Cum se extrage uleiul de porumb acasa – pasii de lucru

Timp de citire estimat: 2 minute


Cum sa faci acasa uleiul de porumb

Uleiul de porumb, industrial, se extrage printr-o combinaţie de procese naturale şi chimice, prin separarea uleiului din germeni de porumb şi de restul materiei organice. Poţi să faci şi acasă acest proces de extragere a uleiului de porumb, dar doar experienţa practică te va aduce în punctul în care să faci acest proces adaptat perfect după nevoile tale. Oricum, iată o posibilă modalitate de a extrage uleiul de porumb la tine acasa.

Cum se extrage uleiul de porumb

Pasul 1: Absolut ai nevoie de porumb proaspăt. Probabil funcţionează şi cu porumb uscat (nu pot confirma asta). Cu un cuţit cu îndepărtezi boabele de pe “ştiulete”, le tai practic şi le laşi să cadă într-o cădiţă sau un vas mai mare. Dacă vrei să obţii o cantitate mai mare de ulei, foloseşte un butoi în loc de o cădiţă.

Pasul 2: Păstrează boabele de porumb în apă distilată, căldă, pentru circa 40 de ore. Să nu foloseşti apă fierbinte, dar foloseşte apă distilată puţin încălzită. Dacă climatul încăperii de depozitare este mai rece pe timpul nopţii, dimineaţa de exemplu, ar trebui să împrospătezi apa, să fie din nou mai caldă.

Cum sa faci acasa uleiul de porumb
Cum sa faci acasa ulei de porumb

Pasul 3: Scoate porumbul din apa distilată. Ei ar trebui să fi încolţit în această perioadă şi ar trebui să vezi filamentele ieşite. Trebuie să colectezi de pe fiecare bob aceste filamente. Separi partea de un galben deschis de restul, pentru că doar acea parte o vei folosi la extragerea uleiului de porumb. În acest punct vei şti clar cam cât porumb ai nevoie pentru a prepara foarte puţin ulei de porumb. Cum separi porumbul de partea “nou ieşită” îl şi arunci într-o presă (aici trebuie să fii inventiv dacă nu ai deja una la tine acasă).

Pasul 4: Presa prin înşurubare este cea indicată pentru extragerea uleiului de porumb. Aşadar, începi să presezi porumbul. Cu cât presezi mai mult, porumbul începe să piardă apă şi alte lichide, inclusiv uleiul de porumb. Aceste lichide lasă-le să cadă într-un vas, unde ele se vor separa între ele, uleiul de porumb rămânând deasupra.

Pasul 5: Foloseşte o lingură pentru a lua uleiul de porumb de deasupra lichidului din vas. Poţi folosi acest ulei aşa proaspăt, pentru gătit, sau îl poţi colecta şi păstra într-un loc aerisit pentru altă dată. Lichidul rămas în vas îl poţi arunca.


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

4 răspunsuri la „Cum se extrage uleiul de porumb acasa – pasii de lucru”

  1. Buna ziua,

    Aveti sugestii unde se pot gasi si alte tehnologii pentru extragerea uleiului din porumb? Stiti cumva ce randament are operatiunea? ma refer aici la cat ulei rezulta dintr-un kg de porumb?

    Multumesc.
    Daniel

  2. ce utilaj imi trebuie pentru obtinerea uleiului de porumb in cantitati industriale si la ce folosesc srotul obtinut…?

    1. Avatar Cristescu Bogdan
      Cristescu Bogdan

      Domnule Radu, o presa de ulei mai mare va poate oferi satisfactie. Depinde desigur si de cat de mult ulei vreti sa produceti.

      “srotul obtinut” banuiesc ca va referiti la restul ce ramane dupa stoarcere (presare)… unii producatori fabrica halva ori in amestec cu alte produse se pot realiza fulgi ce se servesc la micul dejun. Si in acest scop puteti gasi aparatura electrica pentru a produce cantitati mai mari. Daca includem si ambalarea obtinerea uleiului de porumb in cantitati industriale poate fi costisitoare si nu cred ca oamenii apreciaza calitatea ca sa puteti si dvs sa va acoperiti investitia si cheltuielile!

  3. buna ziua…
    Spunemi te rog cum se mai poate de fabricat ulei din porumb,mai exista alta metoda?

    Multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *