Există limbi şi limbi… Pentru a distinge mediumnitatea „poliglotă” propriu-zisă, în care anumiţi subiecţi vorbesc sau scriu în limbi pe care, după toate aparenţele, ei le ignoră, de glosolalie, care este manifestarea bolnavilor mintali sau chiar a somnambulilor pradă unui delir lingvistic (pseudolimbi elaborate în subconştient), Charles Richet a propus în al său Traite de metapsychique (1923) termenul de „xenoglosie”.

După cum arată etimologia sa, xenoglosia constă în practicarea uneia sau mai multor limbi străine a căror existenţă este confirmată. Dacă optăm pentru această distincţie, idiomul „marţian” al Helenei Smith ar ţine de glosolalie. Ce i s-a întâmplat, în schimb, lui Mrs. John Curran în luna iunie 1913, fără a fi cu adevărat xenoglosie (pentru că această persoană, cetăţeană a Statelor Unite ale Americii, era anglofonă) se remarcă prin faptul că „spiritul” care o alesese ca medium declara că se născuse în Anglia în 1649 sub numele de Patience Worth, şi că efectiv textele pe care le dicta această misterioasă entitate erau compuse într-o limbă arhaizată.

Astfel, au văzut lumina zilei romane istorice, o dramă şi, mai ales, un poem intitulat Telka, cuprinzând şaizeci de mii de cuvinte… Dictarea era atât de rapidă, încât a trebuit să fie angajată o secretară care practica stenografia pentru a face faţă debitului precipitat al mediumului. Totuşi, mulţi parapsihologi nu îndrăznesc să se pronunţe asupra autenticităţii mediumnităţii lui Mrs. Curran, nici asupra naturii sale exacte.

De atunci, s-a observat că, într-adevăr, ca (aproape) toate manifestările de xenoglosie studiate atent, şi aceasta putea fi pusă în legătură cu resurecţia unei amintiri uitate din copilăria mică.

Share the Love!

Spune care este gândul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *