Michaux a luat mescalină în scopuri experimentale. Mai pragmatică, consumarea de peyotl de către vechii mexicani (mecalina – principiul activ al acestui cactus) este uimitoare. Să-l ascultăm în acest sens pe Bernadino de Sahagun (Histoire generale des choses de la Nouvelle-Espagne; trad. fr. 1880):
“Această plantă face parte din consumul obişnuit al chicimecilor. Ea îi susţine şi le dă curaj în luptă, îi îmbărbătează si îi fereşte de sete şi de foame. Se crede chiar că ea apără de orice pericol.”
Anumite triburi trebuiau să parcurgă peste 400 de kilometri pentru a recolta peyotlul. Ele mergeau în procesiune şi după un ceremonial foarte complicat: rugăciuni, post etc. La întoarcere, sărbătorile care celebrau cactusul ţineau multă vreme. Care era scopul lor? Să evite foametea şi seceta.
Căci peyotlul era considerat o emanaţie a zeului Focului; acesta scotea fum şi, după credinţele indiene, fumul se ridica şi forma norii care aduceau ploaie, iar această ploaie făcea să crească porumbul – hrana de bază a indianului din aceste regiuni.
Fireşte, colonizatorii spanioli nu au avut linişte până când nu au distrus acest obicei legat de peyotl, pentru că el era prea străin concepţiei lor despre lume, credinţelor lor religioase, raţionalităţii lor.
“Este inexact, scrie Alexandre Rouhier în lucrarea sa La plante qui fait les yeux emerveilles, le peyotl (1926), să considerăm «chestiunea peyotlului» ca o simplă problemă legată de stupefiante. Ea este mai specială şi constituie o adevărată «chestiune etnică». Războiul declarat împotriva peyotlului nu este nici mai mult, nici mai puţin decât un război al religiilor şi al raselor.”
Lasă un răspuns