Etichetă: DEX

Liber arbitru sau libertate de a alege

Mulţi susţin că avem un atu, numit liber arbitru, adică avem libertatea de a alege între posibilităţile ce ne sunt oferite sau pe care le avem la îndemână. Cu toate acestea, se pare că de fapt această libertate  este reprezentată …

Sclavii secolului XXI

Autor: Pato Basil Ma gandeam la acest subiect de ceva timp, iar cu aceasta ocazie m-am gandit sa scriu acel articol. Probabil multi dintre noi cand vor citi titlul, se vor gandi imediat ca suntem sclavii televiziunii, internetului, tehnologiei, asta doar …

Trăim în trecut, în prezent, sau în viitor?

TRECUT – 1. Timpul care s-a scurs (până în prezent);  întâmplările, faptele, starea de lucruri din acest timp. Din trecut = de altădată, de odinioară, de demult. În trecut = altădată, odinioară. A o rupe cu trecutul = a pune …

Erotismul la putere?

Nevoia de comunicare nu este specifică doar universului feminin. Lipsa de comunicare constituie astăzi un rău al societăţii actuale, un rău de care suferă,  în egală măsură şi bărbaţii şi femeile. Deşi cele două sexe par să trăiască în universuri …

Cereale – Cultivare, preparare, consum – Istorie si importranta

Un alt grup alimentar care ocupă un loc important în economia alimentară umană este reprezentat de cereale şi leguminoase, precum şi de derivatele lor, locul principal ocupându-l „pâinea cea de toate zilele”. De la bun început trebuie reamintit, totuşi, cum …

Magia este sau nu adevărată?

Intenţia nu-mi era de a demonstra ceva ci poate mai degrabă de a prezenta nişte fapte concrete, nişte adevăruri pe care presupun că le acceptă toată lumea. Informaţiile puse cap la cap, precum un puzzle, crează un tablou, poate unul …