Valorile și beneficiile religiei, cum s-a renunțat la semi zei

Timp de citire estimat: 8 minute


semi zei ingeri pazitori de pe pamant

Este destul de uimitor cum prin valorile și beneficiile religiei moderne Biserica a reusit să-i facă pe adepţi să creadă că acei semi zei și întreaga istorie a umanității, cu patru mii de ani înainte de creştinism, sunt un mit, mai ales când mormane peste mormane de dovezi indică în mod clar contrariul. Cum se face că fiecare cultură pre-creştină care susţine că a avut semi zei (jumătate om – jumătate dumnezeu) ce au trăit printre oameni şi care au condus civilizaţiile mii de ani, este acum respinsă şi catalogată mitologie?

Nu era nici un sistem de credinţe sau credinţă, nici vorbă de aşa ceva. Era pur şi simplu, asta până când biserica catolică a apărut la putere şi marca pe oricine ca fiind eretic, în cazul în care îndrăznea să vorbească despre ea. Iisus, un semi zeu ce nu a propagat niciodată ideea de a ucide pe cine nu crede în credința lui, a ajuns să fie înlocuitorul istoriei.

Semi zeii şi linia timpului

Semi zeii si linia timpului
Semi zeii si linia timpului

Hai să consultăm Briciul lui Occam (folozof creștin, medieval – dar care a avut mari neînțelegeri cu Papa), ar trebui nu?

Briciul lui Occam = “Toate lucrurile sunt egale, soluţia cea mai logică tinde să fie una corectă.”

Adevăratele origini ale lui Homo Sapiens (omenirea adică) pot fi explicate astfel:

  1. Soluţia A – Într-un mod inexplicabil, un spirit suprem s-a gândit să apară de nicăieri cam acum 6000 de ani, a făcut cerurile, pământul şi omenirea în 6 zile. S-a odihnit în a şaptea zi, coincidenţa fiind că tot pe atunci a pus oase de dinozauri pe pamânt şi alte fosile diverse, fără nici un alt motiv, cu excepţia faptului că vrea să testeze credinţa omului împotriva logicii omului.
  2. Soluţia B – Viaţa a evoluat aşa cum ştiinţa dovedeşte, şi omenirea a fost creată prin intervenţii genetice extraterestre, precum orice cultură pre-creştină sau civilizaţie ce au menţionat în documente.

Să examinăm dovezile, ar trebui nu?

  • Dovezi pentru soluţia A – bla bla bla ………. bla bla bla …………. ciripit …….. nimic concret, doar vorbe (fie ele scrise acum sau scrise acum 1500 de ani)?
  • Dovezi pentru soluţia B – Păi să vedem, avem statui, temple, monumente, picturi, sculpturi, petrografice, petroglife, hieroglife, manunscrise etc … toate fiind omagii aduse zeilor (vezi detaliat mai jos).

Biserica Catolică omora ereticii prin ardere de vii pe rug

Oare de ce le era frică?

În cultura vestică, nu a fost vorba despre nici o disciplină cunoscută sub numele de Arheologie până când biserica romană a controlat şi a determinat puntul de vedere al trecutului. Viziunea Episcopului James Ussher, cum că întreaga planetă şi viaţa de pe ea descrisă în Geneză a luat fiinţă prin auspiciile unui creator cosmic la data de Duminică 23 Octombrie 4004 î. Hr., a fost o doctrină brutală şi cineva putea fi catalogat eretic (şi ars de viu pe un rug) dacă contraria asta.

Nu până când descoperirile paleontologice au forţat ca acest punct de vedere să fie reevaluat şi Heinrich Schliemann, un negustor german înstărit, a refuzat să admită că oraşele antice şi popoarele au fost doar o legendă. Dezgroparea Troiei, a fost o fereastră în trecut deschisă şi o vizualizare mitică sub semnul întrebării.

Arheologia ştiinţifică aşa cum o ştim, şi-a început existenţa atunci când academicieni fără tragere de inimă au trebuit să recunoască trecutul dezgropat şi colectat de amatorii din estul mijlociu. Arheologii au început să fie discreditaţi şi urâţi de instituţiile religioase care se temeau că aceste religve descoperite vor contrazice învăţăturile lor şi totodată, istoria din Vechiu Testament. Dar de ce atâta frică de aflarea adevărului?

