Eu Sunt Jorjette – metafora terapeutica

Ultima actualizare pe

eu sunt jorjette

Eu sunt picătura de apă ce cutreieră universul, sunt într-o transformare continuă, sunt! Tot universul mă ştie şi-mi spune “fulg de nea” – pentru unii sunt doar o amintire, pentru alţii sunt prezent, pentru unii viitor, iar pentru mine sunt un prezent continuu. Sunt liber să zbor, să cunosc, să mă transform , dar ce vreau eu sa fac?

Să plutesc e visul meu, să explorez şi să descopăr, să nu mă las topit de ceilalţi, să fiu EU. Sunt un fulg de nea colorat – în copilărie eram alb şi mic, până am înţeles că pot fi aşa cum vreau eu-am devenit treptat un fulg de nea colorat – sunt și o să fiu un fulg de nea CURCUBEU!

Ideile mele se adună aici împreună cu ale voastre pentru a crea un tot, nu pentru a fi judecate. Îi invit aici pe toţi cei care vor să construiască acest puzzle alături de mine, pe cei care vor să schimbe ceva, pe cei care acceptă.

Cei care acceptă prezenţa celuilalt fără cea mai mică judecată, critică şi care au viziunea totală a fiinţei realizate a celuilalt sunt cei care au descoperit ce e iubirea! Scriu aici pentru a pune în comun, pentru a-mi  descoperi potenţialul creator, pentru a evolua si invata alaturi de voi!

Cine sunt eu, Jorjette, in viata de zi cu zi

In viata de zi cu zi sunt un simplu om ca si tine care se pierde in aceasta multime. Mai special este faptul ca am renuntat la viata urbana si am ales o viata mai retrasa, linistita, la tara, intr-un sat alaturi de oameni dragi sufletului meu. Alaturi de natura, redescopar frumusetea si marinimia ei si a vietii in fiecare zi, ma redescopar ca fiinta clipa de clipa.

Dupa absolvirea Faculatatii de psihologie, in urma cu 7 ani mi-am dat seama ca viata de oras nu mai e pentru mine. Crescuta in sanul naturii pana sa incep scoala, pot spune ca aceasta m-a pregatit pentru viata. In copilarie, mi-a fost revelata natura in toata splendoarea ei, motiv pentru care nu mai pot sa o nesocotesc. Bunicul a fost cel care mi-a oferit cunostinte despre o parte din plantele medicinale si din ciupercile comestibile.

Copil fiind, cutreieram dealurile din Bucovina in cautare de flori. Nu eram chiar asa sociabila cu copiii, asa ca preferam natura in locul oamenilor. Eram totusi populara si vorbareata, dar doar cu oamenii mari. In natura eram ascultatoare si deschisa, gata sa zbor ca un fluturas zburdalnic, din floare in floare. Priveam fiecare floare si ma lasam cuprinsa de magia ei. Florile, fiinte minunate, m-au invatat sa le iubesc si sa ma iubesc.

Eu sunt Jorjette

Chiar daca am uitat asta intre timp cand viata m-a luat prin surprindere, luandu-ma departe de ele, dupa ani si ani, am revenit. Acum incerc sa refac legaturile, insa timpul petrecut printre blocurile de ciment si iluzii nu se poate sterge. Amprenta e prezenta si va fi mereu. Eu sunt recunoscatoare insa pentru fiecare experienta, pentru ca toate m-au facut sa fiu ceea ce sunt astazi. Iar astazi sunt o femeie minunata si ma iubesc pentru ceea ce eu sunt intru totul. Am invatat ca nu exista greseli, doar experiente si alegeri. Am invatat ca totul este schimbator si ca nu am de ce sa fiu suparata, trista, ingrijorata. Invat in fiecare zi sa traiesc in regatul plantelor, al zanelor si spiridusilor, al animalelor si al oamenilor .

M-am mutat la tara alaturi de cel care a devenit intre timp sotul meu, un om minunat, drag peste masura sufletului meu. De 7 ani traim si ne bucuram zi de zi unul de altul, de gradina mica si darnica pe care o avem, de 3 pisici minunate, de experiente unice, de oameni simpli si frumosi. Ne minunam de flori noi pe care le descoperim , de insecte nemaivazute si de triluri de pasari. De gusturi si arome, de miresme si privelisti, de apusuri si rasarituri.

Din experientele si cunostintele noastre incercam sa daruim si celor care ne citesc, macar un gram din nebunia si fericirea noastra.

Poze din gradina – Viata la tara

Acestea sunt doar cateva poze din ceea ce inseamna pentru noi viata la tara. Viata este pictata in fiecare clipa, ceea ce inseamna ca totul este trecatr si schimbator de la nu moment la altul. Aceasta continua transformare nu poate fi expusa aici.

Iti multumesc ca esti alaturi de noi si ca ne sustii prin faptul ca ne citesti! Pentru mine inseamna foarte mult sa stiu ca informatiile pe care le oferim ajung acolo unde trebuie!

Vrei să îmi trimiți un email direct? -> Foloseste acest formular de contact

Vrei să fim prieteni pe Facebook? Eu sunt Jorjette


Păreri și impresii:

104 răspunsuri la „Eu Sunt Jorjette – metafora terapeutica”

  1. Avatar Octavia

    Draga Jorjette,
    Eu sunt Octavia. Am citit articolul tau despre cineraria maritima si cataracte. Mi-a parut foarte interesant articolul si as dori sa stiu daca ma poti ajuta sa gasesc .in Romania sau in Europa, aceste picaturi pentru dizolvarea cataractelor. Iti multumesc din suflet.

    1. Buna, drga mea. Intra te rog din nou in articol si citeste comentariile. Mai spre final am lasat un comentariu cu vreo 3 linkuri catre picaturi ce pot fi cumparate online, insa nu din Romania. Unul dintre linkuri este catre ebay!

      Iti doresc tot binele din lume!

  2. Avatar Marina

    Iubirea e asa frumoasa pentru ca vine de la Dumnezeu.
    Dumnezeu a creat totul din iubire.
    Dar creatia lui Dumnezeu nu s-a oprit, el creaza in continuare viata,oameni,plante , animale.
    Ori cei care ajuta creatia lui Dumnezeu, adica ajuta natura sunt ajutati de Dumnezeu.
    Eu cred ca acesta este rolul nostru pe Pamant.
    Uitati-va la cate un batran care are in grija un cal de ex.
    Unii ii spun : la ce sa va mai chinuiti sa aveti grija de cal,el renunta si in scurt timp moare.
    Aveti grija unii de altii,iubiti-va,aveti copii si dati slava lui Dumnezeu.

  3. esti o fata frumoasa,as vrea sa ne cunoastem mai bine,si poate iesi la o intilnire daca ai ginduri serioase.Te pupa nony

  4. Filoloago! Se vede de la o posta ca tu colcai de poezie! Daca nu esti filoloaga, atunci esti in zodia pesti, plina de visare,, cu o lume a ta, pe care altii nu sunt in stare s-o inteleaga, oricat ar vrea sa te copieze si ei si sa traiasca la fel ca tine, desi, poate, n-au trait niciodata la tara! Eventual, doar au vizitat-o! Asa ca daca vor preparatele tale, ei uita ca numai daca pui si suflet in ele ies bune, asa ca sufletul lor in bucatele tale vor fi altceva! Mi-ar placea sa mai aflu cate ceva despre tine, dar nu pe pagina publica!
    Toate cele bune!
    Val

    1. Buna, Val. Am impresia ca ori ne cunoastem, ori te-ai “documentat”… Nu am nimic de ascuns, asa ca daca vrei sa stii ceva, intreaba si ti se va raspunde 🙂

  5. Draga Jorjette,

    impartasesc stilul de viata pe care l_ai ales si mi_as dori si eu o viata linistita la tara pentru anii de pensie, intr_un satuc , in plina natura; poti sa ne descrii cum este viata ta in satucul tau, oamenii, cum ai reusit sa te integrezi, te poti simti in siguranta, locuind intr_o casuta la tara, o doamna singura, la pensie?

    1. CU mare drag o să îți răspund prin intermediul unor articole la aceste întrebări. Sunt multe de povestit și cred că mai sunt și alte persoane puțin curioase sau interesate de ceea ce înseamnă viața la țară, cel puțin pentru mine. U mic rezumat găsești aici, dragă Mari – https://jorjette.ro/viata-la-tara-imagini-cu-animale/

      Toate cele bune! Astept mai intai un raspuns dupa ce citesti articolul mentionat, cu poate cateva mai multe intrebari, mai la subiect.

  6. ,,Sunt picatura de apa ce cutreiera universul”…asa e…asa suntem…si…cu cat mai multe suflete vor descoperi asta…VOR DORI ASTA…cu cat mai multi vor deveni ,,fulgi de nea CURCUBEU” vor fi…IUBIRE…si in mod natural apare potentialul creator…
    Multumesc Jorjette, esti un suflet minunat!

    1. Mulțumesc mult, Rodica!

  7. Avatar sibiu

    succes in ceea ce faci!

    1. Îţi mulţumesc!! 🙂

  8. Jorjette , ai fost cumva pe energia noua ? Daca da ………………..mi se confirma din nou ca nimic nu e intimplator.

    1. DA, am fost pe energia nouă, şi DA, nimic nu este întâmplător! Cu drag!!

  9. parerea mea..am recomandat blogul tau in FIVEBLUEAPPLES : WordPress, Twitter si FACEBOOK..spun : GOOD JOB!
    Dan

    1. Mulţumim mult! Numai bine!!

  10. Avatar Laurentiu
    Laurentiu

    19.03.2011, 00:00

    primu’ !

    La multi ani, sa iubesti si sa fii iubita !

    1. Of, of, of!!

      MULŢUMESC TARE, TARE MULT!! APRECIEZ!!!ŞI TU LA FEL SĂ IUBEŞTI ŞI SĂ FII IUBIT!! :*

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *