Există tot timpul indicii și semne atunci când cineva minte, dar, înainte de a le descoperi, ar fi indicat să ne amintim că există motive lesne de înțeles pentru minciună. De asemenea este foarte important să nu devenim paranoici în acest proces, pentru că la un moment dat e posibil să interpretăm orice gest ca fiind minciună, ceea ce nu este general valabil. În momentul în care încercăm să punem un asemenea „diagnostic” e indicat să fim cât mai obiectivi posibil și să nu ne lăsăm influențați de experiența „de-o viață”.

Trucuri sa afli daca cineva minte sau daca spune adevarul:

Cum știu când cineva minte? Ce trucuri sa folosesc? 1Uitați-vă la limbajul corpului care ar putea indica că persoana minte. Daca nu se uite în ochi atunci când vorbește cu dumneavoastră, fiind neliniștită, acționează nervos sau simte un disconfort, este posibil sa minta. Cum ochii sunt poarta sufletului, chiar dacă se uită în ochi, în momentul în care suntem mințiți, putem identifica o modificare. Asta dacă privim cu sufletul și nu cu mintea.

Ascultați neconcordanțele/nepotrivirile din ceea ce vă spune persoana, cum ar fi:

  • povești diferite de la o zi la alta,
  • perioade de timp diferite,
  • amintirea greșită a detaliilor sau chiar amestecarea lor,
  • pauzele lungi în comunicare,
  • bâlbâiala din cauza fricii de a nu fi prinsă cu minciuna…

Fiți atenți dacă persoana reușește să răspundă cu brio la orice întrebare. Defensiva ar putea fi un semn că el sau ea încearcă să ascundă ceva.

Observați dacă persoana începe să vă acuze de minciună sau înșelătorie atunci când într-adevăr nu a fost așa. Acest lucru ar putea reflecta faptul că se proiectează.

Ascultați-vă intuiția și ceea ce simțiți la nivelul plexului solar (zona ombilicului). Ați putea ști când cineva minte pur și simplu. Dacă nu sunteți sigur/ă, nu trageți concluzii pripite, încercați să obțineți probe care să susțină bănuiala.

Luați în calcul și metoda de a întreba persoana dacă v-a mințit sau de ce v-a mințit

Multe persoane se simt neplăcut în momentul în care se simt prinse cu miciuna și în final ajung la momentul adevărului.

Încercați să fiți înțelegători și să ascultați motivele pentru care persoana a mințit. A încercat să nu vă rănească? I-a fost frică că v-ar supăra sau dezamăgi?

Dacă da, încercați să vă uitați la voi înșivă, în rolul persoanei care a fost mințită. Sunteți o persoană care devine supărată sau agresivă în momentul în care aude un adevăr încât persoana a ales să mintă? Inspirați frică astfel încât alții nu pot fi sinceri? Încercați să descoperiți care este implicația dumneavoastră și faceți tot posibilul să modificați anumite atitudini, asta dacă doriți să nu mai fiți mințiți.

Share the Love!

13 comentarii la „Cum știu când cineva minte? Ce trucuri sa folosesc?”

  1. Cristina

    Sau ne uitam la Lie to me si invatam de toate, atat timp cat nu dam in paranoie :)

    Off: Jorjette, scoate te rog asta cu abonarea la comentarii sa nu mai fie bifata automat. Trebuie sa o debifez de fiecare data.

  2. Eu_pseudonim

    @Jorjette
    Aberatiile de azi, puterea de maine. :( Si e o putere negativa…

    1. Așa este, tot ce putem face în fața acestor lucruri este să ne facem un „scut”, să ne putem proteja…Trebuie să fim puternci, să nu lăsăm pe alții să ne conducă, să mergem doar pe drumul nostru..

  3. Eu_pseudonim

    e veche „noutatea” dar se dezvolta poligrafe care sa analizeze modificarile(neobservate cu ochiul liber) din limbajul facial, asta aratand ca omul fiind fiinta pura (prin esenta) ii este greu sa faca ceva impur.

    1. Se dezvoltă poligrafe, dar nu o să-i ajute pe prea mulți, doar pe cei din sistem să spun așa. Nu o să îi supui la poligraf pe membrii familiei sau prietenii, important este să știi dacă ești mințit și de ce pentru dezvoltarea personală. Poate, de exmplu, este greșeala mea că sunt mințită pentru că oamenilor le este frică de reacția mea…Toți preferăm adevărul, dar ne este dificil să ne vedem cum recționăm în fața acestuia.

      Chestiile cu poligrafe, cu mașinile de citit gânduri mă lasă rece, știu că există, dar mi se par niște aberații să spun așa. Sunt create pentru a controla…

  4. Laurentiu

    Nu, ^ nu-s glume. Eu zic ca sunt niste articole-analiza f. bune…

  5. Laurentiu

    „Fiți atenți dacă persoana reușește să răspundă cu brio la orice întrebare”

    L. intreaba pe J.: il iubesti pe C.B. ?
    J. raspunde: „Și da, îl iubesc pe C.B. :) !
    L. intreaba pe C.B.: o iubesti pe J. ?
    C.B. raspunde: Da, o iubesc! Dar asta pe tine te ajută?

    Cine minte ?
    a) J.
    b) C.B.
    c) J. si C.B.

Spune care este gândul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *