Ariciul la români – Informații generale, superstiții, legende

Timp de citire estimat: 10 minute


Ariciul noaptea la luna plina

În lucrarea „Gândirea Magico-Religioasă la români” – un dicţionar al lui Ion Taloş – ariciul apare descris, ca un om înțelept, care știe totul și poate prevedea viitorul. Uneori ia înfățișarea unui tânăr, care dansează cu pasiune și, din această cauză face greșeli, sau a unui om care nu vrea să colaboreze cu Dumnezeu, pentru că nu vrea să-și pună înțelepciunea în serviciul Lui.

Prezent în multe dintre poveștile copilăriei, recunoscut pe dată de oricine, fară putință de asemănare cu vreun alt animal, ariciul stârnește întotdeauna prin apariția sa, o senzație de simpatie și curiozitate.

Generalități despre ariciul din România

Aricii sunt mamifere mici, cu fața în formă de con, picioare scurte și spatele plin te țepi. În ciuda aparentelor similare, aricii și porcii spinoși nu sunt înrudiți.

Spre deoasebire de porcii spinoși, țepii ariciului nu sunt ușor de detașat de corpurile lor. Aceștia sunt din cheratină, la fel ca și unghiile umane. Un arici poate avea aproximativ 6000 de țepi pe întregul corp. Dacă unul din țepi se rupe, acesta se regenerează.

Când este în pericol, ariciul își strânge pielea și țepii și se face ca o minge, pentru a se proteja de animalele de pradă.

Aricii sunt creaturi solitare, cărora le place să doarmă foarte mult, chiar și până la 18 ore pe zi. Ei sunt nocturni, ceea ce înseamnă că dorm în timpul zilei.

În timpul nopții, aricii caută mâncare. Ei au vedere slabă și se bazează pe auz și miros pentru a găsi mâncare. Aricii au până la 44 de dinți.

Aricii folosesc somnul în plus față de odihnă, pentru a se proteja de climatele extreme. În zonele cu climă rece, ei hibernează. În zonele de desert, dorm în vreme de căldură și secetă. Acest proces de dormit în timpul secetei se numește estivație. În unele zone unde nu este un climat extrem, aricii sunt activi și au cicluri normale de somn.

Femelele arici dau naștere doar o singură dată pe an, după o perioadă de gestație de 4 până la 6 săptămâni. În general, dau naștere la 4-7 pui. La naștere, fiecare pui de arici cântărește între 3 și 25 de grame.

De obicei mama este cea care protejează puii de animalele de pradă, și chiar de tată. Uneori, când cuibul este deranjat, mama poate deveni chiar prădătorul și vă mânca puii. Ariciul are puțini dușmani, ca bufnița și vulpea, rareori dihorul care-l vânează ocazional.

După 4-7 săptămâni, puii sunt pe cont propriu. Între 9 și 11 luni, ei sunt pe deplin maturi și vor trăi între 3 și 8 ani în sălbăticie și până la 10 ani în captivitate.

Ariciul, acest animal posac și singuratic, se poate domestici cu ușurință, urmându-și stăpânul cu pași mici și repezi.

Ce mănâncă ariciul?

Ariciul mănâncă făcând zgomote, ca un fel de sforăituri ale unui porc. În timpul activității, el găsește fructe, ciuperci, miriapode, insecte, melci, viermi, șoareci, broaște, ouă, pasări, reptile, rădăcini și șerpi. Se pare că poate mânca într-o noapte până la o treime din greutatea corpului.

Îi plac foarte mult nucile! Mai mult, pe lângă casă, îi place foarte mult mâncarea pisicilor (hrana uscata sau umedă, bogată în proteine animale). După lista sa de hrană zilnică, ariciul este așadar un animal omnivor.

Ariciul este mare meșter în vânarea șerpilor și a viperelor. S-a dovedit imun la veninul viperelor. Mai mult chiar, are o rezistență neobișnuită la otrăviri. Rezistă până la o doză de 5 g de cianură de potasiu, cunoscută drept una dintre cele mai puternice substanțe toxice. Nu știu de ce a trebuit să facă cineva experimentul ăsta, dar avem dovada și gata!

21 Curiozități despre arici

  1. Aricii sunt animale solitare și nu sunt obișnuiți să trăiască în grupuri.
  2. Majoritatea aricilor sunt activi în timpul nopții și dorm în timpul zilei.
  3. Aricii au o viziune slabă, dar au un miros și o auz foarte bune.
  4. O specie de arici, ariciul de mare sau erinaceus albiventris, poate înota și să își petreacă timpul în apă.
  5. Aricii au blana și spini pentru a se proteja de prădători și pentru a se camufla în mediu.
  6. Pe lângă spini, aricii au și păr moale și pufos, care îi protejează de temperaturile scăzute în timpul iernii.
  7. Aricii sunt animale omnivore și își hrănesc dieta cu insecte, viermi, melci, mici rozătoare, ouă de păsări și plante.
  8. Aricii pot trăi până la 6 ani în sălbăticie, dar în captivitate, pot trăi până la 10 ani.
  9. În unele culturi, aricii sunt considerați simboluri ale fertilității, în timp ce în alte culturi sunt considerați simboluri ale norocului sau ale renașterii.
  10. În anumite țări, aricii sunt considerați animale de companie și sunt crescuți în captivitate.
  11. Aricii pot înota și pot traversa bazine cu apă.
  12. Majoritatea speciilor de arici sunt nocturne și se hrănesc cu insecte, melci și alte nevertebrate.
  13. Aricii pot avea o viață lungă, ajungând la vârsta de 5-7 ani în sălbăticie.
  14. Aricii pot hiberna în lunile de iarnă, încetinindu-și metabolismul și intrând într-o stare de repaus.
  15. Blana de pe spatele aricilor este formată din spini modificați, iar blana de pe burtă este mai moale și de obicei de culoare mai deschisă.
  16. Aricii sunt animale solitare, cu excepția perioadelor de reproducere și creștere a puilor.
  17. Aricii au un miros puternic, folosit pentru a marca teritoriul și pentru a se recunoaște unii pe alții.
  18. Aricii pot avea un efect benefic asupra grădinilor, deoarece se hrănesc cu insecte dăunătoare plantelor.
  19. Aricii pot călători pe distanțe mari pentru a-și găsi hrană și teritorii noi.
  20. Aricii pot avea până la 500 de spini, care sunt folosiți pentru a-i proteja de prădători.
  21. Aricii pot fi dresați pentru a detecta substanțe chimice, cum ar fi explozivi sau substanțe narcotice, datorită simțului lor puternic al mirosului.

Ariciul în 5 mituri și legende românești

  1. Ariciul a luat parte la Facerea Lumii: după ce Dumnezeu a făcut Pământul neted, l-a întrebat pe arici dacă este este bine astfel. Acesta i-a spus că oamenii nu vor putea trăi fără apă, deci fără râuri și fără lacuri. Atunci Dumnezeu îi dădu permisiunea să facă ce crede el de cuviință. Ariciul întră cu cârtițele, cu furnicile și șoarecii în pământ și făcu râuri și lacuri. Dumnezeu avu nevoie de ajutorul ariciului și la așezarea Cerului, deoarece acesta s-a nimerit să fie mai mic decât Pământul. Doar el știa că Pământul poate fi micșorat prin încrețirea lui, adică prin crearea munților și a văilor.
  2. Ariciul e prezent uneori ca fiind ursuz, deoarece nu este mulțumit cu răsplata pe care Dumnezeu i-a dat-o – țepi pe corp, însușirea de a se rostogoli – pentru contribuția lui cosmogonică.
  3. Se spune despre arici că îl ajută pe Dumnezeu să alterneze ziua cu noapte prin împletirea unui fir alb cu unul negru.
  4. Ariciul a avut și o altă contribuție cosmogonică: după o îndelungată cugetare, Dumnezeu se hotărî să aprobe nunta Soarelui și chemă nuntași. Pe arici era să-l uite, și îl invită, prin intermediul albinei, doar într-un târziu. Acesta sosi ultimul , în carul lui tras de doi armăsari. Spre uimirea nuntașilor, el dădu cailor să mănânce jar sau pulbere de pe drum. Fu întrebat de ce nu oferă cailor hrană obișnuită. El răspunse că, dacă Soarele se va căsători, vă avea copii, deci vor exista mai mulți sori și vă fi atât de cald încât pământul își va pierde vegetația. Mai zise că vrea să își obișnuiască armăsarii de pe acum cu viitoarea lor hrană. Dumnezeu și nuntașii au înțeles atunci că Soarele trebuie să rămână neînsurat.
  5. Ariciul are și capacitatea de a găsi Iarba fiarelor, cu ajutorul căreia poate fi deschis orice lacăt și orice încuietoare.

Află mai multe despre ce anume înseamnă dacă visezi un arici, ce simbolizează ariciul când îți apare în vise sau ce mesaj poartă pentru tine când îți iese în cale – citește aici.

A ucide un arici este un mare păcat, mai ales că ariciul nu este periculos. Dacă te întrebi ce înseamnă când ai arici in curte, să știi că el este un animal dorit în gospodărie, care protejează de șerpi și vipere. El este chiar binevenit în curțile noastre și chiar ar trebui protejat! Uneori chiar putem să ne împrietenim cu el, oferindu-i de mâncare.

Poze cu ariciul adult și pui de arici

10 Superstiții despre arici

Iată câteva superstiții și credințe populare despre arici:

  1. Dacă vezi un arici, să nu-l deranjezi, altfel te poate înțepa și te vei îmbolnăvi.
  2. Se spune că dacă un arici își face cuibul în apropierea casei tale, îți va aduce noroc și protecție împotriva energiilor negative.
  3. Există credința că aricii pot prevesti vremea, dacă se adună cuibul cu frunze înalt, înseamnă că va fi un iarna grea, dacă este scund, iarna va fi blândă.
  4. Se crede că dacă o femeie însărcinată vede un arici, va naște un copil sănătos.
  5. Există o superstiție că aricii aduc noroc în dragoste și că dacă îți dorești să găsești un partener, trebuie să faci un rugăciune în timp ce îi hrănești cu mâna.
  6. Dacă un arici își face cuibul în grădina ta, se spune că vei avea un sezon bogat de legume și fructe.
  7. Se crede că dacă vezi un arici în zori, va fi o zi norocoasă pentru tine.
  8. Există credința că dacă un arici intră în casa ta, trebuie să-l lași să iasă singur, altfel vei atrage ghinion și dezbinare în casă.
  9. Se spune că dacă găsești o ață de arici, poți folosi acea ață pentru a-ți face un talisman puternic pentru noroc și protecție.
  10. Se crede că dacă vezi un arici alb, este un semn că trebuie să acorzi mai multă atenție sănătății tale și să faci alegeri mai bune pentru tine.

Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

Un răspuns la „Ariciul la români – Informații generale, superstiții, legende”

  1. Avatar Din George
    Din George

    Dar stii ce i-a spus vulpea la arici?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *