Spirit
-
Cine a fost primul american ?
Se parea, până nu demult, că preistoria Americii era scrisă, o dată pentru totdeauna. Toți savanții erau de acord: nu au existat oameni pe continentul american înainte de migrațiile triburilor venite din Siberia, peste strâmtoarea Bering, migrații care au dat naștere unor culturi și civilizații diverse, pe întreg teritoriul nord-american. Iată însă că o nouă…
-
Procesul ignoranţei: acuzat Charles Darwin
Acuzat: Charles DarwinAdevaratul incriminat: ignoranta 10 iulie 1925, orele 9 dimineaţa Asistenţa, în exclusivitate bărbaţi – în Dayton, femeile nu aveau încă voie să asiste la nici un fel de dezbateri judiciare – se ridică în picioare. Judecătorul Raulston declară deschisă prima şedinţă a procesului. În sală – circa o sută de ziarişti. Câţiva dintre…
-
Puterea cuvintelor
Am primit acest articol prin email de la un autor anonim. Il postez exact cum l-am primit pentru a sublinia exact ceea ce trebuie! Este un mesaj foarte important pentru umanitate despre cuvinte! O sa intelegeti mai bine ce inseamna cuvintul si cita putere are acesta asupra realitatii noastre, asupra celorlalati si in primul rind…
-
Explorarea viselor
Autoarea cărţii “Explorarea viselor pentru suflet”, Rosemary Ellen Griley vorbeşte despre faptul că visele sunt cea mai bogată sursă de călăuzire spirituală şi de vindecare fizică şi emoţională. După ce vei învăţa să-ţi interpretezi visele şi să extragi din ele înţelepciunea transmisă de ele, atunci vei putea să le foloseşti în dezvoltarea şi împlinirea personală.…
-
Prezicătorul Gerard Croiset
Gerard Croiset (1909-1980), prezicător olandez. De foarte tânăr a dat dovadă de clarviziune. Dar abia în ultimii 30 de ani ai vieţii a dobândit o reputaţie atât de mare, încât parapsihologii şi jurnaliştii veneau de departe ca să-l vadă. Se recurgea la serviciile lui pentru a identifica manuscrise vechi, obiecte de artă, piese arheologice… El…
-
Învăţăturile ortodoxe şi psihologia Eului
Probabil că nu considerarea Eului ca “un factor intern care conduce din umbra” reprezintă soluţionarea complicatelor probleme psihologice ale individului, ci integrarea lui în structurile personalităţii. Contribuţii importante şi mult mai echilibrate in psihologia Eului le aduce Erik Erikson care introduce conceptele de ego identity (identitatea Eului) şi ego qualities (calităţile Eului). Primul pune accent pe…
-
Animismul şi gândirea omului primitiv
animism (lat. anima – suflu, suflet) Rezultat al gândirii antropomorfice a omului primitiv, stadiu prereligios timpuriu, manifestat prin personificarea obiectelor şi fenomenelor naturii imediate şi prin investirea lor cu atribute ale fiinţei umane, mai ales cu atributele elementare. Animismul e o concepţie concretă asupra forţelor necunoscute. Termenul a fost impus de etnograful englez E. B.…
-
Albigenzi – sectă creştină medievala din Franţa
albigenzi (lat. Albigenses) – Sectă creştină medievală din Franţa (în Languedoc, numiţi albigeois, adepţii sunt amintiţi prima dată de abatele Gotfried din Limousin, în 1181), ramură a sectei catharilor. Albigenzi – sectă creştină din Franţa Doctrina albigenză e dualistă, considerând că lumea se constituie din 2 principii: binele (Dumnezeu – creatorul spiritului) şi răul (Diavolul…
-
Anat – zeiţă a fecundităţii şi a dragostei
Anat a fost zeiţă din panteonul ugarit (mitologie feniciană), fiică a zeului El, având 2 funcţiuni fundamentale: zeiţă a fecundităţii şi a dragostei, dar era cunoscută şi ca zeiţă războinică. Pe de o parte, e socotită sora zeului Baal şi numită cu epitetul enigmatic „Ruda popoarelor”, fiind protectoarea omenirii, sau cu epitetul „Fecioara” (ceea ce…