M-am întrebat de multe ori cine sunt oamenii din jurul meu şi ce caută ei în viaţa mea, şi am realizat că sunt reflectarea calităţilor şi defectelor mele. E drept că răspunsul la o asemenea întrebare necesită o bună cunoaştere de sine, dar mai ales onestitate atunci când ne analizăm cu adevărat. Sunt mulţi care îşi văd doar calităţile, negând defectele de orice fel, sau atribuindu-şi unele minore. Eu însă am vrut să caut cu adevărat răspunsul, şi l-am găsit.

cine sunt euAm avut multe job-uri de-a lungul vremii, şi din fiecare am învăţat câte ceva, dar, mai mult decât atât, am “învăţat” oamenii şi sunt mulţi pe care nu i-am văzut de foarte multă vreme, dar ale căror amintiri mă urmăresc până azi. Am cunoscut oameni de toate categoriile, din toate păturile sociale, şi fiecare mi-a arătat, prin faptul că a trecut la un moment dat prin viaţa mea, ce cale urmează să iau şi ce cale trebuie să evit.

Job-ul pe care îl am în prezent a avut momentan 3 trepte (am schimbat 3 birouri). Primul birou a fost cel în care am descoperit o comoară (Ioana, colega şi prietena mea dragă) dar pe care am fost nevoită să o “părăsesc”. Asta nu înseamnă că nu ne mai vedem sau nu mai vorbim, dar nu mai sunt cu ea zi de zi. Despărţirea de ea m-a făcut să înţeleg că totul e în continuă schimbare şi evoluţie, dar relatiile care sunt importante rezistă indiferent de distanţa la care ne aflăm de persoanele cu care le avem.

Al doilea birou a fost o vreme vesel, ca mai apoi să devină sumbru. Unul din colegi a început să-si arate faţa mai puţin plăcută, şi din momentul acela viaţa la birou s-a transformat în iad. Am avut mult de furcă cu mine şi cu ceea ce simţeam faţă de el şi comportamentul său, dar am învăţat să-l iert şi să-l accept în inima mea aşa cum e, şi în acel moment a intervenit, din nou, schimbarea.

La scurt timp am ajuns în alt birou. Aici totul e altfel, sau mai bine zis “pe placul meu”. Mă simt în siguranţă, mă simt iubită şi apreciată şi mai mult decât atât, reuşim să ne ajutam reciproc, să colaborăm şi să păstrăm un climat prietenos şi plin de veselie. Tot ce am avut de făcut a fost să recunosc sentimentul negativ din mine, care mă identifica atunci cu acel coleg, şi să-l schimb. Nu am putut să-l schimb pe coleg, să-l fac să fie mai bun şi mai îngăduitor, însă schimbările nu se fac în exterior, ci în interiorul nostru.

Uitându-mă la noii mei colegi, văd în ei câte o parte din mine – în Cici văd năzbâtia pusă mereu pe şotii, mereu agitată şi zâmbitoare dar şi omul la care te duci când nu mai ai nici o idee; în d-na Gina o văd pe mama protectoare, gata să te mângâie când eşti tristă, să-ţi sară în ajutor când i-o ceri sau să te felicite când ai reusit; în Em văd veveriţa strângâtoare şi cuminte, care accepta pe cei din jur aşa cum sunt; în Manu văd onestitatea şi liniştea sufletească; în d-l P. văd mândria şi siguranţa de sine; în d-l B. văd răzvrătirea şi nesiguranţa. Toţi aceşti oameni mă ajută să mă recunosc şi să fac schimbări în interiorul meu, când ceva nu-mi place, şi tot ce pot face e să le mulţumesc că există în viaţa mea acum, şi mă oglindesc atât de bine. Ceva ce fac, în fiecare zi, este să le spun că îi iubesc…

Ce-ar fi dacă v-aţi privi şi voi prin această oglindă? Nu sunteţi curioşi ce aţi descoperi? E mai simplu să măturăm “gunoiul” sub covor, pentru că în felul ăsta nu îl vede nimeni, dar ce e mai important pentru voi: să fiţi văzuţi bine (deşi nu sunteţi) sau să fiţi voi înşivă mulţumiţi de ceea ce sunteţi şi automat cei din jur vă vor vedea la fel? Consumăm mai multă energie încercând să menţinem o faţadă care nu e a noastră (şi care la un moment dat se va prăbuşi). De ce să nu investim acea energie în clădirea caracterului pe care chiar dorim să-l avem?

Share the Love!

8 comentarii la „Oglindă oglinjoară…cine sunt eu?”

  1. Andreea Fashionista

    Colectivul in care lucrezi este foarte important.Oamenii din jur pot sa scoata in evidenta la tine calitati pe care nu le stiai.Si eu am schimbat locul de munca si in colectivul in care lucrez ma simt apreciat si am realizari pe care nu le-am avut in trecut si nici nu speram ca o sa le am.Simt ca nu trece timpul degeaba !

  2. cony

    Eu am ajuns de curand intr-un colectiv nou pentru ca mi-am schimbat jobul. Si tin sa spun ca este mai bine decat mai asteptam si muuult mai bine decat unde am fost. Toata lumea e de treaba si te ajuta, nu au fite si atmosfera e una de familie mare.

  3. Johanna

    Draga Cata,
    Desi ma cunosc de 35 de ani, inca am momente cand ma surprind pe mine insami, deci fii sigur ca nu imi limitez nimic. Incadrarea a fost un mod (din multele) de a vedea lumea din jur si de a incerca a ma situa undeva in ea, dar daca ma stii bine, stii ca lumea in care traiesc este cea a fanteziei si mai stii ce valoare au oamenii din jurul meu, in ochii mei. Multumesc frumos pentru comentariu.

  4. catalin

    as vrea sa pot avea si eu un grup ( tentat sa-i spun colectiv, dar asta le stirbea din personalitate, le rapea individualismul ) in care sa regasesc parti din mine pe care ei sa le afiseze mai „apasat”. acest tablou facut de tine nu este decat un puzzle ce-l construiesti in tine, in fiecare zi in alta forma. sunt aceleasi piese care uneori se mai uzeaza sau uneori capata o alta forma, neasteptata. eu traiesc in conformism, stii asta, intr-o viata banala lipsita de momente de stralucire. as fi vrut ca macar tu sa nu fi facut asta, dar odata cu incadrarea fiecaruia intr-un tipar si tu iti limitezi dreptul la surprize, care pot fi si placute.
    ai grija de tine.
    un fost coleg!

  5. lica

    Fumos articol,felicitari.dar un suingul lucru as vrea sa stiu ,gindurile pe care le inpartasesti tu pentu colegii sunt aceleasi si din partea lor’?.cum scria si mai sus liliana ,,citez,,.in jungla in care traim nu comteaza colegii,cii prietenii,,.inchis citatul,,TI VOGLIO TANTO TANTO BENE

    1. Scuză-mă, dar din punctul meu de vedere nu trăim într-o junglă, ci printre oameni, şi contează toţi oamenii, chiar dacă sunt colegi sau prieteni. Uneori chiar aceşti colegi te alină mai mult decât o fac unii prieteni. Colegii sunt cei cu care ne petrecem o foarte mare parte din timp – şi ei sunt oameni ca şi noi, deci toţi merită dragostea noastră, colegi şi prieteni, şi nu numai…

      Jungla există doar pentru cei care doresc să o vadă aşa şi pentru cei care îi văd pe ceilalţi ca fiind nişte animale, neştiind că toţi suntem la fel. Dacă unul este om, atunci toţi sunt oameni, dacă unul este animal, atunci toţi suntem animale…

  6. Johanna

    Draguta mea Lil, multumesc frumos ca mi-ai scris. Prietenii pe care ii am (printre care te numeri si tu – e o onoare sa te am alaturi de atat de mult timp) sunt putini dar buni, si de ajutorul si suportul lor nu ma indoiesc niciodata, tocmai pentru ca am trecut impreuna prin multe, „prin foc si prin sabie” cum ziceau sotii Teodorovici. Chiar daca nu te-am numit in acest articol, sunt fraze in care am vorbit exact despre tine (poti citi din nou, si ai sa le gasesti). Tu esti in inima mea oricum, oricand si pentru totdeauna, trebuie sa stii asta!! Te iubesc asa cum te-am iubit mereu, tot omul pe care il stii sunt, poate putin mai bun, mai echilibrat si mai increzator, dar in mare tot aceea sunt. Multumesc inca o data ca mi-ai scris aici, unde incerc sa „zbor” putin cu propriile mele aripioare, asa cum m-ai invatat.

  7. liliana apostol

    sunt cu totul de acord cu tine… dar, o sa vezi ca viata o sa-ti mai ofere multe capcane… prin ce treci tu acum, si te inteleg foarte bine, am trecut si eu… si inca o sa fie mult mai greu…. asa ca mitule fii tare… stii bine ca eu sunt un om optimist si vreau ca si tu sa fii la fel, asa te cunosc…fii de piatra, ca in jungla in care traim nu conteaza colegii, ci prietenii… chiar daca nu-ti vorbesc ei sunt alaturi de tine… un telefon sa dai si poate ti se raspunde….

Spune care este gândul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *