Iarba fiarelor – Vincetoxicum hirundinaria in latina – este o planta erbacee perena. Se spune că această iarbă miraculoasă care se mai numește si iarba filosofilor sau iarba tâlharilor, este o iarbă rară, care a luat ființă din picăturile de sânge căzute pe pământ din buricul lui Iisus răstignit. În anumite regiuni este confundată cu feriga sau cu trifoiul cu patru foi. E vie, la fel ca oricare ființă umană, și are un cap ca o perlă.

E de culoare aurie, argintie, roșie sau neagră. In timpul nopții luminează ca focul, dar după răsăritul soarelui e verde, la fel ca celelalte ierburi. Iarba fiarelor are forma unei inimi, însă nu are nici frunze, nici rădăcini și este subțire cât un fir de păr. Se găsește în apropierea lacurilor, în zonele mlăștinoase, pe o piatră sau acolo unde vreun diavol și-a găsit moartea, fiind lovit de fulger. Ea mai crește și pe pajiște, însă numai o dată la 9 ani în același loc.

Iarba fiarelor constituie o prezenta simbolica in mitologia romana. In trecut era raspandita credinta ca eroii neinfricati ai basmelor isi luau puterea de la aceasta planta extraordinara. Hotii cei mari foloseau planta pentru ruperea catuselor, zabrelelor, deschideau toate lacatele si incuietorile. Cu ajutorul ei se credea ca se pot scoate comorile din pamant si pesteri.

Iarba fiarelor in medicina umana

Iarba fiarelor contine glicoxidul vincetoxina. Semintele de iarba fiarelor sunt bogate in vincetoxisterina si alte substante amare. Planta este  utilizata in homeopatie ca diuretic si diaforeic. Este folosita sporadic in medicina populara pentru tratarea hidropiziei, scrofulozei si afectiunilor cutanate. Tratamentul se face cu mare prudenta din cauza toxicitatii ridicate.

Rizomul contine principii active cu actiune emetica, depurativa. Empiric, frunzele plantei se pun pe bube, iar puful semintelor pe taieturi pentru a le vindeca. Durerile de picioare sunt tratate prin bai cu apa in care s-au fiert tulpinile florifere.

iarba fiarelor sau vincetoxicum hiruindinaria sau iarba fiarelor
Iarba fiarelor

Iarba fiarelor – mituri si legende la romani

Iarba fiarelor are un efect miraculos: poate înmuia orice fier, deschide orice lacăt, chiar și Poarta Raiului. hoții și talharii care o au se pot elibera din închisoare și pot ajunge la orice pivniță, la orice comoară și la orice ladă plină cu bani; fiartă în lapte. ea ușurează femeilor nașterea; oamenilor le dă posibilitatea de a înțelege limba animalelor, a plantelor și a păsărilor, cine o are devine invulnerabil și dobândește forțe supranaturale. Însă animalele care o mănâncă mor, deoarece este otrăvitoare.

Mijloacele de a găsi iarba fiarelor sunt mai curând mecanice: dacă se trage un lacăt prin iarbă, care se deschide la atingerea cu iarba fiarelor; lanțurile cu care sunt legați caii noaptea ca să pască, se desfac dacă ajung în contact cu iarba; dacă se pune iarbă într-un ulcior cu apă, iarba fiarelor se lasă la fund; dacă e aruncată într-un râu, ea plutește contra curentului.

Cu toate acestea se obișnuiește ca cineva să oblige animalele sau păsările să caute planta și să o aducă: ciocănitoarea și grangurul, ariciul și jderul o aduc, dacă puii lor sunt închiși, pentru a-i elibera. Cei care privesc întrega scenă pot pune mâna pe plantă și o pot utiliza pentru ei.

Omul care se află în posesia ierbii fiarelor își pune o bucată sub piele sau sub limbă. Începând de atunci , el poate deschide orice, numai usturoiul ”sfințit” de Călușari îl poate împiedica.

Încă din Antichitate iarba fiarelor era cunoscută grecilor, romanilor, precum și în Orientul Apropiat.

Share the Love!

9 comentarii la „Iarba fiarelor sau iarba care deschide lacătele si incuietorile”

  1. ionik

    Interesante afirmatii,toti dam cu parerea,dar sa nu uitam ca tot ce este dat pe pamant este sa fie folosit cu intelepciune,nu distructiv…..plantele sunt sufletul acestui pamant si al omenirii,atat ca hrana cat si ca tratament,daca nu ar fi plantele noi nu am exista, vreau sa-i spun lui TUDOR ca nu are dreptate..ce intelegi prin a trai real in ziua de azi???? mancand toate mancarurile otravite din magazine,tratamente cu medicamente facute din chimicale….etc.Eu cred ca plantele pot face minuni,pentru ca eu am trecut prin aceasta experienta si am fost tratat cu plante,deci le consider o minune!!!

  2. Liliana

    O prezentare frumoasa si extinsa, am cautat ,,iarba care deschide..”, pentru ca uitasem a cui iarba era, ma bucur ca am descoperit blogul dvs., e mai mult decat stiam inainte. Cateodata imaginatia devine searbada, semn de oboseala si cauta vechile povesti fermecatoare , al caror efect de reconfortare este girat de generatii bune pana a ajuns la noi, caci o materie obtinuta prin magia focului imblanzit, trebuie sa cedeze tot prin magia a ceva ascuns, dar la vedere .
    Multzam.

  3. capatina ciprian

    nu prea cred cea ce spun uni despre aceasta planta ea se gaseste doar in imaginatia noastra si nu in ultimul rind in basme

    1. Planta iarba fiarelor exista, puterea ei poate fi considerata ca făcând parte din imaginatia noastra. Desi nu putem sti cu adevarat. Puterea noastra mentala a slabit odata cu trecerea generatiilor. Oamenii erau mai simpli si mult mai diferiti in trecut, chiar cred ca o simpla credinta putea muta muntele din loc. Asa e si cu iarba fiarelor. Oamenii i-au dat puteri, insa noi, generatia aceasta si probabil cele care urmeaza, nu mai cred in astfel de lucruri si se pierd.

      1. Johnson Parker

        ai perfecta dreptate !

      2. Tudor

        Oamenii pe vremuri erau mai nestiutori sa nu le zic altfel,deci acea planta nu are absolut nici o putere,adica ce i se atribuie de catre necunoscatori.Este o planta otravitoare,o poate vedea oricine daca doreste.Cum de sa ajuns la aceste bazaconii numai primitivii stiu asta.Ar fi cazul sa ne lasam de basmele astea si sa traim in prezent,sa traim real,ca de nu sintem mincati.Numai astfel de timpenii au dus lumea sau o duc la dezastru.Unia cu religia altii cu legende,plante minune si etc.Relgia spune ca dzeu a facut pamintu si are grija de el ,deci putem face noi orice ca pamintul ramine asa cum a fost mereu,o timpenie adica altii cu legende,asteapta sa ii salveze niste biete plante.Intradevar plantele au facut ca viata sa existe pe aceasta planeta dar sa nu ne asteptam la miracole de genul asta.

      3. Sincer, nu cred ca este cineva care asteapta miracole de la plante. Aceste mituri, legende, vin sa ne arate o alta fateta a oamenilor din trecut.

        Eu nu cred ca aceste legende pot fi distructive, sunt doar niste informatii pe care oricum cei mai multi le considera false 100%.

        Ideea este ca oamenii in trecut aveau mult mai multa incredere in natura si se lasau acaparati de puterea ei. Eu personal cred in puterea vindecatoare a plantelor, insa in anumite conditii. Daca vrei ca o planta sa te ajute, trebuie sa fii sincer si sa ai incredere, altfel nu exista efecte. Oamenii in trecut, ei credeau si nu gandeau, si lucrurile se intamplau in alta maniera. Dorinta lor de a se vindeca ii ajuta, pentru ca era puternica si sincera.

        Plus de asta, nu vad de ce ar cauta cineva aceastaiarba pentru a deschide lacate :)

  4. Sergiu

    Dar vad ca esti tare pasionat de magie, leacuri si subiecte de genul…

Spune care este gândul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *