vibraţie, şi în plus nu simţi că ai fi singur, e ceva în toată acea stare care nu te lasă să te simţi singur…

  7. Smart and funny

    de prea multe ori m-am simtit singur, si poate neinteles, de-a lungul timpului; se pare insa ca am avut puterea sa-mi revin de fiecare data si sa inteleg ca, totusi, am fondul bun si poate oamenii din jur sunt un pic superficiali…
    oricum, nu ei sunt de vina pentru singuratatea mea, poate eu si filozofiile mele cretine de viata; poate ca nu vreau sa ma aliniez, poate ca vreau sa fiu eu insumi, cateodata si cu pretul singuratatii, chiar daca traiesc printre oameni…
    weekend placut fratilor!
    PS singuratatea apare in anumite momente de oboseala, depresie, nu oricand…

    1. Într-adevăr, nu apare în orice moment singurătatea, ci atunci când simţi că lipseşte ceva. Eu nu cred că oamenii sunt superficiali, cel puţin nu din punctul lor de vedere, ei pur şi simplu trăiesc.
      Weekend plăcut!

  8. Nu poţi să fii singur, oricât de mult ţi-ai dori asta… Poţi doar să te simţi singur… şi atunci e destul de rău… Am trecut şi eu prin asta.

  9. Toti cautam compania altora dintr-un impuls pe care nu il recunoasteam. De fapt e vorba de nevoia de a ne gasi pe noi.
    Pana nu vei gasi placerea in a sta singur nu vei fi decat o prezenta obositoare pentru cei din jur. Un cersetor agasant, astfel ca relatii cu ei vor fi nesatisfacatoare si te vei simtii ranit respins neinteles.
    Intai descopera frumusetea singuratatii, descoperate pe tine si apoi vei putea sa ii descoperi pe altii. Atunci cand nu te mai temi de singuratate nu mai esti o prezenta agasanta pentru altii.
    Singuratatea se transcede ca orice lucru, intelegand-o si trecand prin ea.

Spune care este gândul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *