Îmi spunea Adriana într-un email să scriu un articol care să cuprindă sfaturi concrete pentru „noi cei care nu putem sau nu mai ştim să iertăm”. Aproape că mi s-a părut ironic, dar m-am gândit că mulţi dintre cei care predică despre cuvintul lui Dumnezeu (Biblia), cei care împărtăşesc din culturile vechi, şi nu doar ei, vorbesc toţi despre iertare ca fiind calea de a atinge noi oamenii un stadiu de sus al evoluţiei noastre.

Experienţa mea nu este destul de vastă încât să spun prea multe despre iertările mele, dar spun ce până acum am făcut pentru mine şi pentru viaţa mea.

Iertarea am început să o orientez în mine. Mi-am dat seama că nu trebuie să iert pe cineva dacă nu m-am iertat pe mine. Dacă nu este implicat un cineva, este şi mai crudă iertarea căci uneori nu văd ce trebuie să iert la mine. Întâmplările aproape de fiecare dată îmi aduc un gând de iertare, să mă iert că am judecat pe cineva, să mă iert că îmi fac rău cu toate prostiile dăunătoare de care sunt conştient, să mă iert că nu sunt fericit şi cad pradă gândurilor de multe ori uitând de suflet.

Iert căci nu am ce altceva să fac mai bun pentru mine. O supărare ştiu că nu vine din suflet ci din ego, din minte, din conştiinţă, din raţiunea care mă împiedică de multe ori să privesc în jurul meu fără aşteptări. De ce nu ai putea ierta pe cineva dacă înţelegi suferinţa din el, înţelegi trauma sa umană care l-a făcut să facă acel lucru ţie? Nu ierţi pentru că fals crezi că „ţi-a rănit sufletul”, adevărul fiind că ţi-a rănit orgoliul. Fizic, ai suferit căci el este ceea ce stă între două suflete, fizicul.

Înţelepciunea este primul pas către iertare. Ştiu mulţi oameni care nu iartă pentru că spun că li s-a făcut rău. Spun că nu pot uita ce li s-a întâmplat şi de aceea nu pot ierta. Iertarea nu înseamnă să uiţi, iar dacă ţii minte şi dacă şi acum suferi numai amintindu-ţi, este clar că faţă de acest moment tu nu ai trecut cu bine, nu ai învăţat nimic. Să ne întoarcem să retrăim momentele de suferinţă, de traumă, de deznădejde, de frică, dar nu simplu, suferind din nou, ci aducând cu noi o înţelegere ce numai un suflet pentru un alt suflet o poate avea.

Avem în jurul nostru înţelepciunea de a depăşi acest punct al iertării, să facem iertarea să fie un prilej de împăcare cu cei din jur şi cu noi înşine, cu trecutul nostru, al oamenilor. Înţelepciunea eu am găsit-o în a înţelege suferinţa ce a cauzat ca acea persoană să fie aşa cum a fost. Dându-mi seama de ce a făcut ce a făcut nu am putut să nu iert. De multe ori mi-am dat seama că unii oameni fac rău altor oameni şi ei nu ştiu de ce fac rău. Îmi amintesc de o scenă din filmul „Powder” când un tânăr îl agresa pe Powder şi îi luase pălăria, bruscându-l şi abordând o atitudine dură, superioară, violentă. Powder, fiind capabil să-i citească mintea, i-a spus ceea ce tatăl lui când era mic îi spusese, coincidenţa face că erau aceleaşi vorbe pe care el le folosea asupra lui Powder. Poştiul nu ştia, dar şi-a amintit imediat. Nu a renunţat, ci s-a supărat şi mai tare şi a devenit şi mai violent. A fost modul egoului său de a se apăra atunci când a fost demascată falsa sa originalitate. Noi oamenii în originalitate să spun aşa, noi nu suntem răi, dobândim această virtute pe parcursul vieţii, firesc, pentru că nu suntem învăţaţi de câtre părinţi cum să depăşim anumite momente, cum să le înţelegem şi cum să le orientăm în noi acele experienţe prin care trecem de mici. Părinţii nici ei nu ştiu pentru că şi ei duc aceleaşi probleme în spate de mici, de aceea uneori suntem adulţi cu exact aceleaşi moduri de a opera în viaţa precum părinţii.

Văd unii copii mici care folosesc cuvinte pe care le aud de la părinţi, nu le înţeleg profunzimea dar le folosesc cu încredere, şi atitudinea lor este valabilă la fel, o iau de la părinţi de multe ori. Să iertăm chiar nu ne învaţă nimeni!

Când eram mic mergeam des la biserică, dar deşi mi se vorbea de iertare nu mă învăţa nimeni cum să iert. În Biblie nu se spune nimic despre iertare, se vorbeşte doar de suferinţa credincioşilor, a sfinţilor, şi că trebuie să iertăm precum Dumnezeu ne iartă pe noi. Dacă am aduce în realitatea de acum această iertare, după cum văd în jurul meu, Dumnezeu nu mai are loc, dar măcar să iertăm pentru a înţelege mai mult.

Cu fiecare iertare a mea ceva în viaţa ce o trăiesc s-a schimbat. Aproape la fiecare ritual shamanic am avut parte de un moment de iertare ceea ce coincide cu un moment de vindecare. După fiecare iertare eram mai plin de mine, de energie de care aveam nevoie de ea acum în prezent, dar pe care o ţineam în trecut în momente cu care nu mă împăcasem cu care nu eram în pace şi în echilibru.

Iubirea te apropie de momentul împăcării, şi inevitabil din cauză că sentimentele sunt profunde până la lacrimi, iertarea este ceva ce nu poate fi ocolit. Există seminarii la care vin oameni bolnavi cu sufletul, cu probleme foarte grave de sănătate, şi ajung în punctul în care plâng pentru că capătă înţelegerea, încep să vadă ceea ce nu vedeau. În unele ritualuri li se ia de pe ochi pânza şi ei văd că nu sunt aşa cum credeau că sunt. Când te recunoşti, când te vezi cum eşti, nu-ţi place dacă nu eşti fericit şi nu eşti mulţumit, de aceea vei vrea să îndrepţi asta, şi mereu oamenii pe care i-am întâlnit au plecat acasă schimbaţi sau cu gândul de a schimba ceva.

Îmi aduc aminte că i-am cerut mamei mele iertare după ce participasem la un ritual shamanic. O invinuisem pentru faptele mele, pentru deciziile mele, şi purtam o ură căci nu m-a lăsat să fac când eram mic ceea ce dorisem eu, dar nu vedeam că viaţa mea de acum îi este 100% datorată ei, şi ea nu a avut nici o vină, ba m-a sprijinit continuu. Eram orbit doar de un moment şi din cauza lui nu puteam deloc merge mai departe căci nu acceptam şi practic nu vedeam ce sunt eu acum. Vroiam mereu să fiu mai bun, altfel, diferit, dar eu eram ok aşa cum eram, adică aşa cum sunt.

Iartă şi vei fi iertat. Iartă şi te vei simţi mai bine. Iertarea este ca şi cum ai lua un plus de vitamine, te vindecă precum o cură cu plante , legume, fructe, naturale pline de energie vitală. Iertarea este o atitudine ce depăşeşte frica, suferinţa, şi toate trăirile noastre ce nu au o vibraţie înaltă, precum iertarea are!

Iertarea ne face să vedem scânteia divină din noi, şi când ceea ce iertăm este intens, simţim sufletul nostru cum este în noi. În unele momente de iertare sufletul nostru ne vorbeşte sau el trăieste direct în trupul nostru simţindu-l prin orice fir de păr …

Share the Love!

5 comentarii la „Iertarea, iartă pentru a depăşi suferinţa şi frica”

  1. alina

    Am citit ceea ce ai exprimat din suflet…Am simtit ca ma regasesc in acest mesaj.
    De curand cineva mi-a facut un rau si multa vreme nu l-am putut ierta.Dar tot de curand, mi-am dat seama ca Cel de Sus ne iubeste si are grija de noi in fiecare moment .De ce spun asta ?! Pentru ca, nu intamplator am vazut un film extraordinar de bun „Harul iertarii”.In filmul acesta : se prezinta o lectie adevarata, cu intamplari adevarate despre o comunitate de oameni credinciosi care invata lectia a iertarii… cum nu am intalnit nici intr-o carte…
    Este un film ce indeamna la multa reflectie si mai ales cum reusim noi oamenii sa iertam si daca putem…pentru ca in prima faza e greu…
    Pe scurt, am sa va spun ca : un barbat din acea comunitate, pierduse de curand pe cineva drag : ii murise o fetita (un ingeras)…nu a putut sa faca fata unei alte lectii si anume ca nu noi hotaram cand plecam „din aceasta lume si cand „. Si pentru ca nu a reusit sa se impace cu ideea mortii copilului sau, a pregatiti minutios crima de a executa prin impuscare 10 fetite de la scoala din regiune. Familiile indurerate de pierderea fetitelor, nu au reactionat cu ura, ci s-au dus la usa sotiei, criminalului si au spus toti ca ei il iarta pe cel care le-a omorat ficele!!!
    La inceput reactia sotiei a fost de soc, necrezand ca e posibil asa ceva…
    Important este de spus, ca toti din acea comunitate erau foarte credinciosi si niste oameni foarte buni la suflet, se ajutau toti intrei ei, intrei ei exista o armonie deplina.
    Armonia a fost tulburata tocmai prin aceasta crima , de catre acest criminal care la randul sau fusese pana in acel moment al crizei existentiale, un om deosebit de bun ( era chiar laptarul scolii- aducea lapte in scoala … ) iar cu fetitele pe care le-a omorat se juca deseori.In momentul cand le-a impuscat le-a rugat pe fetite, sa il ierte si sa se roage pentru el… Lectia lui Dumnezeu este tocmai IERTAREA.Aceasta comunitate de oameni credinciosi au iertat pana si faptul ca acest criminal le-a ucis propriile copile, fapturi nevinovate si incente.Chiar unul din parinti spune ca nu poti trai cu ura in suflet, intrucat ura otraveste sufletul, si apoi incet, incet ofileste fiinta ce nu poate ierta…
    Este un film tulburator si plin de invataminte..
    Imi cer scuze daca v-am plictisit cu povestirea.
    Alina

    1. Nu ne-ai plictisit draga mea, iertarea este într-adevăr o lecţie foarte importantă pe care dacă vrem să trăim o viaţă în armonie trebuie să o învăţăm. Este greu să iertăm în primă instanţă pentru că suntem obişnuiţi să dăm vina pe ceilalţi, să vedem greşelile şi defectele lor, şi nu calităţile. Nu am fost învăţaţaţi să-i iubim, ci să-i dispreţuim, chiar şi pe noi înşine! E greu, dar se merită să învăţăm ce e iertarea şi iubirea!
      Mulţumesc pentru „poveste”, chiar nu ştiam de acest film şi cu siguranţă îmi va face plăcere să-l vizionez!

  2. Noni

    Raspunsul este simplu, daca tu nu ierti, nici nu poti fi iertat, si spunem asta in rugaciunea tatal nostru

Spune care este gândul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *