Cu o aşa gamă de neaşteptate atitudini în comedie, nu este de mirare că el a fost marcat de puternice controverse. Fiind un critic al marilor puteri, încă de la început el a atras atenţia şi animozitatea grupurilor conservatoare din societatea americană din acele vremuri.
Activitatea sa în domeniul artistic, plus viaţa sa personală, mai ales promiscuitatea lui şi înclinaţia pentru adolescente, i-au agravat şi mai mult imaginea. Toate acestea şi înclinaţia s-a către valorile socialiste au atras atenţia moraliştilor şi controalele celor de la House Committee on Un-American Activities. Într-un final, controalele lui Herbert Hoover (preşedintele americii din acea vreme) şi acţiunile FBI-ului asupra sa, i-au pus ştampila şi a fost exilat în 1952.
Cu toate aceste, controversa a fost tovarăşul său de drum în creşterea faimei. Acuzat în ziarul Northcliffe de evitarea serviciului militar, apoi mai târziu suspiciunile cu privire la simpatiile socialiste au dus la supravegherea sa de către J. Edgar Hoover şi FBI.
Hoover a observat natura comediei lui Chaplin, care punea în faţă viaţa neputincioşilor în contextul ameninţărilor de nelinişte în cadrul forţei de muncă. În ultimă fază comunismul l-a găsit pe Charlie Chaplin ca fiind o ameninţare. În 1922 comuniştii i-au deschis un dosar, iar timp de 30 de ani în mod activ au căutat să îl discrediteze prin umilire politică şi personală.
În timpul celui de-al doilea război mondial Chaplin a fost un susţinător al celui de-al doilea front, efortul armatei ruseşti de a năbuşi armatele germane. În cele din urmă s-a intensificat şi atenţia pe care o atrăgea FBI-ului.
Între timp, după premiera “comediei criminalilor” Monsieur Verdoux în 1946, presa era mai mult preocupată de opiniile sale politice decât de realizările sale artististice în domeniul filmului.
Cum era McCarthy era în momentul ei de glorie, Hoover era frustrat de imposibilitatea sa de a-l discredita pe Chaplin. Totuşi oportunitatea i-a venit atunci când Chaplin a plecat din state în septembrie 1952 pentru premierea filmului său Limelight din Londra. Hoover a pus presiune asupra serviciilor de imigrare şi Chaplin care avea primită cetăţenia americană, la întoarcere viza i-a fost revocată.
După acest exil el a trăit în Vevey, în Elveţia, şi a mai făcut două filme în Marea Britanie: A King in New York (1957) şi The Countess from Hong Kong (1967). Însă nu au mai avut nici un succes în comparaţie cu filmele sale anterioare. În perioada următoare el şi-a dedicat timpul preocupărilor dezvoltării de diferite proiecte şi reevaluării caracteristicilor sale anterioare.
Ceea ce am vrut să punctez în acest articol este ideea care ne răspunde la întrebarea “Cine era persoana cu telefon mobil din filmul lui Charlie Chaplin din 1928?” Urmărind istoria, observăm că în 1928 Charlie Chaplin era subiect fierbinte pe mesele celor de la FBI, aşadar, dacă era vorba şi de alte servicii secrete, cu siguranţă toţi erau activi în acea vreme.
Spuneam atât în articol cât şi în comentarii despre adevărul legat de acea persoană misterioasă, cum că nu este vorba despre un călător în timp ci despre implicarea serviciilor secrete, care de altfel, au la dispoziţie şi astăzi tehnologii cu mult peste capacităţile noastre actuale generale. Ceea ce am prezentat aici sunt fapte reale, consemnate, dar suspiciunile legate de acestea sunt fictive, neconfirmate (ar fi şi culmea să mi se confirme pe undeva existenţa unor servicii secrete atât de speciale încât agenţii lor să fi avut telefoane mobile în 1928, cu mult înainte ca ele să fie teoretic inventate).
Lasă un răspuns