Într-un numar al revistei NATURE a apărut o ştire potrivit căreia un grup de cercetatori de la Universitatea Turku din Finlanda au descoperit că, dacă bebeluşilor li se creează un mediu cu anumite sunete, în diminteaţa următoare ei le vor recunoaşte; una din explicaţiile date de medici acestui fenomen este aceea că bebeluşii nu-şi “deconectează” creierul atunci când dorm, aşa cum se întâmplă în cazul adulţilor. Aceasta a fost constatarea cercetătorilor. Dacă pătrundem în miezul acestui fenomen, concluziile pot fi surprinzătoare.
La o vârstă precoce se ştie faptul că intuiţia şi instinctele acţionează în mod prioritar, pentru că lipsesc experienţele şi elementele care structurează o judecată analitică a puiului de om. Dar bebeluşii rămân conectaţi în mare măsură la stimulii externi (sunet, lumină, miros, contactul fizic) pentru a acumula experienţe în mod continuu, dincolo de bariera ciclului veghe-somn.
Propoziţia “principală” a compunerii ajunsese să fie ceva de genul Iubirea nu este decît o investire a sentimentelor pentru propriul Eu (=narcisism) raportată la o altă persoană.
Inutil să spun (probabil acesta este motivul pentru care întîmplarea, cu selecţia de rigoare a memoriei, îmi apare atît de vie) ce privire mi-a fost dat să primesc, nu din partea doamnei profesoare, căci nu îmi verificase tema, ci din partea colegei de care eram îndrăgostit. Comentariul (verbal) a fost şi el suficient de elocvent: Mda…
Pe măsură ce omul se îndreaptă spre maturitate, trecând prin copilărie şi adolescenţă, emisfera stângă a creierului e stimulată prioritar (memorie, analiză, strategie, logică), în detrimentul emisferei drepte (instinct, intuiţie, creativitate). Astfel, la adulţi în timpul somnului creierul se deconectează de la realitate, ceea ce permite emisferei stângi să se odihnească şi să se refacă. În locul ei este activată emisfera dreaptă (somnul e una din metodele de anihilare a discernamântului, alături de stres puternic, consum de droguri şi băuturi alcoolice). Cu alte cuvinte vorbim despre o gândire alternativă. Acest tip de gândire e puţin productiv; aş spune schiop, infirm, unilateral.
La copii, până la o anumită vârstă, creierul rămâne, în timpul somnului, conectat la stimulii externi, ceea ce înseamnă că bebeluşii utilizează concomitent ambele emisfere ale creierului. În starea de veche se păstrează acelaşi tip de gândire concomitentă – mult mai productivă şi mai vastă.
Şi totuşi, când se produce fisura? În ce punct cronologic se manifestă trecerea la gândirea alternativă? Părerea mea este că acest proces (deloc benefic) începe în jurul vârstei de şapte ani, odată cu intrarea copilului în sistemul educaţional institutionalizat, unde, în mod eronat, se stimulează o gândire analitică, ceea ce provoacă un grav dezechilibru în personalitatea, comportamentul şi modul de a raţiona al omului. Acest dezechilibru, această fractură, se va reflecta şi în modul de organizare şi conducere al societăţii (capitalism – comunism), în ideile filosofice (idealism – materialism) etc. Procesul se încheie în jurul vârstei de 18 ani, o dată cu absolvirea a doisprezece clase. Studiile superioare nu fac decât să cimenteze acest tip de gândire. Astfel vor apare cercetătorii, specialiştii, oamenii de ştiintă care se vor afla de multe ori în situatia de a cataloga un fenomen atipic drept imposibil sau paranormal.
Lasă un răspuns