Statele Unite
-
Desenele de la Nazca făceau parte dintr-un ritual de chemare a ploii?
Vastele desene şi linii de pe platoul peruan Nazca figurează, fără doar şi poate, printre cele mai mari şi mai dezbătute enigme ale omenirii. În legătură cu ele au fost formulate cele mai extravagante teorii posibile, dar nici una dintre ipoteze nu a reuşit să întrunească aprecierea unanimă a savanţilor. Mulţi cred că ar fi…
-
Câte Cernobâluri am trăit?
La prima vedere, întrebarea din titlu pare a fi un simplu artificiu retoric, dacă nu chiar stupidă, de vreme ce este unanim recunoscut, pe plan mondial, că accidentul nuclear petrecut acum 12 ani la reactorul nr. 4 al centralei atomo-electrice din Cernobâl a fost cel mai mare, de acest gen, pe care l-a trăit omenirea…
-
Eusapia Paladino – medium italian
PALADINO, Eusapia (1854-1918), medium italian cu efecte fizice. Personaj contradictoriu. Bolnăvicioasă şi săracă, a avut o copilărie nefericită. Fără îndoială, femeia cea mai “biografiată” în timpul vieţii. O fostă spălătoreasă incultă, dar perspicace, şireată şi adulată de elita intelectuală a timpului său. Un autentic şi mare medium, dar şi trişoare înveterată… Cu Eusapia, cum se…
-
Încorporarea spiritelor – tehnica voluntară practicată de samani
Specialiştii care s-au interesat de şamanism, încă de la începutul secolului, au văzut în el un fenomen magico-rcligios. Se înşelau asimilându-l unui sistem religios elaborat, stabilit după dogme, bazat pe rituri, jalonat de ceremonii celebrate la date fixe, în cinstea unor zei catalogaţi cu grijă. Nefiind întemeiat decât pe certitudinea că există un spaţiu supranatural…
-
Top 10 savanti renumiti din toate timpurile
Faceţi cunoştinţă cu Top 10 oamenii de ştiinţă nebuni, savanti care au ieșit în față și au spus până la capăt ce au avut de spus! Puneţi-vă electrozii, urcaţi în maşina timpului şi să ne pregătim de Top 10 oamenii de ştiinţă, savanti nebuni din toate timpurile! Top 10 savanti renumiți din toate timpurile Nr.…
-
Xenoglosia lui Patience Worth – Medium autor a mai multor romane
Există limbi şi limbi… Xenoglosia s-a dovedit a fi utilă când ne referim la mediumi, acele persoane care se conectează mental la o anume stare de unde aduc mesaje “de dincolo”. Cei care vorbesc în limbi necunoscute sunt deosebiți prin termenul glosolalie, iar cei care vorbesc mai multe limbi cunoscute sunt numiți poligloți. Pentru a…
-
Despre intoxicaţia cu ouă
Acizii şi alte deşeuri ale indigestiei prin proteine şi de putrefacţie sunt uşor de depistat în urină. Din punct de vedere ştiinţific, ei aparţin grupului fenolilor, acizilor indoxil–sulfurici, acidului uric şi aminoacizilor toxici. Adesea sunt eliminaţi “prin substituţie” prin mucoase sau prin difuziune în lichidul spinal. Am amintit înainte că albuşul preparat este toxic. Gălbenuşul…
-
Camforul – beneficii și utilizări
Camforul (Cinnamomum camphora) – Această substanță cristalină albă, intens parfumată, este distilată dintr-un copac originar din China și Japonia. Uleiul esențial de camfor este distilat din lemn, din cioturile rădăcinii și din ramuri. Foarte mulți ani, camforul adevărat, natural, nu a fost vândut în Statele Unite, putându-se cumpăra doar bulgări din camfor sintetic care erau…