Ai avut vreo dată senzaţia că nimeni nu te înţelege? Să te întreb şi de faptul că uneori faci lucruri care nu vrei să le faci? Cam aşa stă situaţia între noi oamenii, acum.
Cum să nu îţi mai pese de ce spun ceilalţi?
Crezi că poţi să rezişti pe cont propriu? Asta este o întrebare alternativă. Dacă vrei să înţelegi de ce te deranjează vorbele celor din jur, trebuie să te opreşti asupra sentimentului ce îl stârnesc. Sentimentele, trăirile noastre interioare sunt formate, adică tu simţi ceea ce ai fost educat să simţi. Asta uneori nu este chiar potrivit. De exemplu sunt unii care se supără dacă le arăţi dragoste şi iubire şi nu îi eşti nici iubit nici frate nici vechi prieten. Desigur că sunt unii care nu concep să arate iubire unor străini, dar ideea e că totul vine din educaţie. Ceea ce spun alţii vine în legătură cu aşteptările tale.
Cum să nu mai ai aşteptări de la ceilalţi?
Ai putea să începi să te accepţi tu pe tine şi să îi vezi pe cei din jur aşa cum sunt ei nu aşa cum vrei tu să îi vezi. Deschide ochii cu alte cuvinte şi conformează-te reacţiilor lor. Există situaţii în care eşti respins, ţi se dă cu şutul în fund, dar tu continui să nu te conformezi şi să nu adopţi o postură adecvată ci să stai să mai primeşti. Asta la mine înseamnă să nu înveţi din experienţe. Atitudinea desigur nu este să răspunzi cu aceeaşi monedă ci poţi încerca să priveşti lucrurile astfel: dacă nu mă înţelege, dacă nu face cum vreau eu, decât să mă consum încercând să schimb totul în favoarea mea, şi aşa nu mă cunosc eu îndeajuns şi nici nu ştiu exact de unde îmi pornesc toate pretenţiile sau dacă sigur vreau ceea ce cred că vreau, mai bine renunţ şi îl las să vadă singur lucrurile. Asteptările nu trebuie să vină atunci când faptele noastre sunt motivate doar de simpatia ce o purtăm pentru celălalt. Suntem liberi, asta înseamnă că putem să facem ce vrem şi tot ceea ce ne rămâne este să ne asumăm răspunderea pentru fapte, în cazul acesta răspunderea este opţională dar obligatorie, ea fiind de fapt ideea de a fi conştienţi de poziţia noastră actuală.
Prea multe vorbe? Practica îţi rămâne ţie, dar nu uita că la fel ca tine suntem toţi din jurul tău. Uneori şi eu am probleme cu ce spun ceilalţi, mă mai iau cu contrele şi ajung să sesizez că mă cert, renunţ imediat şi-mi dau în gând două palme, căci ştiu că o ceartă porneşte din ego, din eu-ul meu impunător, şi eu sunt şi suflet, aşa că îl aduc de faţă şi lucrurile încep să se liniştească. Suflet cu suflet se acceptă aşa cum sunt, doar mintea face şi vede diferenţele.
Lasă un răspuns