Tocmai ce s-a terminat Postul Paşelui, perioadă în care s-a vorbit foarte mult despre păcate, despre iertarea lor, s-au mărturisit chiar.

Din ceea ce am observat, există oamenii care cred în existenţa păcatului, şi alţii care spun că nu există păcate, doar experienţe.

Concluzia la care am ajuns este următoarea: a  păcătui înseamnă a acţiona inconştient, sau păcatul= inconştienţă.

În momentul în care eşti conştient de fiecare clipă, eşti conştient de fiecare alegere pe care o faci, atunci eşti conştient şi de consecinţe, fiind conştient de consecinţe, în acel moment nu poţi să alegi ceva care să te „tragă în jos”.

Cum spunea un monah într-o emisiune televizată- „Orice exagerare este păcat – dacă mănânci exagerat este păcat, dacă râzi exagerat este păcat.” Dar dacă eşti conştient de ceea ce faci, cred că atunci poţi păstra o stare de echilibru, lipsită de exagerări sau de restricţii. Să fim conştienţi din punctul meu de vedere ajută la o gândire mai limpede, la o simţire mai profundă, la o trăire în iubire şi adevăr.

Tu crezi că există păcat? Sau ce crezi despre păcat/e?

Share the Love!

0 comentarii la „O altă viziune despre păcat”

  1. Cristescu Bogdan

    Permite-mi să completez ceea ce spui prin adăugarea ideii cum că nu doar să fii conştient este important ci în egală măsură să porţi alături de faptul că eşti conştient în acţiunile tale şi dragostea şi înţelegerea pentru tine în special, şi apoi, precum partea spirituală, acţionează dincolo de ego, astfel încât nu doar tu să fii centrul vizat în acţiunile tale ci să faci în aşa fel încât să nu periclitezi bunăstarea din jurul tău.
    Sunt de părere că unele acţiuni au loc în anumite împrejurări. Teoretic poţi dar practic nu faci ce vrei tu când vrei tu, şi chiar conştient, poţi transforma o acţiune care ar trebui să curgă firesc şi uşor, întră bătălie cu consum de energie şi urmări dureroase. Este un păcat să faci ceea ce faci când nu curge acţiunea ta ca o armonie, şi în tine şi în jurul tău.
    E ca atunci când te caci pe stradă şi se uită toţi la tine, când, să te caci afară, outside cum spune românul mai nou, nu e o problemă dacă nu te vede nimeni şi dacă o faci pe iarbă, în natură nu pe beton.
    Cam aşa e şi cu păcatul, locul şi momentul contează nu neapărat acţiunea în sine. Crima, prin definiţie e un păcat, dar privită prin acţiune, nu este. Cu certitudine este un păcat să omori pe cineva fără voia sa sau a divinităţii, dar când acţiunea crimei, devine un rol de jucat, el trebuie jucat, şi atunci nu e un păcat.
    Un astfel de rol poţi să îl primeşti în război, sau în cel mai nefericit caz, când ai în faţă un om rănit grav care suferă. Faci o crimă pe care poate nu ar vrea să o faci dacă ar fi altfel contextul, dar Dumnezeu nu te va lua din păcat în asemenea situaţii ci te va răsplăti dacă în suflet porţi dragostea pentru cel pe care îl omori, şi dacă rolul tău nu îţi este dat de un patriarh, un comandant, un preşedinte de stat, ci de …
    Oricum e păcat să omori :)

Spune care este gândul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *