Universitatea Al. I. Cuza vs Universitatea Petre Andrei Iasi 1

Chiar dacă nu e perioada de înscriere la facultate, m-am gândit să fac o comparaţie între Universitatea Al.I. Cuza din Iaşi (de stat) şi Universitatea Petre Andrei Iasi (particulară, cu ceva probleme de acreditare).

Din surse neoficiale am înţeles că, studenţii care au terminat la „Petre Andrei”  de cele mai multe ori au fost discreditaţi în favoarea celor de la „Cuza” deoarece aceasta din urmă are un  nume greu. Chiar profesorii de la această universitate au „o problemă” cu cei de la „Petre Andrei” e ca un fel de competiţie.

Comparaţia va fi cam neplăcută pentru una dintre părţi, dar cam aceasta este situaţia. Am fost studentă la Universitatea „Al. I. Cuza” şi cu mare părere de rău pot să afirm că m-a dezamăgit- din toate punctele de vedere. Majoritatea profesorilor pe care i-am întâlnit au fost fie neinteresaţi de munca lor, fie prea plini de ei pentru a se coborî la nivelul studenţilor, fie pe lângă subiect, fie au pus mai sus de orice valoarea banului…ceea ce nu prea aduce mari realizări, cel puţin nu de partea studentului.

Studenţii de la această universitate nu reprezintă decât un număr, nu sunt decât persoane care trebuie să respecte 100% ceea ce li se cere, fără prea multe posibilităţi de a alege sau de a schimba ceva.Probabil ceea ce contează este cantitatea şi nu calitatea…

De exemplu am avut o profesoară de engleză care vorbea jalnic, ne întrebam între noi ce spune, dar pe cine interesa? Deasemenea am avut o profesoară de franceză care avea aproape 80 de ani (nu ştiu cu exactitate) pe care de-abia o auzeam când ne vorbea, dar totuşi, ea avea cerinţe de la studenţi, şi încă mai ocupa postul. Să continui… profesori care nu ştiu ce înseamnă respectul (care nu răspund în mod repetat la salutul studenţilor), profesori care cred cu desăvârşire că există un singur adevăr- al lor!

Cred că dacă ar fi să fac un studiu, ar fi suficienţi de mulţi studenţi nemulţumiţi.

Universitatea Al. I. Cuza sau Universitatea Petre Andrei Iasi

facultatea petre andrei iasi

Acum, că tot vorbeam de o comparaţie, să trec la Universitatea Petre Andrei care într-adevăr a avut probleme cu acreditarea, dar care este „Jos pălăria” (părerea mea). Sunt câteva aspecte la care şi aceasta scârţâie, dar se referă la cele materiale. Taxa anuală nu este prea diferită, ci taxa de licenţă este foarte ridicată în comparaţie cu celelalte universităţi.

Majoritatea profesorilor sunt extraordinari, şi spunând acest lucru, mă refer la faptul că oferă foarte mult- timp, informaţii, materiale, susţinere morală, consiliere profesională… Fiecare student în parte este special, are un nume, o personalitate şi este liber să se exprime.

Discuţiile student-profesor sunt libere, constructive, în general nu sunt criticate, ci sunt acceptate (poate doar în cazuri excepţionale sunt respinse). Dacă eşti student aici şi întâlneşti pe stradă  un profesor de la această universitate poţi să faci conversaţie cu el ca şi când ar fi unul dintre cei mai buni prieteni şi asta mi se pare un lucru extraordinar. Disponibilitatea este de partea lor…

Pentru cineva care îşi doreşte să înveţe ceva folositor, să se poată manifesta liber, să asimileze informaţii noi, să fie creativ, să meargă la facultate din plăcere şi nu din obligaţie…recomand Universitatea Petre Andrei Iasi.

Ps: Nu am fost plătită să scriu acest articol, este doar o atitudine personală. Poate sunt prea subiectivă…poate nu. Dacă are cineva întrebări, nelămuriri…

Share the Love!

155 de comentarii la „Universitatea Al. I. Cuza vs Universitatea Petre Andrei Iasi”

  1. Stefan

    Buna Jorjette.

    Am si eu o intrebare,daca nu te superi. Sunt in anul II la Zi la Drept la UAIC. As vrea sa ma transfer la Petre Andrei intrucat am 6 restante,nu am decat o singura sesiune si e imposibil sa le promovez pe toate,este foarte multa materie. Ai putea sa-mi spui si mie cum e universitatea? Am citit niste comentarii pe internet pe diverse blogguri din care reiesea ca ar fi mai duri profesori la Petre Andrei decat la Cuza,ca examenele devin din ce in ce mai greu de promovat si am ramas putin confuz.
    Sper sa ma poti lamuri. Multumesc.

    1. Buna, Stefan. Din ceea ce stiu eu (doar ca a trecut ceva vreme) era exact invers. De fapt chiar vezi si tu – ai 6 restante. La Petre Andrei profesorii mi s-au parut mult mai intelegatori si mai relaxati. Adica nu se promoveaza competitivitatea prosteasca de la Cuza, ci lucrul in echipa, prietenia si placerea de a descperi lucruri noi.

      Asta a fost tot ce am simtit eu fiind studenta la Petre Andrei unde am promovat toate examenele, fara nici o restanta, si chiar cu note mari. La Cuza nici nu mai stiu cate restante aveam, insa eram terminata psihic. Colegii, cei mai multi dintre ei, nu vroiau sa-mi dea cursurile in cazul in care nu am fost prezenta, pe motiv ca ei au facut un efort sa fie la cursuri. In fine, viata a devenit frumoasa dupa ce m-am transferat la UPA, unde am frecventat majoritatea cursurilor cu maxima placere.

  2. ecstasye

    Cat de adevarat este articolul. Sper sa il citeasca si profesorii si sa ia aminte ca si noi studentii avem un cuvant de zis.
    AM scris si eu un articol despre Psihologie UAIC Iasi . Poate doreste cineva sa stie cum sta treaba acolo.

    1. Sunt masoni! Nu le pasa de noi decat daca ne vedem de locul nostru in planul lor! Daca deranjam prea tare… probabil vom simti in toate corpurile noastre puterea lor! Aiurea, dar asta e adevarul … controlul educatiei face parte din Marele Plan, asa se asigura ca noile generatii se vor supune pe cand Arhitectul va dezlantui promisiunea si va elibera pe cei care muncesc pentru El!

      Capul sus oameni buni! Si ei sunt tot oameni!

    2. AUGUSTUS

      AS DORI SA STIU, CA SA NU MA INSCRIU AIUREA LA CUZA. MERCI!

  3. Diana

    Buna! Sunt anul 1 la Cuza si as vrea sa ma transfer la Petre Andrei din sem 2 la acelasi profil. As putea daca am restante?

    1. În princiupiu, din câte știu eu se poate, numai ca va fi nevoie să dai niște diferențe, deoarece la Cuza ai mai puține materii. Vei primi niște materiale, vei avea de făcut niște proiecte, oricum cel mai sigur ar fi să suni la secretariatul facultății la care dorești să te transferi să fii sigură.

      În principiu se poate orice :)

    2. Transferul depinde daca cei de la Cuza iti dau sau nu dosarul. Cel mai bine intrebi intai la Cuza daca iti dau dosarul, apoi suna la secretariat la Petre Andrei si intreaba acolo in ce conditii poti fi primita!

      1. Cei de la Cuza îți dau dosarul – nu există să nu-ți dea dosarul!! Această situație neplăcută de care spui tu se întâmplă doar în cazul în care nu ai plătit taxa.Și eu mi-am retras dosarul după un semestru și a trebuit să plătesc taxa ca să mi-l dea :) Altfel nu au nici un drept să-ți oprească dosarul.

  4. dana

    Buna ziua! Sora mea e studenta la UPA IASI si are de achitat o taxa de scolarizare pe an 1 ,am inteles ca taxele se achita la casieria universitatii .Pentru ca sora a cheltuit o parte din bani ,as dori sa achit eu taxa prin virament bancar ,dar u nu cunosc contul bancii.ma puteti informa dvs? va multumesc!

    1. Va rog sa-mi spuneti la ce profil este sora dumneavoastra pentru ca în functie de fiecare profil, este o casierie diferita.

      1. dana

        Va multumesc frumos pt promptitudiea raspunsului!
        Sora mea e studenta in anul 1 la Facultatea de Drept de la UPA ,dar a cam cheltuit baii de taxa si as dori sa achitam noi ,familia prin virament bancar pt ca suntem intr-un alt oras ,la distanta mare de Iasi.va rog frumos ,imi puti spune un cont in care sa virez taxa ? exprimadu-mi optimismul in ceea ce priveste un posibil raspuns ,va multumesc aticipat!Cu respect ,Dana!

      2. dana

        imi puteti raspunde? va multumesc!

      3. Aștept și eu un răspuns, însă cred că cel mai repede ați afla daca ați suna la secretariatul Facultății de Drept Telefon: +40 232 201058. Eu am trimis un email insa nu am primit nici un raspuns pana in prezent.

  5. Alex P.

    Raspunsurile Enei nu le gasesc. Nu le vad.
    Nu stiu de ce, dar apar doar commenturile de la tine. Cel putin mie, doar astea imi apar…
    ???

    1. Ai incercat să vezi celelalte pagini de comentarii?? Deasupra comentariilor și dedesubt poți schimba paginile comentariilor. La fiecare articol comentariile sunt paginate pentru a nu se lungi prea tare… Încearca si spune-mi dacă găsești ceea ce cauți…

Spune care este gândul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *