Americanului Joseph Banks Rhine (1895-1980), profesor la Universitatea din Duke, îi datorăm faptul de a fi pus în practică ideea lui Charles Richet, de studiere ştiinţifică a fenomenelor paranormale prin metode statistice. Astfel aveau să fie eliminate grelele prezumţii de fraudă care apăsau asupra „mediumilor”, pe care detractorii facultăţilor „psi” îi prindeau adesea „cu mâţa-n sac”.
Rhine făcea din acest fapt un postulat: existenta facultăţilor amintite. În ignoranţa existentă (chiar şi în zilele noastre) în privinţa naturii lor, el spera cel puţin să deceleze punerea în operă şi să înţeleagă condiţiile emergenţei lor, neputând reţine nici magnetismul animal drag lui Mesmer, nici teoria undelor şi a radiaţiilor care întrunea sufragiile radiesteziştilor.
Pentru a dovedi caracterul obiectiv al acestei percepţii care nu părea să solicite nici unul din simţurile cunoscute, Rhine s-a folosit, în preajma anului 1930, de „jocul Iui Zener”, format din cinci ori cinci cărţi având fiecare un simbol bine diferenţiat: stea, linii ondulate, cruce, pătrat, cerc. Se cere subiectului să ghicească cărţile întoarse. Întrucât prin calculul probabilităţilor se cunoaşte numărul de şanse referitoare la această experienţă, se poate determina în ce măsură ne îndepărtam de hazard. Raportul este evident de la 1 la 5, dacă ne rezumăm la legea numerelor mari. Rhine a observat prin acest experiment, cu anumiţi subiecţi, o uşoară distanţă faţă de normă. Astfel, era dovedită sau părea să fie – existenţa percepţiei extrasenzoriale, cu atât mai mult cu cât efectul de declin era prezent aici.
Oare sunt lucrurile atât de simple? Termenul de „percepţie extrasenzorială” (Extra Sensory Perception) acoperă de fapt patru imagini ale fenomenelor psihice numite subiective sau mentale („psi-gamma”): clarviziune, telepatie, retrocogniţie, precogniţie.
Cum ştim cu care tip de E.S.P. avem de-a face? De fapt, aceste patru tipuri sunt greu de izolat în practică. Dacă subiectul B ajunge să determine ordinea şi valorile unei serii de cărţi ţinute de către individul A (agentul), nu putem să deducem cu siguranţă dacă între A şi B a fost telepatie. Putea să fie un caz de previziune al individului B. De altfel, Rhine însuşi a recunoscut că „n-a fost posibil să pună la punct un test experimental care să fie concludent, astfel ajungem să credem că trebuie să rezervăm telepatiei un test satisfăcător să fie imaginat…”
Pe de altă parte, ESP (percepţia extrasenzorială) ignorând timpul şi distanţa, de unde şi de când vin informaţiile furnizate de medium? Se poate considera percepţie o percepţie care nu are baze materiale?
Lasă un răspuns