Parcul National Yellowstone – o splendoare a naturii

Timp de citire estimat: 3 minute


wyoming yellowstone national park

wyoming-yellowston-parcul-nationalCu siguranță cei mai mulți dintre voi ați auzit de Yellowstone. Alții au citit câte ceva și li s-a părut interesant. Pentru cei care l-au vizitat, Yellowstone este un loc extraordinar. Impresionante sunt nu numai gheizerele, roca gălbuie, cascada și numeroasele specii de animale, păsări și plante cât și îmbinarea lor neobișnuită. Toate acestea au convins Congresul Statelor Unite să-l declare parc național în 1872, lucru fără precedent la acea dată. În 1976 Unesco a trecut Yellowstone pe lista obiectivelor protejate și 2 ani mai târziu l-a declarat de importanță mondială. Deși, după 1990 când interesul pentru protejarea vieții sălbatice din parc a crescut, cercetătorii și administratorii parcului s-au confruntat cu probleme, ei au știut să le depășească, transformând parcul într-una dintre cele mai vizitate zone ale Statelor Unite.

Bizonul

bizonulEmblemă a parcului alături de ursul Grizzly, bizonul a fost îndelung vânat pe tot teritoriul Statelor Unite. Deși în anul 1800 bizonii numărau 65 de milioane de exemplare în toată America de Nord, în 1890 mai rămăseseră numai 1000. Yellostone a fost declarat parc în 1872, dar această hotărâre nu s-a putut aplica decât din 1886 când armata a venit să protejeze această zonă de vânători. Bizonul este cu adevarat un animal maiestuos: ajunge până la 6 picioare înălțime (1.83 m). Femela arată ca și masculul, numai că este mai scundă și are coarnele mai subțiri. Perioada de împerechere este iulie-august, iar puii apar în aprilie-mai. Deși pare un animal greoi, bizonul poate alerga cu o viteză de 48-50 de km/oră. În 1990, când, după îndelungi străduințe populația de bizoni din parc ajunsese la 3500 de exemplare, s-a ivit o altă problemă: infectarea cu brucelosis, boală ce produce avortul la animalele domestice. În urma unui proces s-a hotărât ca toți bizonii care intră în statul Montana prin partea de nord a parcului să fie omorâți. Punând în calcul și moartea animalelor ce survine iarna, numărul de bizoni a scăzut la 1200-1500 în iarna 96-97. Din păcate măcelărirea animalelor continuă și azi.

Ursul Grizzly

ursul grizzly wellowstoneÎn Yellowstone luna martie aduce primele semne ale primăverii. Deși în pădurile dese zăpada persistă, zilele însorite se înmulțesc. Primii care ies din hibernare sunt masculii, care la început vor căuta cantități însemnate de apă. Dacă n-o vor găsi, se vor mulțumi să mănânce zăpadă. O perioadă se vor hrăni cu ierburi, rădăcini și resturile animalelor care au murit peste iarnă. Primăvara, urșii folosesc anumite zone pentru a-și cauta hrana. În dorința de a reduce conflictul om-urs, administrația parcului închide publicului vizitator, temporar, zonele în care se cunoaște că apar urși. Primăvara ursoaicele scot puii din bârlog. Ele sunt foarte agresive mai ales atunci când cineva încearcă să se apropie de pui. Urșii au un simț al mirosului deosebit de dezvoltat: ei simt mirosul hranei de la câteva mile distanță.

Lupul cenusiu

lupul cenusiu yellowstoneFără îndoială cea mai cunoscută specie care se găsește în Yellowstone este lupul. De obicei masculul este cu 15-20% mai mare decât femela. Coyoții sunt adesea confundați cu lupii deși sunt mult mai scunzi. Culoarea lupilor variază de la alb la negru, dar cei din America au de obicei culori închise. Lupii au un simț al supraviețuirii foarte dezvoltat. Cercetătorii susțin că ei au mirosul de 100 de ori mai puternic decât al omului. Lupii sunt animale care vânează și trăiesc în grupuri (haite). Ele sunt un fel de familii extinse și au o ierarhie bine definită. Haitele sunt dominate de o pereche numită alfa. Lupul care ocupă cea mai joasă poziție se cheamă omega. Dacă lupului alfa i se întâmplă ceva, conducerea haitei este preluată de lupul beta, aflat în poziția imediată. Comunicarea între membrii haitei se face prin urlete, care deși pentru noi nu sună foarte diferit ele exprimă exact ceea ce lupii vor să transmită celorlalți. Deși datările cu carbon arată că lupii au fost dintotdeauna prezenți în Yellowstone, se cunoaște că în 1926 a fost ucis și ultimul lup, fiind necesară reintroducerea lor.


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

Un răspuns la „Parcul National Yellowstone – o splendoare a naturii”

  1. frumos articol, ms
    poti cumva sa scoti unul si despre zimbri romanesti?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *