O privire fie şi grabită prin viaţa celor ce-au fost mentorii sau iniţiatorii marilor curente spirituale evidenţiază la aceştia trei calităţi distincte, recunoscute azi atât de lumea filozofilor, cât şi de lumea ştiinţifică. Aceste calităţi sunt creativitatea (un maxim potenţial de gândire), cultul artei (chiar dacă n-au fost artişti în sensul actual al cuvintului) şi capacităţile paranormale de excepţie, acestea fiindu-le de mare folos în viaţa lor pământească.

buddha

De pildă, Mohammed din Mecca, deşi nu era un şcolit, în sensul modern, avea o inteligenţă ieşită din comun. Aceasta se pare că l-a ajutat să orchestreze o seamă de concepţii religioase incomparabil mai pragmatice, pe care le-a organizat în Coran într-un mod cu totul excepţional. Calităţile parapsihologice i-au fost de asemenea de timpuriu recunoscute (chiar dacă ele nu se numeau la vremea respectivă cu acest nume), lor atribuindu-li-se şi azi puterea de convingere nu numai asupra adepţilor săi, ci, în general, în orice colectivitate s-ar fi aflat.S-a afirmat deja că isteţimea şi inteligenţa întemeietorului islamismului îl scuteau de altercaţii sau gesturi violente; pentru Mohammed cuvântul, rostirea, logica spirituală şi desfăşurarea ideilor aveau sensul de fulger care pătrunde în conştiinţe fără să le vătămeze, vindecându-i însă pe oameni de rătăciri spirituale şi creîndu-le o stare de confort agreabilă şi foarte maleabilă. Pe acest fond psihic, într-un climat modificator, profetul a putut construi conştiinţe pentru secolele următoare…Locul de pelerinaj al lumii musulmane, numit Kaba, reţine pentru totdeauna şi un alt aspect intim ce-l caracteriza pe profet: încărcarea atât a locului, cât şi a mulţimii cu mister!

Aceşti oameni sau sfinţi desemnaţi pentru planul terestru au fost adeseori plasaţi fie în dimensiunea cerească, fie într-o ancestralitate pământească din care au fost „aduşi” să îmbunătăţească condiţia spirituală a omenirii. Înainte de Mohammed, reprezentantul de frunte al filosofiei indiene, Buddha, care se născuse cu mai bine de cinci secole înainte de Hristos, va refuza sau nu va voi să întemeieze propriu-zis o religie. O religie în sensul tradiţional, chiar din acea vreme, nu-l interesa prea mult, în schimb Buddha pare să fie întâiul mare gânditor al omenirii care propune pentru viaţa oamenilor şi pentru evoluţia lor istorică un mod de mântuire.

Maniera sa de proiectare a marelui eveniment este de fapt automântuirea. Probabil este pentru prima oară când un înţelept va fi gândit în felul acesta, aflând cauzele multor neajunsuri individuale sau sociale în însăşi neputinţa omului de a se autoperfecţiona. Însă soluţiile propuse de Buddha nu sunt scolastice, instructive în sens pedagogic, ci, absolut toate, sunt metafizice. Acest principiu de autodesăvârşire s-a pierdut cu timpul. Îl vom regăsi abia o dată cu întemeierea religiilor, când se apelează la o forţa cerească, sau când, prin revelaţii, omul conştientizează faptul că a fost creat de un Creator şi are datoria de a respecta şi de a sluji rigorile divine în vederea propriei sale mântuiri.

O idee modernă, des vehiculată şi devenită atestabila, din orice judecată spirituală şi istorică, este aceea ca Buddha era un desemnat de seamă al elitei atlante, al descendenţilor spirituali de rang superior pe care i-a avut imperiul Atlantidei. În evaluarea acestei supoziţii despre rădăcinile atlante ale lui Buddha au fost numite numeroase cunoştinţe, inclusiv iniţiatice, spirituale, care nu sunt efecte ale cunoaşterii tradiţionale şi nu se regăsesc firesc drept rezultate ale unei evoluţii în gândire. Să nu uităm că unul din postulatele lui Buddha, în afară de acela fundamental, care propagă înţelegerea interumana, era „înţelegerea omului cu natura” – idee care nu există nici în ficţiune cu o jumătate de mileniu înainte de Hristos. Or, atlanţii aveau nu doar o cunoaştere largă în acest sens, ci şi cultul acestei relatii cultivate ca o rugăciune de fiecare zi.

Se naşte astfel în acest secol ideea că marii intemeitori de religii, de sisteme spirituale şi de domenii de cunoaştere, adevăraţi noi civilizatori ai omenirii, ar fi cu toţii purtătorii enzimelor atlante, fie de la marii preoţi ai continentului dispărut, fie de la şcolile atlante aşa-zis laice. În aceeaşi considerare intră de pildă şi Confucius, un iniţiat fără tradiţii şi un extrasenzorial pentru care, la vremea sa, nu existau parametri de evaluare. A existat ideea, în legătură cu Confucius, că ar fi fost de origine extraterestră; aceeaşi idee o întâlnim cu referire la multe alte personalităţi care nu justifică forţa inteligenţei lor prin nici o evoluţie a inteligenţei umane şi prin nici un accident al speciei.

În fine, toţi acei desemnaţi de excepţie au fost fondatorii în mii de ani ai religiilor. Fiecare sistem religios are în primul rând un izvor uman din care se va dezvolta ulterior până la deplina intemeiere…

Share the Love!

3 comentarii la „Buddha, descendent al atlanţilor?”

  1. Adidasi Adidas

    Mi- a placut mult acest articol. Foarte coerent. Ar fi bine daca ar exista si astazi oameni care sa duca invataturile lui Buddha mai departe, nu ca si invatatura religioasa, ci ca si o invatatura facultativa pe care ar trebui sa o avem cu totii. Poate ca ar fi bine sa fie predata la orele de logica si la cursuri de dezvoltare psihica.

  2. Haine Copii

    Foarte bun articolul, este explicativ si bine documentat. Eu apreciez foarte mult gandirea lui Buddha si cred ca are mare dreptate. Nu zic ca vreau sa-l urmez, dar incerc s ainvat din sfaturile sale.  Eu cred ca cu puterea gandului putem sa obtinem cea ce dorim de la noi. Noi suntem cea ce dorim sa fim.

Spune care este gândul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *