Eu Sunt Jorjette – metafora terapeutica

Ultima actualizare pe

eu sunt jorjette

Eu sunt picătura de apă ce cutreieră universul, sunt într-o transformare continuă, sunt! Tot universul mă ştie şi-mi spune “fulg de nea” – pentru unii sunt doar o amintire, pentru alţii sunt prezent, pentru unii viitor, iar pentru mine sunt un prezent continuu. Sunt liber să zbor, să cunosc, să mă transform , dar ce vreau eu sa fac?

Să plutesc e visul meu, să explorez şi să descopăr, să nu mă las topit de ceilalţi, să fiu EU. Sunt un fulg de nea colorat – în copilărie eram alb şi mic, până am înţeles că pot fi aşa cum vreau eu-am devenit treptat un fulg de nea colorat – sunt și o să fiu un fulg de nea CURCUBEU!

Ideile mele se adună aici împreună cu ale voastre pentru a crea un tot, nu pentru a fi judecate. Îi invit aici pe toţi cei care vor să construiască acest puzzle alături de mine, pe cei care vor să schimbe ceva, pe cei care acceptă.

Cei care acceptă prezenţa celuilalt fără cea mai mică judecată, critică şi care au viziunea totală a fiinţei realizate a celuilalt sunt cei care au descoperit ce e iubirea! Scriu aici pentru a pune în comun, pentru a-mi  descoperi potenţialul creator, pentru a evolua si invata alaturi de voi!

Cine sunt eu, Jorjette, in viata de zi cu zi

In viata de zi cu zi sunt un simplu om ca si tine care se pierde in aceasta multime. Mai special este faptul ca am renuntat la viata urbana si am ales o viata mai retrasa, linistita, la tara, intr-un sat alaturi de oameni dragi sufletului meu. Alaturi de natura, redescopar frumusetea si marinimia ei si a vietii in fiecare zi, ma redescopar ca fiinta clipa de clipa.

Dupa absolvirea Faculatatii de psihologie, in urma cu 7 ani mi-am dat seama ca viata de oras nu mai e pentru mine. Crescuta in sanul naturii pana sa incep scoala, pot spune ca aceasta m-a pregatit pentru viata. In copilarie, mi-a fost revelata natura in toata splendoarea ei, motiv pentru care nu mai pot sa o nesocotesc. Bunicul a fost cel care mi-a oferit cunostinte despre o parte din plantele medicinale si din ciupercile comestibile.

Copil fiind, cutreieram dealurile din Bucovina in cautare de flori. Nu eram chiar asa sociabila cu copiii, asa ca preferam natura in locul oamenilor. Eram totusi populara si vorbareata, dar doar cu oamenii mari. In natura eram ascultatoare si deschisa, gata sa zbor ca un fluturas zburdalnic, din floare in floare. Priveam fiecare floare si ma lasam cuprinsa de magia ei. Florile, fiinte minunate, m-au invatat sa le iubesc si sa ma iubesc.

Eu sunt Jorjette

Chiar daca am uitat asta intre timp cand viata m-a luat prin surprindere, luandu-ma departe de ele, dupa ani si ani, am revenit. Acum incerc sa refac legaturile, insa timpul petrecut printre blocurile de ciment si iluzii nu se poate sterge. Amprenta e prezenta si va fi mereu. Eu sunt recunoscatoare insa pentru fiecare experienta, pentru ca toate m-au facut sa fiu ceea ce sunt astazi. Iar astazi sunt o femeie minunata si ma iubesc pentru ceea ce eu sunt intru totul. Am invatat ca nu exista greseli, doar experiente si alegeri. Am invatat ca totul este schimbator si ca nu am de ce sa fiu suparata, trista, ingrijorata. Invat in fiecare zi sa traiesc in regatul plantelor, al zanelor si spiridusilor, al animalelor si al oamenilor .

M-am mutat la tara alaturi de cel care a devenit intre timp sotul meu, un om minunat, drag peste masura sufletului meu. De 7 ani traim si ne bucuram zi de zi unul de altul, de gradina mica si darnica pe care o avem, de 3 pisici minunate, de experiente unice, de oameni simpli si frumosi. Ne minunam de flori noi pe care le descoperim , de insecte nemaivazute si de triluri de pasari. De gusturi si arome, de miresme si privelisti, de apusuri si rasarituri.

Din experientele si cunostintele noastre incercam sa daruim si celor care ne citesc, macar un gram din nebunia si fericirea noastra.

Poze din gradina – Viata la tara

Acestea sunt doar cateva poze din ceea ce inseamna pentru noi viata la tara. Viata este pictata in fiecare clipa, ceea ce inseamna ca totul este trecatr si schimbator de la nu moment la altul. Aceasta continua transformare nu poate fi expusa aici.

Iti multumesc ca esti alaturi de noi si ca ne sustii prin faptul ca ne citesti! Pentru mine inseamna foarte mult sa stiu ca informatiile pe care le oferim ajung acolo unde trebuie!

Vrei să îmi trimiți un email direct? -> Foloseste acest formular de contact

Vrei să fim prieteni pe Facebook? Eu sunt Jorjette


Păreri și impresii:

104 răspunsuri la „Eu Sunt Jorjette – metafora terapeutica”

  1. Avatar blajdorina
    blajdorina

    am gasit lucruri foarte interesante tine-o tot asa

    1. Mulțumim mult! Numai bine!

  2. Buna jorjette frumos.  un elegant album de povesti legat in stil femin. multumesc, dar stii si tu daca esti prezenta in tot ceea ce faci, atunci asta e deja trecut. unul bland si calduros ca vibreaza de oameni vii. Sunt pe aici. te pup.

  3. Frumoasa descriere. Interesant blogul…o sa mai trec pe aici sa vad ce scrii.

  4. Îţi mulţumim şi pentru aprecieri şi pentru observaţii (sugestii), ne străduim să oferim informaţii şi ne bucurăm că ai observat asta.
    Deşi internetul şi nu numai el duce lipsă de cultură, credem că punând aici informaţiile pe care le descoperim sau le cunoaştem, contribuim la o educaţie a tuturor, chiar şi cei din viitor.
    Uneori sperăm că vom primi sugestii de la cei care caută fie mai mult decât găsesc aici, fie ce nu au găsit aici, să ştii că nu se înghesuie nimeni.
    Noi scriem pentru oameni superficiali care se mulţumesc mereu cu ceea ce primesc, nemulţumirile dacă le au le păstrează în ei, un timp, după care le uită; uită şi cu ce s-au mulţumit.

  5. Avatar col(r)precup florin
    col(r)precup florin

    …..sunt convins de faptul ca aceasta echipa tanara,bogdan si jorjette,vor fi inteles ca mai multe de facut pana vor deveni specialisti….in ceea ce si-au propus,…nu sunt insa de acord cu …prea multele observatii,…inteleg sa ii incurajam,….sunt ,sigur dupa umila mea parere-multe de corectat,dar toate vin odata cu…experienta,iar cei doi la varsta si experienta pe care le au….vor parcurge cu siguranta si drumul…perfectionarii….daca asta este…punctul de vedere…..al specialistului…ma intreb ce …facem cu cei care au …..dezvoltat in mod aberant..adevarate tehnici de ..distribuire a grosolaniilor,uzind de imagini si,sau limbaj grosier,cu trimitere directa la…..superficialitate si violenta,incalcarea oricaror reguli ale bunului simt…..s.a.m.d………ca fost profesor nu pot spune ca totul este foarte bine realizat….dar ii prefer pentru ca …..sunt naturali -chiar si preluind o serie de date,imagini,informatii-preponderent rubrica lor tine de o ramura a sociologiei,dar si a ..filozofiei,….astazi cand majoritatea paginilor incita la o sexualitate……retardata,de tot felul de frustrati,bolnavi psihici sau pur si simplu….efecte ale unor reforme ..idioate golanesti,care nu au nimic in comun cu un mesaj…educativ…cei doi …sunt -dupa parerea mea de laudat …si de accesat-sigur nu trebuie sa fiti de acord cu mine….acceptati insa mesajul lor…..ca o dublare a eforturilor celor care vor totusi sa ajute…..educatia….si sa reaminteasca una -cel putin una din regulile de aur ale educatiei-daca vrei sa te intelegi cu cei din jur ..si peste 100 de ani….reaminteste-le ..obiceiurile,traditile,folclorul,cultura si tot ceea ce a format…..felul de a fi al oamenilor….
    Cu stima si pretuire,
    col(r)Precup Fl.

  6. @Serban. Domnule Serban uitati un text scurt si la obiect – ma doare capul de comentariile dvs.

    Sunt pro opinii, pareri, sfaturi dar nu bate lumea la cap, nu jigni, nu te da superior mimand pe inferiorul.
    Parerea mea (in cazul fericit) e ca bati campii pt putina publicitate… Daca era blogul meu erai cenzurat fara drept de apel. Scuze lume de off-topic dar astia care vorbesc numai in non-sensuri ma scot din sarite.
    Intrii pe pagina unde o femeie se prezinta, un suflet se deschide si tu incepi ca taranul cu tehnice si idei marete, du-te de aici.
    Bogdane ai grija ca o iei si tu pe ulei daca mai stai mult la taclale cu nea Serban. Te atrage in cursa!:)
    Mult succes Jori!

  7. Avatar samo99ro

    Domnule Serban, esti carcotas! Ai auzit vreodata de conceptul “freeform”? Asta e feelingul pe care-l am navigand pe aici. E ca un labirint cu surprize. Cand zici ca e gata, mai gasesti ceva. Si iar, si iar… Desi am o varsta (sunt pensionara), am senzatiile din copilarie cand ma jucam ascunselea cu prietenii mei. Am senzatia de spirit liber, neincorsetat.
    Cand te aud cu chestiile dumitale tehnice, imi vine sa te banez. Norocul dumitale ca nu pot…

  8. Frumoasă descriere

    1. Îţi mulţumesc, este o descriere mai subtilă şi mai profundă! Îţi mulţumesc că ai poposit pe aici!

  9. Apropo de banner, noi nu avem banner pentru jorjette.ro, zi-mi mai exact ce imagine ai văzut. Eventual dă-mi o dimenziune în px (cum ai tu loc pe site) ca să îţi dau un cod exact.

  10. Ştii vorba “ai luat-o pe ulei”? Exact asta ai făcut tu. Dar, dacă nu m-am făcut înţeles, voi încerca să fiu mai explicit, şi oarecum, adică cu alte cuvinte, mă voi repeta, pe aceeaşi idee.

    Ai luat-o personal, nu trrebuia căci în context tu erai doar exemplu. Diferenţa nu ar trebui să existe pentru că în esenţă suntem toţi la fel, dar ea, diferenţa, există, şi totul ne este datorat nouă, cei care ne folosim în n-şpe mijloace de ea. Prin diferenţă ne creem, ne deosebim, chiar reuşim să ne vedem şi să ne spunem că există, sau că noi suntem. Vezi tu posibil să afirmăm că noi suntem, adică eu să afirm că eu sunt, dacă nu aş vedea diferenţa dintre mine şi tine?

    Este simplu Şerban, noi am ales să fim, pentru că noi alegem să vedem diferenţele. Eu spun că nu asta este calea, adică, aici e curbura ce ne pierde în raţiune, dar ce să facem? Am ales, atunci, consumăm alegerea, adică trăim acum, aici, în acest mod, apoi vom vedea dacă există calea să ne simţim toţi ca unul, să nu mai vedem diferenţe, să nu mai spunem sau să credem cu toată fiinţa, că eu sunt (pentru fiecare valabil) ci să spunem că noi suntem (poate trăind cu toată fiinţa asta, nu am mai avea cui să spunem, căci vom şti toţi că noi suntem, aici şi acum împreună).

    La mijloc e un joc de cuvinte, poate o filozofie stupidă, cel mai simplu pentru mine să spun e că este logic. Nu jonglez noţiuni ce nu le cunosc şi încetează să te mai crezi superior, pentru că nu eşti şi falsezi cu egoul când nu accepţi că eu te completez nu mă sui peste tine (la o adică nici nu am de ce).

    Eu adevăr relativ, tu adevăr relativ, împreună adevăr relativ compus, toţi (cum ziceam mai sus, poate vreo dată în stadiul fără diferenţe) adevăr absolut, trăit nu spus!

    Înainte de toate a existat cuvântul, după cuvânt s-au format toate, apoi ca să ne întoarcem la esenţă trebuie să trecem dincolo de cuvânt, şi dincolo de cuvânt nu mai există diferenţe! Părerea mea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *