Copil fiind am crescut la bunici, iar copilaria a fost perioada care m-a definit pe mine ca om. Imi aduc cu drag aminte de clipele lipsite de griji, dar totusi bogate in invataturi primite la fiecare pas. Imi amintesc si acum setea de cunoastere si de manifestare a jocului si bucuriei, lipsa fricii si imaginatia bogata de care eu si ceilalti copii dadeam dovada. Nu e ceva ce poate fi transpus in cuvinte, dar experienta traita de generatia noastra (Generatia cu cheia de gat) este una unica.  Nu era nimic in calea noastra care sa ne opreasca de la scopul propus. Imi amintesc cum ne construiseram chiar un cort din nuiele, undeva departe de casele din sat unde obisnuiam sa mergem in fiecare zi cu vacile. Acolo ne faceam de mancare la ceaun si faceam foarte multe nazbatii.

Amintiri – Jocurile copilariei

Toti eram avizi dupa miscare si nu puteam sta o clipa locului. Ratele si vanatorii, de-a v-ati ascunselea, tara, tara vrem ostasi, flori fete sau baieti, prinsa, casutele din copaci cu jocurile de rol sunt doar cateva din jocurile copilariei pe care mi le amintesc. Ne faceam banuti din frunze pentru a putea merge la magazinele imaginate de noi pentru a ne face provizii si imbracam tot felul de haine pentru a parea ca suntem adulti.

Si iernile lungi cand zi de zi eram la sanius si ne intorceam uzi si obositi la casele noastre, dar fericiti dupa o zi de maxima eliberare a energiei. Dupa o cana de lapte caldut cu galbenus de ou (satou ii spuneam pe vremea aia) ma cuibaream sus pe soba pana ma prindea somnul de urechiuse si-l simteam pe Mos Ene ca imi da tarcoale. Cine mai stia ce e aia frica pe vremea aia sau grija zilei de maine? Bob-urile pe zapada erau cele mai incitante si bataile cu zapada nu lipseau.

Eram copii si energia ne curgea prin sange, prin tot corpul. Eram rosii in obraji si mult mai sanatosi decat copiii de azi, dar toata ziua nu stateam locului, e de inteles. Imi aminteasc chiar ca aveam si telefoane (altfel decat cele de acum) care functionau doar pe distante mici si cu multe tipete.

Abia asteptam sa ne intalnim unii cu altii pentru a petrece timpul impreuna. Ne gaseam tot timpul ceva de facut. Vara mergeam la scaldat la Racova si la furat cirese si dude. La cirese nu prea am intampinat probleme pentru ca de cele mai multe ori nu era nimeni sa le pazeasca, dar dudele erau imprejmuite de un gard si nu stiu cum facea stapanul, ca parca avea camere de filmat in gradina – stia tot timpul cand are musafiri nepoftiti. Dar noi insistam pana ne indestulam bine cu cele mai coapte fructe si plecam fericiti.

In prezent locuiesc la tara unde nu duc lipsa de miscare (si nici de cirese)!

Opreste-te o clipa din ceea ce faci acum si adu-ti aminte de jocurile copilariei si de prietenii din acea perioada. Te intrebi oare ce fac acum, pe unde sunt si cum se descurca in viata? Stiu sigur ca te vei simti mult mai bine doar gandindu-te la acele momente pline de insemnatate si de amintiri de nepretuit, stiu ca asa iti vei incarca sufletul de bucurie.

Ce iti amintesti cu mare drag de atunci? Iti vad deja licaririle din ochi si zambetul de pe buze!

Share the Love!

13 comentarii la „Fii copil pentru o clipa! Adu-ti aminte de jocurile copilariei!”

  1. Cele mai frumoase amintiri. Fara televizor, fara tablete, fara calculatoare.

    1. Era televizor si in perioada aia, insa program scurt, dar si chiar atunci cand era, preferam sa fiu afara cu copiii. Imi amintesc chiar o data s-a pus tata sa ma tunda si am inceput sa plang atat de tare incat incercau sa-mi spuna ca nu taie mult din par, dar cand m-am mai linistit le-am spus ca eu plang ca vreau afara la copii. :)) Si dupa ce m-a tuns, am iesit la copii…

  2. Verile la țară la bunici sunt de neuitat! Tare mult mi-ar plăcea să retrăiesc măcar și pentru o clipă magia vacanțelor cu hoții și polițiștii, pititea, jocul de-a restaurantul cu mâncăruri din noroi și ouă furate din cuibar și câte și mai câte…

    1. Asa este…cate nebunii mai faceam. Imaginatia noastra era fara limite, iar mediul ne permitea.Si toate pareau atat de reale la vremea respectiva, dar au trecut si acum ne mai amintim de ele rar. Acum e altfel, prioritatile s-au schimbat si rareori ne mai „permite” timpul sa fim copii.

  3. Copilaria, este o etapa a vietii, din care ne dorim sa iesim cat mai repede, atunci cand suntem mici…si ne dorim cu ardoare sa o retraim, atunci cand suntem adulti. Din pacate asta nu e posibil, dar, din fericire…avem amintirile copilariei

    1. Asa am auzit ca se intampla, insa daca ma gandesc bine, personal nu prea am avut „timp” sa ma gandesc ca vreau altceva. De-abia cand am ajuns la stadiul adolescentei am inceput sa vreau asta pentru a avea controlul asupra deciziilor.

      Oricum, amintirile incontesabil au ramas si ne dau o stare de nostalgie si totusi de bucurie.
      Multumesc de vizita!

  4. Superb articolul! Si trezeste nostalgii, amintiri dragi. Eu n-am avut vacante „la tara” pentru ca bunicile mele stateau in oras. Dar mi-amintesc toate jocurile de care pomenesti in articol. Ma culcam cu gandul la joaca, ma trezeam cu gandul la joaca – traiam pentru joaca si atat! Si mi-amintesc de sotron – il jucam pana la epuizare. Si foarte importanta era piatra de sotron pe care o pastram cu sfintenie pana…o pierdeam :)

    1. Oooo, da, am si uitat de sotron. Sotron, saream coarda si jucam elasticul…activitati mai feminine. Inca o activitate feminina pe care o practicam destul de des – culesul florilor. :)

      Jocurile copilariei nu au tinut cont de mediul in care ne aflam – la tara sau la oras, cu totii (cei mai multi dintre noi) eram cu gandul la jocuri. Ne perfectionam de la o zi la alta.

  5. Cristescu Bogdan

    Eu jucam ratele si vanatorii pana nu mai vedeam sa aruncam cu mingea daca eram vanator sau nu mai vedeam cum vine mingea daca eram rata! Nu aveam tableta sau telefon, dar alergam de dimineata pana seara!

    1. Pai ce altceva aveam de facut decat sa alergam pana cadeam epuizati? Si era destul de greu sa ne epuizam pentru ca eram tare plini de entuziasm si nu mai conta nimic altceva.

      Ne jucam pana ne plictiseam, si cand ne plictiseam, schimbam jocul sau pur si simplu ne gaseam ceva de facut. Cand am crescut putini mai mari stateam pana seara tarziu si spuneam glume, bancuri de la un moment dat eram invitati sa plecam la casele noastre pentru ca faceam prea multa galagie.

    1. Copilarie, dulce copilarie! Fara griji si fara mofturi! Eram sanatosi si nu ne pasa de absolut de nimic! Imi amintesc cum asteptam sa termin treburile pe langa casa sa pot sa plec la joaca. Ne dadeam intalnire in anumite locuri, la anumite ore. De cele mai multe ori prindeam momentul in care nu era nimeni sa ma vada si ma furisam, si dusa eram. Zi de zi, dar bunicii stiau unde sunt si nu le era frica ca patesc ceva.

Spune care este gândul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *