În tradiţia creştină timpurie, preoţii aveau concepţia că visele sunt de la Dumnezeu, pentru a transmite informaţii şi porunci supuşilor credincioşi. Atât îb biblie, cât şi în scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Augustin există multe exemple care să confirme acest lucru. Între anii 342-420 după Hrisos, Sfântul Ieronim care era chinuit de vise neliniştitoare, care se simţea ameninţat de posibilele semnificaţii ale viselor, a înlocuit foarte uşor această teorie cu una mai “credibilă”, pretinzând că visele sunt opera diavolului. Biserica a preluat destul de uşor această teorie şi a condamnat cele mai multe vise ca fiind înşelătorii, satanice, cărora nu trebuia să li se acorde importanţă, să fie uitate sau neluate în considerare. În timpul Reformei, această nouă abordare a viselor a ajuns la cote foarte ridicate, atingând un aşa zis apogeu, care de-a lungul timpului a fost păstrat în cadrul Bisericii.
Visul Sfântului Ieronim
În timpul unei boli aproape fatale, Sfântul Ieronim a visat că fusese târât în faţa tribunalului Domnului şi acuzat că nu ar fi creştin adevărat, ci discipol al filosofului roman Cicero din secolul I înainte de Hristos, iar apoi fusese biciuit. În acel moment şi-a jurat să nu mai citească literatură păgână.
Lasă un răspuns