Controversata reîncarnare

Timp de citire estimat: 3 minute


reincarnare

Accesul la iniţiatica spirituală orientală a produs o adevărată avalanşă faţă de anumite postulate spirituale. De pildă karma, controversata reîncarnare, toate acestea au creat deja o suită de legende, la noi folclorizate adeseori, recrutând pe de o parte adepţi ai principiului reîncarnării, pe de altă parte opinii opuse categoric acestui principiu…

Un principiu neacceptat de creştini

Pe scurt, reîncarnarea se spune că aparţine timpului creaţiei, când s-a decis ca un număr impresionant de suflete să coboare în regiunile materiale, pentru a împlini un deziderat iniţial: fiinţarea în planurile cauzal, astral şi material. Deci sufletul semnificând prin acestea, o prezenţă importantă în Univers, fiind obligat prin lege să se implice în structurile suprasensibile ale Universului.

reincarnare

Un suflet, se spune, născut într-un corp, îl va părăsi după viaţa pentru a renaşte în altul; asupra acestei succesiuni de naşteri şi reîncarnări decide sufletul însuşi, prin dorinţele şi acţiunile anterioare, devenite însăşi justificarea reîncarnării. Există chiar aşa-numită „Roata a celor Optzeci şi Patru”, sau ciclul celor 8.400.000 în care se poate reîncarna un suflet. Fie şi această cifră, ne înfricoşează prin complexitatea şi pelerinajul ce-i stau în seama sufletului. În scrierile hinduse toate aceste descrieri, participând la ele şi statistică şi matematică, sunt considerate ca sigure, nenegociabile…

O definiţie satisfăcătoare despre reîncarnare ne va arăta de fapt sinteza unui proces sinuos, care se poate întinde pe mii şi milioane de ani: „Reîncarnarea este doar trecerea sufletului în specii diferite, pentru a-i da posibilitatea de a-şi realiza sarcina repartizată în conformitate cu propria karmă. Sufletul se iveşte din marele ocean al vietii şi se întoarce în el”.

Analizând cele de mai sus prin „logica noastră europeană”, evident că definiţia ni se pare inacceptabilă, altfel spus imposibilă sau fantezistă. Ne intrebăm: Ce sarcină va îndeplini un suflet reîncarnându-se într-un tigru sau într-un arbore? Principiul reîncarnării este respectat de mai multe religii – hindusă, jainistă, buddhistă, sikh şi altele. Reîncarnarea este dependentă calitativ în mod strict de karmă. Fiecare reîncarnare este marcată de faptele, acţiunile, evenimentele anterioare. Deci tot ce trăim acum, în bine sau în rău, este rezultatul karmei noastre. Această justiîie este greu de acceptat atâta vreme cât noi nu avem memoria trecutului nostru dintr-o reîncarnare anterioară. Cine ne garantează toate acestea? „Cuvântul de onoare” al iniţiatului?

Religiile creştine nu tolerează principiile reîncarnării. Dar nici evreii, şi nici musulmanii nu cred în reîncarnare. În ceea ce ne priveste pe noi, creştinii, acceptarea principiului reîncarnării subminează însăşi prezenţa Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, în viaţa oamenilor. De vreme ce reîncarnarea rezolvă problemele morale şi sufleteşti, nu mai e nevoie de o autoritate cerească. Iar noi ştim că Iisus a pogorât pe pământ ca să aducă mântuirea oamenilor prin jertfă şi revelarea Tatălui Ceresc…

Influenţele karmei

Absolvit de mântuirea prin Iisus, prin Dumnezeu, omul credincios principiilor karmatice ale reîncarnării devine independent, în sensul că el însuşi îşi va gestiona trecutul şi viitorul. Principiul karmatic spune că Dumnezeu ne-a dăruit un corp fizic, dar în acelaşi timp acest corp nu este exclusiv omenesc, el poate fi un corp într-o specie oarecare, fie şi inferioară. O asemenea mutare are rolul de curăţare karmatică, ea echivalează cu destinul. De destinul său nu poate scăpa nimeni, deşi se spune în aceste religii că „Dumnezeu este liber şi El conduce întreaga lume prin porunca Sa”.

Cum spuneam mai sus, faptele noastre din trecut sunt răspunzătoare de calitatea vieţii în prezent. Aici se includ şi bolile – de asemenea forme karmatice de pedepsire. Nouă nu ne rămâne decât să suportâm în prezent, ce-am făptuit în trecut! Este un fel de perfecţionism în care se epuizează sufletul chinuind numeroase corpuri până la epuizarea relelor şi intrarea într-un univers purificat, asupra căruia nu mai planează influenţele karmei şi nu mai este necesară o altă reîncarnare…

În fine, iată o idee în legatură cu toate acestea: „…orice experimentăm, fie bunăstare sau necaz, bucurie sau supărare, se datorează numai propriilor noastre fapte şi nu trebuie să invinuim pe nimeni altcineva. Cum poate cineva spera să culeagă numai roade bune ca urmare a unor fapte rele?” Fiecare din noi poate judeca aceste principii spirituale prin propria sa cunoaltere şi intuişie, prin credinţă sau ca liber cugetător…


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

9 răspunsuri la „Controversata reîncarnare”

  1. Avatar BogdanSDR

    nu zic ca nu exista pentru ca nu pot dovedi asta… e normal dar nici ca exista nu pot zice…

    1. Avatar Jorjette

      De ce să nu poţi vorbi?Poţi vorbi despre orice, doar ca despre nişte informaţii care ajung la tine, fără a fi nevoie să spui că doar acel lucru este adevărat, ci că este o posibilitate. Dacă te întreabă cineva, ce îi spui? Că nu poţi vorbi despre asta?

  2. Avatar BogdanSDR

    pai… viata de apoi, dupa mintea mea, e viata pe care o sa o ducem dupa ce ne stingem aici, prefer sa cred ca voi duce o viata mult mai fericita, dupa cum se zice in religie, in Rai, unde se zice ca totul este perfect; de ce cred in viata de apoi? sincer… stiinta ma cam impiedica sa cred dar… ratiunea ma face sa am putina credinta. nu stiu exact ce argumente ar trebui sa aduc, nu imi place sa citesc de altundeva, trebuie sa gasesc ceva cu care sa ma conving si pe mine si abea apoi sa incerc sa conving pe altcineva 🙂

    1. Avatar Jorjette

      Tocmai asta era ideea la care vroiam să ajung, reîncarnare, viaţa de apoi, toate aceste concepte nu pot fi demonstrate, sunt doar nişte credinţe, de asta nici nu le resping cu vehemenţă pentru că nu am nici un motiv. Poate există…

  3. Avatar BogdanSDR

    sincer nu cred dar… pot construi niste argumente cu care sa dovedesc asta…

    1. Avatar Jorjette

      Mi-ar place să-ţi citesc argumentele…chiar m-ai făcut curioasă…

  4. Avatar BogdanSDR

    sincer… mie imi pare a fi o mare prostie cu reincarnari si tot felul de credinte si… sincer nu stiu cum poti crede in asaceva 😐 e ceva… neimaginabil…

    1. Avatar Jorjette

      Dacă ai observat, pentru fiecare lucru în parte există foarte multe posibilităţi, depinde doar dacă vrei să accepţi mai multe, doar una sau pe toate… Sunt mulţi oameni care cred în reîncarnare, chiar propria lor religie le spune acest lucru – reîncarnarea nu e un concept auzit şi discutat de 2-3 oameni.

      Trebuie să lăsăm pe fiecare să aleagă propria posibilitate, însă fără a-i judeca alegerea. Dacă vine cineva la tine şi te întreabă ce e aia “viaţa de apoi” tu ce o să-i zici? Ce argummente ai ca să-i poţi dovedi că aceasta există?

      Tot cam aşa e şi cu aceste concepţii şi credinţe….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *