În căutarea pe care o trăieşte fiecare dintre noi pe parcursul întregii existenţe, acea căutare care se concretizează în regăsirea de sine, trecem prin cunoaşterea propriei scheme corporale şi mai apoi prin percepţia pulsiunilor sufletului. În final ajungem să conştientizăm, odată cu înaintarea în vârstă, capacitatea imensă a minţii şi, nu în ultimul rând, subtilitatea spiritului uman în identificarea sa cu spiritul universal (Dumnezeu). Pe acest drum, diferite şcoli şi sisteme ne oferă tehnici care să ne ajute să creştem capacitatea de autocontrol. Desemenea, ritualurile religioase sau conduita morală inclusă în învăţătura Bisericii motivează individul spre o perfecţionare continuă.
Întrucât părţile constituente ale fiinţei umane interferează, este important ca fiecare să aibă o structură şi o funcţionare impecabilă.Atunci omul se poate numi cu adevărat „coroana creaţiei”.
Pentru ca organismul să-şi menţină vitalitatea în parametrii optimi are nevoie de condiţii care să permită acest lucru. Una din condiţii este odihna la timp. Apoi hrana vie sau cât mai puţin prelucrată, suficientă mişcare care să întreţină, o mobilitate bună şi o circulaţie liberă a fluidelor corpului. Apa de băut trebuie să fie cât mai puţin poluată, filtrată şi îmbogăţită cu minerale. Un suflet armonios necesită o formare gradată care începe în copilărie sub îndrumarea părinţilor, continuă alături de partenerul de viaţă, culminând cu educaţia propriilor odrasle şi integrarea familiei în societate.
Mintea, ca „dirijor al orchestrei” contribuie la armonia oricărei situaţii în viaţă, implicând şi liberul arbitru. În sfârşit, spiritul: venim cu el aici, pe pământ, suntem datori să-l creştem astfel ca la încheierea misiunii fiecăruia, mai uşoară, mai grea, după darurile primite, să fim împăcaţi cu sine şi să nu avem regrete când trecem în nemurire.
