Divinitate

  • Adam – primul om

    Adam – primul om

    Omul primordial biblic, omul ca specie, creat din ţărână de divinitate şi sălăşluit în Eden. După Biblie, alcătuieşte primul cuplu cu Eva, dar după Zohar, prima femeie a lui Adam a fost Lilith. Biblia conţine 2 variante antropogonice; în una, actul divinităţii are caracter finalist: „Şi a zis Elohim: Să facem om, după chipul nostru…

    Continuă lectura

  • Manastirea Curtea de Argeş – Mănăstirea personalităţilor istorice

    Biserica Mănăstirii Curtea de Argeş este una dintre cele mai cunoscute zidiri de acest fel, intrată adânc în conştiinţa oamenilor nu numai datorită frumuseţii ei ci şi prin vestita Baladă a Mesterului Manole, considerată de George Călinescu unul dintre miturile fundamentale ale literaturii noastre, mit al sacrificiului. Biserica episcopală, situată în mijlocul unei grădini încărcate…

    Continuă lectura

  • Ammon – zeul ascuns

    Ammon – zeul ascuns

    Ammon (egipt. Amun – Cel Ascuns; amun – a tăinui); Ammon-Re Zeul suprem al teologilor tebani (mitologie egipteană), iniţial, zeu obscur al vântului (epitet arhaic: Sufletul lui Shu) la Teba, unde cultul său apare în Regatul Mijlociu şi se dezvoltă repede, compunând o divinitate a aerului şi fecundităţii. Anterior, Ammon era unul din zeii ogdoadei…

    Continuă lectura

  • Agnosticii şi agonisticii

    agnostici (grec. αγνωστος- incognoscibil) Sectă sau subsectă creştină din sec. V, derivată din mişcarea lui Donatus, deseori confundată cu agonisticii din aceeaşi epocă; doctrina, destul de confuză, constă mai ales în refuzul de a cunoaşte pe Dumnezeu pe vreuna din căile imaginaţiei şi, implicit, în opoziţia faţă de antropomorfizarea lui Dumnezeu. Secta nu trebuie însă…

    Continuă lectura

  • Importanţa zilei de duminică – De ce ținem ziua de duminica pentru odihna?

    Importanţa zilei de duminică – De ce ținem ziua de duminica pentru odihna?

    Atât Biserica cât şi creştinii  ţin ziua de duminică, aceasta fiind ziua dedicată odihnei. Şi eu ţin ziua de duminică, este un moment de pace, de liniştire, de celebrare şi de recuperare. Cu toate acestea, totuşi există lucruri pe care le facem în această zi – atât noi cât şi animalele – mâncăm; mai apoi…

    Continuă lectura

  • Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi

    Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi

    Am auzit această sintagmă şi o tot aud mereu, şi la Biserică şi printre oameni. Iubeşte-ţi aproapele- iubeşte-i pe cei de lângă tine, săraci sau bogaţi, bătrâni sau tineri, sănătoşi sau bolnavi, albi sau negri, români sau ţigani, pe cei de alte naţionalităţi şi tot aşa. Perfect de acord până aici. Dar, urmează partea a…

    Continuă lectura

  • Mandragora – planta sacra ce vindeca toate bolile

    Mandragora – planta sacra ce vindeca toate bolile

    Când este vorba de ierbarul magic, a trece sub tăcere mandragora ar însemna a ruina creditul botanistului straniului… Căci această plantă este capabilă, după tradiţie, să vindece toate bolile (mai ales impotenţa), să desfacă farmece şi vrăji, să dezvăluie viitorul, să schimbe plumbul în aur şi să producă o mie şi una de alte minuni……

    Continuă lectura

  • Psihologia personalitatii – cunoasterea insului până la Vasile Pavelcu

    Psihologia personalitatii – cunoasterea insului până la Vasile Pavelcu

    Cerinţa filosofiei din toate timpurile, de a deosebi realitatea de aparenţă, apare şi în problema descifrării şi înţelegerii omului. Ontologia şi gnoseologia faţă de metafizică, reprezintă cadrele prin care explicaţia, despre trăsăturile omului, surprinde complexitatea şi diversitatea naturii umane, cea care trasează existenţa insului – personalitatea sa – mai târziu numită psihologia personalitatii lui. Încă…

    Continuă lectura

  • Lotusul – un bun hemostatic ce calmeaza agitatia mentala

    Lotusul (Nelumbo nucifera sau Nymphaea lotus) – frunzele cerate ale aceastei plante acvatice se ridică deasupra apelor, şi florile sale parfumate se deschid în zori şi se închid la apusul soarelui. Tulpinile de lotus, frunzele, petalele, seminţele şi rădăcina, sunt toate comestibile. Florile sunt o jertfă religioasă pentru multe culturi. Lotusul – Beneficii pentru sanatate…

    Continuă lectura