Cele 4 sau 5 elemente şi zodiacul

cele 4 elemente

În mod tradiţional, în Occident se disting patru elemente: Focul, Pământul, Aerul şi Apa. Ele se opun două câte două şi sunt, respectiv, cald şi rece, uscat şi umed. Combinându-se, ele furnizează constituenţii temperamentelor, aşa cum le înţelegea vechea medicină numită „medicina umorilor”.

Astfel, temperamentul sangvin corespunde combinaţiei cald-umed, temperamentul limfatic, combinaţiei rece-umed, temperamentul coleric, combinaţiei cald-uscat, temperamentul nervos, combinaţiei rece-uscat.

cele 4 umori

Chiar şi zodiacul se împarte în elemente. Considerat „dinamism biologic instinctiv şi subconştient” de către astrologii moderni, Focul cuprinde Berbecul, Leul şi Săgetătorul. Pământul, care stă la baza activităţii, realizărilor şi bogăţiei subconştientului uman, influenţează Taurul, Fecioara şi Capricornul. Corespunzând aptitudinii subconştientului de a fi impresionat, Aerul guvernează Gemenii, Balanţa şi Vărsătorul. Apa (stare pasivă şi receptivă) este în relaţie cu Cancerul, Scorpionul şi Peştii.

Notăm ca, în Extremul Orient, elemen¬tele sunt în număr de cinci: Metalul, Apa, Lemnul, Focul şi Pământul.


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *