Ritmurile cosmice – Ciclul solar

Ritmurile cosmice – Ciclul solar

Ciclurile cosmice marchează viaţa terestră în mod mai mult sau mai puţin vizibil. Unele sunt folosite curent în calendare şi programe de acţiune. Altele sunt minimalizate sau complet neglijate, dar Astrologia le readuce în atenţia omenirii. Şi în viaţa fiecăruia, ciclurile cosmice funcţionează în mod inevitabil, dar cu aspecte particulare pentru fiecare individ, iar cunoaşterea lor ne permite să trăim în armonie cu ele.

ritmurile cosmice - ciclul solar

Cu toţii obişnuim să ne aniversăm ziua de naştere, şi pentru fiecare, acest moment are întotdeauna o încărcătură aparte. Nu este vorba de un simplu moment care marchează schimbarea unei cifre a vârstei, ci este un moment în care putem să ne reamintim cine suntem şi în care intrăm într-o etapă nouă a vieţii noastre. Ciclul anotimpurilor este cea mai vie manifestare a ciclului solar, care guvernează astfel viaţa pe întreg Pământul. Faptul că majoritatea calendarelor curente socotesc timpul în funcţie de mişcarea de revoluţie a Pământului în jurul Soarelui este o dovadă a importanţei acordate ciclului solar şi de către societatea umană.

Astrologia care studiază viaţa pe Pământ foloseşte sistemul de referinţă geocentric, nu în ideea că toate planetele se rotesc în jurul Pământului, ci în ideea că, oamenii trăind pe Pământ, acesta este punctul din care trebuie văzute influenţele astrale. În Astrologie, Soarele se deplasează pe Zodiac, aparent în jurul Pământului, şi într-un an ajunge să străbată toate cele 360 de grade ale Zodiacului. Acesta este un ciclu Solar, sau o Revoluţie Solară.

Practic, în fiecare an Soarele ajunge în aceeaşi poziţie în care se afla la naşterea noastră. Tema natală este un program de referinţă cu care am intrat în lume, şi care ne poate spune foarte multe lucruri despre fiinţa noastră şi despre ce ne-am propus să facem şi să exprimăm în această viaţă. Dar Revoluţia Solară este momentul anual în care se aruncă o lumină asupra întregului nostru program de viaţă, şi putem vedea în ea de la ce am pornit şi ce avem de făcut în noua etapă.

Din acest motiv, unul din studiile astrologice importante pentru un individ – dar şi pentru orice altă entitate născută sau intrată în manifestare pe Pământ – este studiul Revoluţiei Solare. Se construieşte astrograma pentru momentul când Soarele ajunge în conjuncţie exactă cu Soarele natal, şi ea oferă imaginea noii etape de un an care tocmai începe. Această imagine se compară cu astrograma natală, cu tema astrală de la naştere, şi astfel se pot deduce corelatii importante între programul global de viaţă şi cel al noului an de viaţă în care intrăm.

Alt aspect important este acela că, pe parcursul unui ciclu complet, Soarele străbate tot Zodiacul, şi activează (“luminează”) astfel toate elementele din tema noastră natală, din programul nostru de viaţă. Nimic nu rămâne neatins, fiecare planetă natală are momentul ei când este atinsă de Soarele în tranzit şi caracteristicile ei devin mai evidente şi mai uşor de recunoscut şi de exprimat. Urmărirea aspectelor Soarelui în tranzit, cu planetele din tema natală, este o altă metodă de descifrare a etapelor vieţii şi de recunoaştere a momentelor propice pentru diverse acţiuni şi decizii.

În fiecare an, când vine ziua ta de naştere, probabil organizezi o petrecere cu prietenii sau cu cei dragi, sau poate ei îţi fac o surpriză şi te serbează, dacă tu ai uitat. Dar acest moment merită să fie “serbat” şi într-o manieră mai practică. Având astrograma Revoluţiei Solare şi astrograma ta natală, eventual cu interpretările lor, poţi reflecta asupra anului care începe în viaţa ta şi îţi poţi stabili obiective de atins, o imagine a progresului pe care vrei să ţi-l aducă noul an, cu larga ta contribuţie.

Este important chiar şi locul unde îţi petreci acest moment, când Soarele trece prin aceeaşi poziţie ca la naşterea ta, căci vibraţia locului şi momentului respectiv poate fi folosită pentru a atrage, în noul an, anumite energii şi condiţii, dacă ştii să le alegi. Noul an se încarcă de vibraţia momentului şi ea se va face simţită pe parcursul lui, cu tot ce îţi poate oferi.

Pentru a folosi individual aceste informaţii atât de importante la nivel individual, sunt necesare, deci, 3 lucruri de bază:
Astrograma natală, tema naşterii, construită cu precizie, pentru data, ora şi locul naşterii tale.
Urmărirea poziţiei curente a Soarelui, şi a mişcării sale în timp, cu ajutorul efemeridelor tipărite sau folosind un program de astrologie.

Cunoştinţe de astrologie cu ajutorul cărora se pot interpreta datele oferite de la primele 2 puncte.
În lipsa acestor instrumente, poţi apela la un astrolog experimentat, care ţi le poate oferi. Dar fiecare om poate deveni propriul său astrolog, dacă doreşte să fie independent şi să nu aştepte de la alţii sfaturile pe care şi le poate oferi singur, instruindu-se în acest sens.


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Bogdan Cristescu

Păreri și impresii:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *