Eu Sunt Jorjette – metafora terapeutica

Ultima actualizare pe

eu sunt jorjette

Eu sunt picătura de apă ce cutreieră universul, sunt într-o transformare continuă, sunt! Tot universul mă ştie şi-mi spune “fulg de nea” – pentru unii sunt doar o amintire, pentru alţii sunt prezent, pentru unii viitor, iar pentru mine sunt un prezent continuu. Sunt liber să zbor, să cunosc, să mă transform , dar ce vreau eu sa fac?

Să plutesc e visul meu, să explorez şi să descopăr, să nu mă las topit de ceilalţi, să fiu EU. Sunt un fulg de nea colorat – în copilărie eram alb şi mic, până am înţeles că pot fi aşa cum vreau eu-am devenit treptat un fulg de nea colorat – sunt și o să fiu un fulg de nea CURCUBEU!

Ideile mele se adună aici împreună cu ale voastre pentru a crea un tot, nu pentru a fi judecate. Îi invit aici pe toţi cei care vor să construiască acest puzzle alături de mine, pe cei care vor să schimbe ceva, pe cei care acceptă.

Cei care acceptă prezenţa celuilalt fără cea mai mică judecată, critică şi care au viziunea totală a fiinţei realizate a celuilalt sunt cei care au descoperit ce e iubirea! Scriu aici pentru a pune în comun, pentru a-mi  descoperi potenţialul creator, pentru a evolua si invata alaturi de voi!

Cine sunt eu, Jorjette, in viata de zi cu zi

In viata de zi cu zi sunt un simplu om ca si tine care se pierde in aceasta multime. Mai special este faptul ca am renuntat la viata urbana si am ales o viata mai retrasa, linistita, la tara, intr-un sat alaturi de oameni dragi sufletului meu. Alaturi de natura, redescopar frumusetea si marinimia ei si a vietii in fiecare zi, ma redescopar ca fiinta clipa de clipa.

Dupa absolvirea Faculatatii de psihologie, in urma cu 7 ani mi-am dat seama ca viata de oras nu mai e pentru mine. Crescuta in sanul naturii pana sa incep scoala, pot spune ca aceasta m-a pregatit pentru viata. In copilarie, mi-a fost revelata natura in toata splendoarea ei, motiv pentru care nu mai pot sa o nesocotesc. Bunicul a fost cel care mi-a oferit cunostinte despre o parte din plantele medicinale si din ciupercile comestibile.

Copil fiind, cutreieram dealurile din Bucovina in cautare de flori. Nu eram chiar asa sociabila cu copiii, asa ca preferam natura in locul oamenilor. Eram totusi populara si vorbareata, dar doar cu oamenii mari. In natura eram ascultatoare si deschisa, gata sa zbor ca un fluturas zburdalnic, din floare in floare. Priveam fiecare floare si ma lasam cuprinsa de magia ei. Florile, fiinte minunate, m-au invatat sa le iubesc si sa ma iubesc.

Eu sunt Jorjette

Chiar daca am uitat asta intre timp cand viata m-a luat prin surprindere, luandu-ma departe de ele, dupa ani si ani, am revenit. Acum incerc sa refac legaturile, insa timpul petrecut printre blocurile de ciment si iluzii nu se poate sterge. Amprenta e prezenta si va fi mereu. Eu sunt recunoscatoare insa pentru fiecare experienta, pentru ca toate m-au facut sa fiu ceea ce sunt astazi. Iar astazi sunt o femeie minunata si ma iubesc pentru ceea ce eu sunt intru totul. Am invatat ca nu exista greseli, doar experiente si alegeri. Am invatat ca totul este schimbator si ca nu am de ce sa fiu suparata, trista, ingrijorata. Invat in fiecare zi sa traiesc in regatul plantelor, al zanelor si spiridusilor, al animalelor si al oamenilor .

M-am mutat la tara alaturi de cel care a devenit intre timp sotul meu, un om minunat, drag peste masura sufletului meu. De 7 ani traim si ne bucuram zi de zi unul de altul, de gradina mica si darnica pe care o avem, de 3 pisici minunate, de experiente unice, de oameni simpli si frumosi. Ne minunam de flori noi pe care le descoperim , de insecte nemaivazute si de triluri de pasari. De gusturi si arome, de miresme si privelisti, de apusuri si rasarituri.

Din experientele si cunostintele noastre incercam sa daruim si celor care ne citesc, macar un gram din nebunia si fericirea noastra.

Poze din gradina – Viata la tara

Acestea sunt doar cateva poze din ceea ce inseamna pentru noi viata la tara. Viata este pictata in fiecare clipa, ceea ce inseamna ca totul este trecatr si schimbator de la nu moment la altul. Aceasta continua transformare nu poate fi expusa aici.

Iti multumesc ca esti alaturi de noi si ca ne sustii prin faptul ca ne citesti! Pentru mine inseamna foarte mult sa stiu ca informatiile pe care le oferim ajung acolo unde trebuie!

Vrei să îmi trimiți un email direct? -> Foloseste acest formular de contact

Vrei să fim prieteni pe Facebook? Eu sunt Jorjette


Păreri și impresii:

104 răspunsuri la „Eu Sunt Jorjette – metafora terapeutica”

  1. “Este placerea mea” sa va recomand:

    “The master key system” – Charles F. Hannel

    tradusa:

    “Sistemul maestrului” – Charles F. Hannel

    Este pur si simplu ….. incredibila.

    EU SUNT … CEEA CE EU VREAU SA FIU

  2. S-a TERMINAT cu BISERICA. Pur si simplu a ESUAT. GATA.

    Dumnezeu nu este al BISERICII.

    Si nici ISUS nu este al bisericii. A FOST PREA MARE.

    Este al nostru, al meu, al tau, la fel ca toti marii invatatori. EI SUNT.

    EU SUNT.

    1. Aşa este, Dumnezeu este al tuturor şi ne iubeşte pe toţi. El este cu noi toţi.

      NOI SUNTEM! 🙂

  3. Avatar nu conteaza
    nu conteaza

    Uite, am zis ca nu o sa mai scriu. O sa incalc promisiunea.
    Cred ca esti sincer si spui ce gandesti si nu ai nimic de ascuns. Asa ca il vom lasa pe Dumnezeu sa-si faca treaba cu fiecare dintre noi. 😉
    O sa vezi cand o sa inceapa sa faca valuri in viata ta. 😉 O sa vezi atunci care iti e credinta. Nu zic ca nu ai, pentru ca nu am de unde sa stiu. E cale lunga, ai sa vezi, si nu e intotdeauna usor.

    😉

  4. Avatar nu conteaza
    nu conteaza

    Pardon, trebuia
    n-o sa mai scriu nimic.

  5. Avatar nu conteaza
    nu conteaza

    Ma duc in drumul meu. Pa

    Sa nu ziceti ca nu v-am zis de vrajitorie, eu demodatul.

    Au aparut tot felul de texte apocrife pe care unii vor sa ni le bage pe gat doar, doar ne-or face sa apostaziem.
    Doar cat exista acum in Biblie daca citesti si crezi ca Isus Hristos e Fiul lui Dumnezeu, si implinesti poruncile pe care Le-a dat, este de ajuns sa te mantuiesti. Nu mai trebuie adaugat nimic, nici un “secret”, nici o “descoperire” tulburatoare gen discovery sau asa ceva.

    Este diferenta intre proprieteatile medicinale ale plantelor si cele asa zis magice…..care sunt doua lucruri total diferite.

    Iar despre cursurile de creativitate de la universitate……. am luat cunostiinta si eu cand am fost in facultate.
    Omul nu creeaza nimic (as putea probabil sa-l citez pe Petre Tutea) numa nascoceste tot felul de balarii care nu ii folosesc la nimic.

    Sunt satul de ce imi serveste mie stiinta, filosofia, psihologia, mentalitatea moderna chiar si prin intermediul unor institutii cum sunt universitatiile.
    Ce nu invata omul modern??? Invata vrajitorie in facultatea de medicina, metode de control a mintii umane in facultatea de psihologie, metode de “creatie” la facultatea de design, arte, arhitectura, erezii in facultatea de teologie, hule in facultatea de filosofie, si cate si mai cate….

    Eu zic ca creativitatea la om nu se rezuma decat la a schimba si perverti lucrurile lui Dumnezeu dupa modelul satanei. In cel mai bun caz aiurezi.

    Nu. omul nu este un robotzel care sa faca doar ce ii se spune dar libertatea folosita rau il va costa.

    P.S. Sufletul nu se vindeca de la plante.
    Cateodata sfiintii erau bolnavi dar erau sanatosi sufleteste si plini de Duhul Sfant. Nu asa cum ai invatat tu pe nu stiu unde ca un trup sanatos inseamna un suflet sanatos.
    Boala trupului vindeca de multe ori sufletul…de….. mandrie, de exemplu!!!

    Am o verisoara pe care nu pot sa o sufar pentru ca face un cult din a consuma numai “mancaruri sanatoase”. Mi se pare exagerat.

    Si inca ceva. Nu exista magie alba si magie neagra sau gri sau albastra sau verde. Exista magie=vrajitorie si de orice fel se proclama ea se face cu satana. Cine crede altfel se amageste.

    No, sa mai scriu nimic.

    1. Am zis aşa … “Cu cât eşti mai sănătos, mai echilibrat, cu atât poţi sufleteşte să te deschizi mai mult.” apoi am zis “O minte sănătoasă va sta într-un trup sănătos, iar peste toate, sufletul va putea trăi liber în trupul sănătos!”

      Vezi undeva că sufletul se vindecă cu plante? Materia e pentru trup, ce ai în mână, ce poţi vedea şi atinge cu organele tale, sunt pentru organismul tău. Deci plantele te vindecă, dar nu-ţi vindecă sufletul. El e doar lovit de trăiri, de sentimente, de emoţii, astea da, ajung până la suflet. Dacă o plantă îţi dă posibilitatea să ai o anumită stare sufletească atunci poţi spune că îi faci ceva sufletului tău cu plantele, dar asta e o altă poveste!

      Îmi place cum vorbeşti, cunoşti bine ce spui, dar … există şi acest dar! Tu eşti la fel ca mine, nu te pot venera, nu te pot pune la loc fruntaş deasupra mea sau deasupra oricui, pot doar să-ţi mulţumesc că ai avut dăruirea să îmi vorbeşti de Dumnezeu! Îl voi descoperi şi eu, căci tot pe el îl caut ca şi tine! De asta am spus că ne vom reîntâlni, căci atunci când amândoi îl vom găsi, vom fi aproape şi drumul pe care l-am parcurs până acolo, nu mai contează! Poţi s-o ţii cu iadul şi raiul cât vrei, pentru mine există punctul de unde am plecat, punctul în care sunt, punctul în care pot fi, punctul în care voi fi …

      Încerc să mă educ să fiu om fără să am nevoie de o doctrină, de o regulă, de o lege de respectat pentru a trăi aşa. Vreau să fiu tot ceea ce doreşti şi tu să fii sau crezi că eşti, fără să am un pachet de legi şi reguli pe care să le respect. Vreau să-mi fie în fiinţă tot acest necunoscut pe care să-l cunosc simţindu-l!

      Dacă e cum spui tu, deja greşesc, căci în faţa dorinţei mele, a dorului meu de o clipă la care vizez, nu am decât vreo câteva moduri de a mă manifesta, printre care se numără creativitatea şi imaginaţia. Cu ele mă construiesc! Bine, şi tu la fel, doar că eu recunosc, şi nu mă tem de vreo pedeapsă, că nu eu le-am inventat, nu eu mi le-am dat ci Dumnezeu şi bănuiesc că mi le-a dat ca să le folosesc! Uneori mintea nu înţelege imaginaţia, nici creativitatea, dar sufletul simte şi se bucură şi radiază într-o astfel de clipă!!!!

  6. Avatar nu conteaza
    nu conteaza

    M-am intors cu certitudini, nu cu pareri, pentru ca parerile sunt niste lucruri imperfecte, nerealiste, personale care nu au nici o legatura cu adevarul.

    Am mai incercat sa arat si altora ca ceea ce fac ei nu e bine. Posibil sa fi dat gres. Am vazut ca de fiecare data mi se spune, de ce incerci sa ma schimbi, de ce ma judeci, si de ce nu ma iubesti asa cum sunt,…
    Pentru voi e mai important sa fiti lasati in pace, nederanjati? preferati asa?

    Am ratat cel mai important lucru sa-l comentez, si anume chiar titlul: “Eu sunt”.
    Nu stiu daca intelege cineva ceva din aceasta afirmatie. Eu unul stiu ca a fost rostita la un moment dat de Ranjneesh, zis Osho. Am citit ceva dintr-o carte scrisa de el pentru ca il citea un prieten si era asa de “inflacarat”.
    Este posibil ca aceasta afirmatie sa nu fi ajuns la tine pe aceasta cale, adica de la Osho, desi m-as mira. Si iarasi este posibil ca tu sa nu intelegi ca mine, ce vrea sa zica.

    Daca Dumnezeu a facut lumea din nimic, iar pe om din tarana, peste care a suflat Duh Sfant si s-a facut omul fiinta vie, aceasta inseamna ca omul este oarecum nimic. Omul fiinteaza prin Dumnezeu si tot ce are are de la Dumnezeu. “Ce ai tu care sa nu fi primit, si daca ai primit pentru ce te falesti.” Asa ca de aici putem trage concluzia ca omul poate sa spuna mai repede ca nu este decat ca este.
    Omul nu exista prin el insusi, si nu detine existenta ca sa poata sa spuna fara sa greseasca ca este, de vreme ce singurul care este cu adevarat este doar Dumnezeu.
    Prin aceasta afirmatie omul isi atribuie ceva ce nu ii este propriu, insusi dumnezeirea, asa incat nu mai este necesar sa continue cu propozitia si sa o completeze ca blasfemia este completa. Lucifer a cazut din cer inainte sa terminte propozita, a apucat sa zica doar atat cat a zis si Osho.

    Avraam a spus in fata lui Dumnezeu la stejarul Mamvri- Eu sunt praf si cenusa. Dovada de smerenie ne da si Proorocul Isaia. Sf. Ap. Pavel spune “…desi nu sunt nimic”. Acestea stau in contradictie cu afirmatia mandra a lui Osho, care este de origine demonica si reface primul si cel mai mare pacat, acela de a te declara Dumnezeu.

    Si acum comentarii la comentarii.
    Jorjette
    “Cat despre plante, nu numai descantatorii, vracii, samanii sau vrajitoarele faceau aceste lucruri, ci chiar dacii şi românii. Daca aceste lucruri nu se mai fac in zilele noatre, nu inseamna ca nu au existat.”
    Eu nu zica ca nu au existat. Faptul ca dacii si romanii au facut, si inca mai fac asemenea lucruri, arata raspandirea acestor practici, dar nu ne spune nimic despre faptul ca sunt bune sau rele. Ar fi culmea ca eu sa practic acelasi lucru cu stramosii mei necrestinati si sa fac vrajitorii si incantatii si sa chem mortii pentru simplu fapt ca ei l-au facut.
    De altfel in Scriptura Dumnezeu spune-“sa nu lasi pe vrajitor sa traiasca”, iar altundeva “sa nu fie la tine nici descantator, nici vrajitor, nici mag, nici vorbitor cu mortii,…, ca acestea sunt uraciune inaintea lui Dumnezeu”
    Printre cele mai mari pacate sunt si acestea prin care oamenii isi vand sufletul satanei si lucreaza impreauna cu acesta pentru beneficii in lumea aceasta si facnd rau altora. Ei, vrajitorii vor sfarsi cel mai rau si nu vor mai putea iesi din iad in vecii vecilor, daca nu se vor pocai la timp.
    Este plin internetul de acesti vrajitori moderni, sau oameni care nu stiu ce fac si imping pe altii la magie=vrajitorie, incurajandu-i chiar sa practice.
    Si datul in bobi, si ghicitul in cafea, si deschiderea cartii tot vrajitorie se numeste; si pentru superstitii, si pentru acelea vor fi pedepsiti de Dumnezeu.

    De dragul visarii, de dragul poeziei, a nu stiu ce, va bagati in ceva ce nici nu stiti.

    Bogdan Cristescu
    “Deci şi răul are un părinte nu? El există, deci a fost creat! Personal consider părintele ca fiind unul, Dumnezeu! ”
    Creat sau necreat raul nu a fost creat de Dumnezeu. Daca Dumnezeu ar fi creat raul asta inseamna ca Dumnezeu este rau. Daca Dumnezeu ar fi fost rau atunci lumea aceasta de mult n-ar mai fi existat, sau daca ar mai fi existat ai fi simtit pe pielea ta sa vezi ce inseamna sa ai un Dumnezeu neiertator, neiubitor, nerabdator, distrugator, tiran si malefic si probabil ai fi murit de groaza. ->Deci nu Dumnezeu a creat raul. De altfel se si spune in Geneza, cand a terminat Dumnezeu de creat lumea-“….si a vazut Dumnezeu ca erau bune foarte”.
    Raul poate fi definit ca fiind lipsa binelui. Primul care s-a facut rau a fost Lucifer si tot acesta a fost cel care a ispitit pe protoparintii nostrii si a facut sa intre moartea in lume. Omul face in continuare rau, fiind cazut si despartit de Dumnezeu.
    ….satana nu crede ca Dumnezeu este cu adevarat bun…..
    Probabil raul a aparut ca un efect al razvratirii impotriva lui Dumnezeu care se soldeaza cu despartirea de Dumnezeu, sursa a tot binele. Creatura nu-si poate gasi odihna decat in legatura cu Creatorul sau. Ceea ce este este Dumnezeu iar creatura care se rupe de Dumnezeu vede ce inseamna nefiinta……
    n-are rost sa mai continui. nu pretind sa le stiu pe toate. acesta este doar modul prin care imi explic anumite lucruri. In lumea aceasta nu le putem cunoaste pe toate, cu doar in parte, prin intuitie. Scriptura marturiseste acest lucru.

    “Binele şi răul sunt aspecte ale propriei noastre credinţe. Ceea ce numim azi rău, nu a fost şi în trecut.”
    Aici te contrazic din nou. Raul este tot ceea ce faci si nu este potrivit cu voia lui Dumnezeu. Iar voia lui Dumnezeu este una singura, dragostea. Voia lui Dumnezeu nu se schimba niciodata caci “Dumnezeu este acelasi si ieri, si azi, si in veac.” De aceea ceea ce a fost rau in trecut este si azi, si ceea ce este rau azi ar fi fost si in trecut.

    “Foarte multe aspecte sunt rele pentru dvs dar sunt bune pentru mine! Binele şi răul sunt doar aspecte! Posibilităţi ce sunt abordate cum ne duce fiinţa noastră omenească.”
    Raul si binele nu este ceva relativ. Daca ar fi asa atunci fiecare om ar gresi si ar avea dreptate in acelasi timp, ceea ce este absurd. Adevarul e la Dumnezeu si el va fi judecator al fiecaruia. Ne va judeca si pe mine si pe tine cu aceeasi dreptate.

    “Tind să cred că adevărul îl ştim împreună nu separat.”
    Aceasta nu e adevarat. Adevarul e Hristos si e in inima omului. Il poti stii si singur, nu ai nevoie de o simbioza a gandirii cu altu de langa tine. Daca adevarul ar avea posibilitatea de a fi stiut gradat in functie de cati oameni ar fi in simbioza de gandire atunci adevarul nu ar fi cunoscut niciodata de nimeni. Apoi adevarul nu poate fi cunoscut gradat pentru ca fiecare cunoastere in parte nu poate fi catalogata drept adevar. Ar trebui sa fie mai multe adevaruri. Dar Adevarul este Bucata, adica intreg. Daca iei si ciobesti din el o aschie nu mai e adevarul. Daca adaugi ceva, iarasi nu mai e adevarul. De ce crezi ca este scris in Sriptura ca nimeni sa nu adauge ceva sau sa ia ceva din ceea ce a fost scris???

    “Ce ne facem noi acum când adevărul meu şi a lu Jorjette dvs nu îl acceptaţi? Trebuie să găsim legătura şi acceptarea în noi, altfel nu suntem mai buni decât am fost până acum!”
    Te accept, dar nu cu bagajul pe care il ai pe langa tine, daca intelegi ce vreau sa spun.
    Oamenii trebuie sa fie buni, nu mai buni. Nu exista compromis in aceste lucruri, intre rau si bine. Chiar si o mica pata, cea mai mica, poate atrage remarca- e patat.

    “Schimbaţi-vă pe dvs, apoi vom putea şi noi să vă înţelegem!”
    Haideti sa ne schimbam impreuna! Ce ziceti? Eu nu stiu daca am puterea sa o mai fac, si nu pot promite nici macar ca o sa incerc, dar mi se pare o idee buna.
    Cred ca intelegerea vine din dragoste.

    “Noi am inventat răul nu l-am creat!”
    Sunt de acord cu aceasta afirmatie.
    Nu se poate vorbi de o creatie a raului.

    Laurentiu
    “Bă/ fă, m-ai suparat pe mine ! Esti al ‘jdemiilea argument ca ăi mai cretini, răi, intoleranti, imbecili, batuti in cap, prosti, tembeli, onanisti si impotenti “oameni” sunt habotnicii spalati pe creier de propaganda bisericii ortodoxe romane.”
    Sunt perfect de acord cu tine. Sunt asa cum ai zis tu.

    “Bovina asta n-are pareri, bou’ are CERTITUDINI …”
    Da. Am certitudini pentru ca spun ceea ce cred si nu ma indoiesc ca este adevarat. Daca viitorul imi va dovedi ca am crezut ceva neadevarat imi voi schimba viziunea asupra lucrurilor. Pana atunci raman asa.

    “…el mai deranjant, vrea sa-si impuna tampeniile JUDECAND PE ALTII.”
    Nu vreau sa demonstrez ca sunt un animal politicos.
    Da. Vreau sa-mi impun tampeniile cu oprice pret. As folosi chiar si forta pentru a-mi indeplini scopul.
    Si bineinteles ca va judec pe toti.
    Daca as fi avut putere…. n-ar mai fi ramas nici unul din voi pe suprafata pamantului…. onanistule.

    Dar asta nu inseamna ca ceea ce am spus nu este adevarat. 😛

    Imi cer iertare daca am suparat pe cineva cu ceva. <- asta am imprumutat-o de la cineva. nici mie nu mi-a placut cand am auzit-o si totusi am folosit-o

    1. “De ce crezi ca este scris in Sriptura ca nimeni sa nu adauge ceva sau sa ia ceva din ceea ce a fost scris???”
      Şi totuşi noi acum nu avem Sf. Scriptură cea scrisă prima dată. Cu pretextul că traduc în Duhul Sfânt sau cu dezlegare de la nuştiu ce prea mare om … au muşamalizat totul… Când noi documente apar, când noi adevăruri ies la lumină, Biserica ştie doar să ridice din umeri şi să spună “NU”, asta e cartea sfântă, alte informaţii nu-s bune! Sunt documente scrise de oameni care au trăit acele vremuri, da nuuuuuu acele documente nu sunt în canon.

      Vedeţi dvs. eu personal mi-aş lăsa viaţa în mâinile tale, să simt că măcar ştii adevărul. Dar ce ştiu eu ştii şi tu, de asta spun că împreună ştim adevărul. Dacă tu-mi spui şi eu spun “daaa acum ştiu” e doar o falsitate. Să nu-mi vorbeşti dar să-mi simţi în tine adevărul, e ca şi cum m-ai învăţa să-l simt şi eu. Ori tu, ei multă mânie în tine, ai ură şi dispreţ pentru ceva ce nu are nevoie de aşa ceva. Mă judeci tu pe mine pentru că văd lucruri în această lume? Îmi spui tu mie că eu nu ar trebui să am o părere despre ce cunosc? Cum poţi tu să te crezi mai om decât mine când ai 2 ochi, 1 nas, 1 gură … ca si mine!? O spune cartea sfântă multe, o spune sfinţii multe, dar Dumnezeu ne vorbeşte pe alte căi! Ştii că un preot catolic s-a dus în America să creştineze, au intrat cu armata într-un trip de indieni şi la o discuţie cu şeful tribului, îi spune, “te laşi creştinat? uite aici e cuvântul lui Dumnezeu! trebuie să crezi în vorbele astea” arătându-i Biblia … omul se apropie, pune urechea pe carte şi apoi îi spune foarte sincer “dar Dumnezeul tău nu-mi vorbeşte! eu aud glasul lui Dumnezeu peste tot în jur, în copaci, animale, vântul, apa, focul, în toate este el şi nouă ne vorbeşte, eu îl aud” … Poate bănuieşti finalul, dacă nu, să ştii că atunci câteva sute de oameni au fost omorâţi că pur şi simplu nu au auzit ce vorbeşte Dumnezeul pe care îl citezi tu din Scriptură.

      Te rog, dute-n drumul tău şi lasă-ne pe noi să ne trăim viaţa. Nu te preocupa, ne vom revedea curând! Ştii totuşi că dragostea este adevărul din fiecare, şi doar îmreună vom cunoaşte adevărul, separat, niciodată! Aici pe pământ, adevărul îl vom trăi doar împreună, separat, niciodată! Cei care au trăit adevărul în ei, separat, nu au mai trăit mult, pentru că singur cu dragostea dumnezeiască nu poţi decât să fii suflet, fără minte şi fără trup, dar a tot ştiutor!

    2. A, legat de plante! Poate tu ai bani de dat la doctori, poate pe tine rugăciunea nu-ţi dă boală, pe mine personal, plantele mă ajută. Consum plante şi le folosesc pentru a mă vindeca, şi trup şi suflet! O fi demonic ce fac eu, ştiu doar că cu fiecare clipă devin mai treaz, văd dincolo de ceaţa pe care nu ştiu cine a puso peste noi oamenii! Cu cât eşti mai sănătos, mai echilibrat, cu atât poţi sufleteşte să te deschizi mai mult. Dacă vrei schimbare în jurul tău, începe întâi din tine, aşa am decis întâi să fiu sănătos eu apoi o să îi văd şi pe cei din jurul meu sănătoşi. O minte sănătoasă va sta într-un trup sănătos, iar peste toate, sufletul va putea trăi liber în trupul sănătos! Nu ştiu cum vezi tu vrăjitoria, dar cred că te bazezi pe doctrinele vechi, le consideri adevăruri, dar în tine tu nu le-ai simţit, le-ai luat dea moaca cum au venit, fără să le simţi în tine!!!

    3. Apropo de creativitate, din punctul dumneavoastră de vedere omul ar trebui să fie un roboţel care să facă doar ce i se spune? Această poezie nu are nici o legătură cu Osho – nici măcar nu l-am citit, ci este făcută pentru un curs de creativitate de la universitate.

  7. Avatar Laurentiu
    Laurentiu

    Unde dur ma ? Am fost chiar prea bun, bun de sa ma puna pe ma-sa. Bovina asta n-are pareri, bou’ are CERTITUDINI si, cel mai deranjant, vrea sa-si impuna tampeniile JUDECAND PE ALTII.

    Dobitocu’ n-a inteles nimic din “Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura” (Matei nu-stiu-unde in plm)

    1. Da! De asta am zis eu că adevărul îl ştim împreună! Ne “vedem” om cu om ca să ne cunoaştem pe noi înşine şi să înţelegem cine suntem! Recunosc, m-au atins şi pe mine undeva vorbele lui, dar cred că doar în orgoliu mai mult. În suflet prea puţin, de fapt am simţit adevărul din vorbe, iubire, Dumnezeu, să ne amintim cine suntem … dar scheletul vorbelor lui e unul strâmb, e un fel de handicapat, un fel de schimonosit, ce are nevoie de corectare. Poate şi scheletul vorbelor mele e la fel, şi al tău poate, cert e că trebuie să mâncăm ca să creştem mari, şi ca în analogie, cu cât mâncăm mai divers cu atât suntem mai sănătoşi. Dacă o ţinem pe un minim de alimente o să avem carenţe şi cu astea no să putem să ne numim sănătoşi ci doar cu lipsuri.

  8. Avatar Laurentiu
    Laurentiu

    @nu conteaza: “Sfintii parinti spun ca imaginatia este poarta demonilor. Toata ispita si tot raul vine prin imaginatie” (printre alte tampenii) plus jigniri, basca incheierea dementiala “Imi cer iertare daca am suparat pe cineva cu ceva”.

    Bă/ fă, m-ai suparat pe mine ! Esti al ‘jdemiilea argument ca ăi mai cretini, răi, intoleranti, imbecili, batuti in cap, prosti, tembeli, onanisti si impotenti “oameni” sunt habotnicii spalati pe creier de propaganda bisericii ortodoxe romane.

    1. Laurenţiu nu pot să te contrazic … totuşi poate ai fost prea dur cu el. Are o părere cum ai şi tu 🙂

    2. Fiecare om are dreptul să-şi spună părerea fără a fi judecat!

  9. Avatar nu conteaza
    nu conteaza

    O sa incerc sa spun cate ceva.
    Este limpede ca nu esti nici picatura, nici fulg de nea, ce sa mai vorbim de fulg de nea curcubeu. Toate astea ar putea fi interpretate ca si poezie in afara de faptul in care tu chiar crezi ca poti fi asa ceva. Da. Ne lasam purtati de imaginatie si putem debita orice ne taie capul, dar ce realizam cu asta? Sfintii parinti spun ca imaginatia este poarta demonilor. Toata ispita si tot raul vine prin imaginatie. Omul care cade prada imaginatiei este vulnerabil la atacurile demonilor si poate fi usor dus in inselare. Din acest motiv trebuie sa combat tendinta ta spre imaginatie. Cel mai potrivit lucru este sa ne ancoram in real, in ceea ce este. Aceasta nu inseamna ca trebuie sa privim lucrurile negative sau urate care ne inconjoara ca si cum acelea sunt realitatea. Dumnezeu este realitatea pentru ca El spune “Eu sunt cel ce sunt.” si “Eu sunt Adevarul…”
    Un parinte spunea ca omul poate fi cuprins cateodata de un dor de a fi altceva decat este. Dor de duca. “Fa-ma Doamne nu stiu ce, numa fa-ma altceva.” Acest dor de duca, este un dor de intoarcere la nefiinta, la nimicul din care a fost facut, si este un dor periculos pentru ca prin el omul se poate pierde. Isi pierde viata.
    Ai pus semnul intrebarii dupa “… sa ma transform, dar ce vreau eu?” Suntem liberi pentru ca Dumnezeu ne respecta demnitatea si nu intervine obligandu-ne ce sa facem. Nici n-ar fi posibila iubirea in atare conditi. Iubirea cu forta nu se poate. Dar bineinteles ca raspunsul la intrebarea “ce vreau eu?” nu poate fi… orice. Suntem facuti pentru a fi ceea ce suntem sa fim creati. Avem o filiatie fata de Dumnezeu, avem chipul lui Dumnezeu si trebuie sa ne recapatam asemanarea pe care am pierdut-o. Suntem sa fim fii si fiicele lui Dumnezeu. Asta trebuie sa fim. Nu putem fi orice, pentru ca s-ar putea sa ne pierdem.
    Fulgul de nea curcubeu… Nu stiu la ce te gandesti cand auzi expresia aceasta. Curcubeul m-a dus cu gandul la alte lucruri. Africa de Sud este numita si “natiunea curcubeu” pentru ca acolo se amesteca oameni de culturi si rase diferite. Altii folosesc acest termen pentru a spune ca desi suntem diferiti putem trai impreuna, uniti. Se duce in ultima vreme o poltica perfida prin care se doreste implantarea a tot felul de concepte noi si la moda. Unul din acestea se face si sub simbolul curcubeului, care nu desemneaza decat o varza, oameni de culturi si rase diferite cu credinte diferite, chiar opuse, dar care se tolereaza reciproc, in numele iubirii si a pacii. Uniti in aceasta credinta perfida, credinta lui Antihrist, New Age oamenii pierd contactul cu adevarul, cu realitatea care le defineste existenta. Poti fi ce orice, ca nu e gresit. Poti sa spui orice, nimeni nu te va judeca. Nu e gresit. Vei fi chiar aparat in numele libertatii de exprimare si a drepturilor omului. Unde va mai fi atunci adevarul? unde va mai fi atunci iubirea? Unde va mai fi Dumnezeu, daca il amestecam cu credinte pagane si neopagane, daca amestecam hinduismul cu crestinismul, daca amestecam iudaismul cu islamismul, daca amestecam pe protestanti cu catolici si cu ortodocsi??? Am facut un puzzle fara cap si fara coada, o varza. Ma tem ca aceasta “natiune curcubeu” este o inselatorie a satanei.
    Iar tu, fulgule de nea curcubeu, ce esti? Esti aceasta adunatura de idei? Ce duh ai? Ai Duhul lui Dumnezeu? sau duhul anarhic si nesupus al lui antihrist?
    Iubirea. Este lucrul cel mai putin cunoscut intre fii oamenilor. Numai Dumnezeu ne-a invatat iubirea si ne poate pe fiecare conduce catre ea. Dumnezeu e iubire. Alta definitie mai buna de atat nu este. Putem insa sa spunem ce nu este, ca sa nu fim inselati cum ca am dobandit dragostea. (in Filocalia volumul 2-Sfantul Maxim Marturisitorul) Despre dragoste mai vorbeste si Sf. Ap. Pavel in Corinteni 1, cap. 13.
    ….
    Potentialul creator? Numai Dumnezeu creeaza cu adevarat. El este singurul creator. Omul nu face decat, miscat de inspiratia divina, sa scoata la suprafata ceea ce este deja. Omul nu creeaza. Omul imita.
    A creea ceva din nimic nu-i este propriu omului. Si totusi si omul creeaza ceva din nimic, raul. Pacatul. Este singurul lucru cu care omul se poate “lauda”. Restul nu sunt ale lui. Restul, binele, e a lui Dumnezeu.

    Am vazut ca sunt si niste plante pe site. Am remarcat ca aceste plante au pe langa proprietatile medicinale si proprietati magice. Ceva neobijnuit, ne intoarcem pe vremea descantatorilor, samanilor, vracilor si vrajitoarelor. Poate nu degeaba te-a numit cineva mai sus, vrajitoare.

    Am mai vazut si am dat si peste o poezie de-a lui Ilie Cioara-adevarata noastra fiinta. Ca si cum ar trebui sa ne negam o parte din ceea ce suntem, corpul; sa cadem iarasi in pacatul luciferic de a ne crede Dumnezeu, in ciuda faptului ca suntem doar o creatura, creata la un moment dat, deci care are un inceput, si al carui suflet este vesnic. Am observat ca acest Cioara nu este nici pe departe crestin, avand numeroase idei din hinduism.

    Este adevarat ca omul nu stie ce face pe pamant pana la judecata cand va vedea el insusi ce a fost bine si ce a fost rau. S-ar putea sa fie prea tarziu.

    Am simtit de la inceput orientarea lipsita de fundament si inselatoare a misticii hinduse.

    Imi cer iertare daca am suparat pe cineva cu ceva.

    1. Buna seara din nou.

      Ceea ce este scris la Eu sunt este mai mult o metafora, si ceea ce explicati dumneavoastra nu mi a trecut niciodata prin minte. Cand m am referit la fulg m-am referit la ideea de schimbare, iar curcubeul pentru mine reprezinta o combinatie superba a culorilor.

      Cat despre religii, suntem toti oameni si eu nu fac diferenta intre oameni in functie de relgia pe care o au si cred ca Dumnezeu este unic pentru noi toti, toti avem acelasi Dumnezeu. Nu pot sa resping pe cineva sau sa nu iubesc pe cineva pentru ca el face parte dintr-o alta religie.

      Cat despre plante, nu numai descantatorii, vracii, samanii sau vrajitoarele faceau aceste lucruri, ci chiar dacii şi românii. Daca aceste lucruri nu se mai fac in zilele noatre, nu inseamna ca nu au existat.

      Cred că luaţi prea personal ceea ce am scris mai sus, şi nu numai. Nu supăraţi pe nimeni, suntem toţi liberi să exprimăm ceea ce credem sau ceea ce simţim. Chiar sunt curioasă, ce aţi simţit atunci când aţi citit aceste lucruri despre care vorbiţi mai sus, această poezie şi celelalte lucruri de pe site care v-au făcut cumva să simţiţi această orientare lipsită de fundament.

    2. “Si totusi si omul creeaza ceva din nimic, raul. Pacatul. Este singurul lucru cu care omul se poate “lauda”. Restul nu sunt ale lui. Restul, binele, e a lui Dumnezeu.” … Deci şi răul are un părinte nu? El există, deci a fost creat! Personal consider părintele ca fiind unul, Dumnezeu! Binele şi răul sunt aspecte ale propriei noastre credinţe. Ceea ce numim azi rău, nu a fost şi în trecut. Foarte multe aspecte sunt rele pentru dvs dar sunt bune pentru mine! Binele şi răul sunt doar aspecte! Posibilităţi ce sunt abordate cum ne duce fiinţa noastră omenească.

      Tind să cred că adevărul îl ştim împreună nu separat. Dumnezeu nu ne-a spus totul şi nu nea oferit totul, noi trebuie să îl descoperim pe el, pe adevăr, în noi. În mine puţin azi, în tine puţin mâine. Cu cât ne ţinem aproape mai mulţi cu atât adevărul nostru este mai clar şi Dumnezeu e mai prezent în noi.

      Ce ne facem noi acum când adevărul meu şi a lu Jorjette dvs nu îl acceptaţi? Trebuie să găsim legătura şi acceptarea în noi, altfel nu suntem mai buni decât am fost până acum!

      Vă îndemn la nu mai avea intenţia de a schimba pe ceilalţi! Schimbaţi-vă pe dvs, apoi vom putea şi noi să vă înţelegem!

    3. Stai să mai recapitulez o idee … deci Dumnezeu ne-a creat pe noi, El a creat binele, noi am creat răul …
      Ori nu mă duce pe mine capu ori nu vedeţi dvs ideea principală. Ce pleacă din noi, pleacă ca de la Dumnezeu. Când ne-a trimis aici El ne-a dat tot ce avem nevoie. Nu am creat noi nici binele nici răul ci doar aşa vedem noi dualizată lumea! Dumnezeu vede altfel lumea! Noi am inventat răul nu l-am creat!

  10. Scrie undeva că nu accept critici? Chiar te rog!! Sunt binevenite oricând!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *