Memorie după moarte

Timp de citire estimat: 1 minute


charon memorie dupa moarte

Plecând de la cvasicertitudinea ştiinţifică a extremei longevităţi a particulelor care formează un atom, parafizicianul Jean E. Charon postulează că spiritul supravieţuieşte morţii fiinţelor şi distrugerii lucrurilor din care aceste particule sunt constituite.

Iată întru câtva redată spiritualismului teza materialistă (atomii lui Epicur, Lucreţiu, ai filozofilor Luminilor), după care noi nu ,.murim”, pentru că trupul nostru şi diverşii lui constituenţi se “reciclează” fără încetare, în afară de acest fapt capital, Charon afirmă că aceste particule sau atomi au înmagazinat în ei memoria fiinţelor mai mult sau mai puţin complexe prin care au trecut de când e lumea lume.charon

Se admite în acest caz că fenomene precum retrocogniţia sunt nu numai posibile, ci şi sigure. Ceea ce gnosticii spuneau despre eoni, puteri supranaturale şi nemuritoare, Charon îşi asumă referitor la descoperirile astrofizicii şi microfizicii.

J.E. Charon şi-a dezvoltat teoriile la colocviul de la Fez, în 1983 (L’Esprit, cet inconmt. L’Esprit et la Science), precum şi în numeroase lucrări (Mort, voici ta defaite; Le Monde eternei des eons; Theorie unitaire; L’Etre et le Verbe; J’ai vecu quinze milliards d’annees etc.).


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Bogdan Cristescu

Păreri și impresii:

3 răspunsuri la „Memorie după moarte”

  1. Avatar Cosmincol
    Cosmincol

    Interesant ! Nu stiam de asta !

  2. Avatar ceasuri de mana
    ceasuri de mana

    Nu oricine poate crede, pana la urma nu toate teoriile sunt adevarate!

    1. Avatar Jorjette
      Jorjette

      Nu sunt adevărate pentru că nu pot fi demonstrate? Asta nu cred că înseamnă că aşa ceva nu este posibil. Dacă priveşti lucrurile cu deschidere îţi vei da seama că orice este posibil…fără limite, apropo de un film pe care l-am văzut recent – Limitless.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *