Sufletul
-
Jocuri Metafizice – Astrologia Karmică cu Roger Elliot
Utilizez cuvantul joc intr-un mod provocator. Pentru majoitatea oamenilor, in special pentru aceia cu o stare sufleteasca religioasa, jocurile sint timpuri trecute, amuzamente cu nici o relevanta despre lumea reala. Ele sint o fuga de adevar. Desigur, pentru Dl. si D-na Mediocru, cuvantul joc utilizat in legatura cu ceva “ocult” ridica in mod spontan in…
-
Teoria şi practica autocontrolului mental
In această viaţă, sau mai clar şi simplu, in propriile manifestări şi experienţe, noi observam lumea exterioara prin intermediul corpurilor noastre, adica o sesizam cu ajutorul organelor noastre de simt. Din imaginile create astfel putem deduce esenta lucrurilor; aceste deductii sunt idei, au o natura abstracta. Cu ajutorul vointei, noi proiectam aceste idei prin mentalul…
-
Cum știu când cineva minte? Ce trucuri sa folosesc?
Există tot timpul indicii și semne atunci când cineva minte, dar, înainte de a le descoperi, ar fi indicat să ne amintim că există motive lesne de înțeles pentru minciună. De asemenea este foarte important să nu devenim paranoici în acest proces, pentru că la un moment dat e posibil să interpretăm orice gest ca…
-
Zâmbește celui care te disprețuiește sa nu simta dispretuirea
Astăzi Bogdan a căutat pe internet “ceva” și mi-a făcut o surpriză, articolul următor, adica un articol scris de mine: “Ma numesc Morosan Georgeta si sunt studenta in anul 1 la facultatea de psihologie. Am fost foarte incantata in momentul in care am fost inclusa in grupul de sprijin al pacientilor purtatori de stoma din…
-
De la suflet la suflet: stil şi comunicare
Pe măsură ce vorbeam mai mult constatam că între vorbele spuse lor şi cele pe care mi le-aş adresa mie însumi se căsca o prăpastie. Nu minţeam, dar nu despre mine le vorbeam, nici despre ei, ci de alţii, nenumiţi. Simţeam totodată că şi ei fac la fel. În loc să ne fim nouă înşine…
-
Câteva cuvinte despre cultura şi spiritualitatea poporului român
Neamul, ca entitate distincta a umanitatii, face parte din opera de creare a lumii, asa cum a fost ea infaptuita cu binecuvantarea si cu purtarea de grija a lui Dumnezeu. In aceasta calitate, de opera a divinitatii, neamul poarta in el pecetea vesniciei, fapt pentru care el nu va putea fi nimicit, oricat de mari…
-
Ispita faustiană şi responsabilitatea omului modern
Încă de la începuturile existenţei sale, omenirea a avut mereu tendinţa să caute şi să identifice pe diverse căi miracolul vieţii pe pământ cu toate rosturile şi scopurile sale. Abordarea teologică, filosofică, biologică sau istorică a fiinţării umane în univers a cunoscut diverse oscilaţii în cultura omenirii privind originea, valoarea şi sensul existenţei omului pe…
-
Buzăul, între politică şi cultură. Mari conştiinţe din trecut
Între secolul al XVII-lea se va desfăşura un proces – oarecum discret receptat în posteritate, dar destul de virulent atunci, un proces în planul ideilor şi doctrinelor în care Buzăul va avea, odată cu 3 decembrie 1691, un rol cu totul deosebit, excepţional prin gesturi, fapte şi oameni. Duşmanii seculari de la vest sesizând –…
-
Teoria evoluţiei speciilor – Lumea ideilor – Pericolele curcubeului
Încrederea în natură şi în Eul omului a fost zguduită în însăşi fiinţa ei, în ultima jumătate a secolului al XIX-lea. Cea mai puternică lovitură i-a fost dată de Charles Darwin, a cărui lucrare, Originea speciilor prin selecţia naturală (1859), a doborât la pământ concepţia romantică despre natură. Ne gândim adesea că teoria evoluţionistă a…