Poate ai auzit despre aceşti semi zei şi zeiţe mitologice?!

Zeii conducători ai imperiului Roman şi Grec

Romani – Apollo, Bacchus, Ceres, Coelus, Cupid, Diana, Hercules, Juno, Jupitar, Latona, Mars, Mercury, Neptune, Minerva, Pluto, Prosperpina, Saturn, Venus, Vulcan …

Greci – Apollo, Dionysus, Demeter, Uranus, Eros, Artemis, Heracles, Hera, Zeus, Leto, Ares, Hermes, Poseidon, Athena, Hades, Persephone, Cronus, Aphrodite, Hephaestus …

Mitologia greacă şi romană

Mitologia greacă constă în mare parte într-o colecţie mare de naraţiuni care explică originea lumii şi detaliază viaţa şi aventurile unei varietăţi de semi zei, zeiţe, eroi, eroine şi alte creaturi mitologice. Acestea au fost înfrumuseţate şi difuzate într-o tradiţie poetică-orală; miturile greceşti sunt cunoscute astăzi în primul rând din literatura greacă.

Savanţi moderni fac referiri la mituri şi le studiază în încercarea de a pune lumina pe instituţiile religioase şi cele politice din Grecia antică şi în general, pe civilizaţia antică Greacă. Mulţi cred că nu sunt mituri ci pure adevăruri ale istoriei umanităţii.

Mitologia greacă a avut o influenţă extinsă asupra culturii, artei şi literaturii civilizaţiei vestice şi rămâne parte din patrimoniul vestic şi limbă. Aceasta constituia o parte din educaţia din copilărie, în timp ce poeţii şi artiştii din vechi timpuri până în prezent s-au inspirat din mitologia greacă şi au descoperit semnificaţii contemporane şi relevante în clasice teme mitologice.

Mitologia romană, credinţele mitologice ale poporului din Roma antică, poate fi considerată ca având două părţi. O parte, predominant târzie şi literară, compusă la refuz din împrumuturi din mitologia greacă. Cealaltă, în mare parte la începuturi şi cultică, funcţionând într-un mod foarte diferit de omologul ei Grec.

Romanii au menţinut un sistem foarte dezvoltat de ritualuri, colegii preoţeşti, altarele semi zeilor şi un bogat set de mituri istorice despre formarea şi creşterea oraşului lor, cu implicarea oamenilor şi intervenţii divine ocazionale.

Mulţi cercetători acum sunt de acord că ceea ce este considerat “mitologie” de către Biserica Catolică, ar putea fi defapt istoria reală a umanităţii, datorită asemănărilor izbitoare a tuturor celorlalte culturi arhaice care adoptă multipli zei.

Peste 2000 de semi zei egipteni majoritatea cu portrete

Mitologia egipteană?

Religia erhaică egipteană cuprinde credinţe şi ritualuri din Egiptul Antic. Aceasta a fost urmată pentru peste trei mii de ani, până la stabilirea Creştinismului şi Islamului.

De-a lungul vastei istorii complexe a Egiptului, credinţele dominante ale egiptenilor antici au fuzionat şi dezvoltat lideri de diferite grupuri care deţineau puterea. Acest proces a continuat chiar şi după sfârşitul civilizaţiei egiptene, aşa cum cunoaştem astăzi.

aten

Zeul Aten
Aten a fost discul soarelui, corpul în care esenţa divină creatoare a fost făcută vizibilă. El a crescut în importanţă în timpul domniei lui Amenhotep al IV-lea, care a crezut despre el că este întruchiparea lui Aten. Regele şi-a schimbat numele din Amenhotep (Amun este mulţumit) în Akhenaten (Gloria spiritului lui Aten) şi a proiectat o iconografică în care Aten a fost descris ca discul soarelui cu raze ce se terminau în mâini. Atenismul a fost exclusiv pentru familia regală fără nici un apel la egiptenii obişnuiţi: când a murit Akhenaten şi Atenismul a murit.

ptah


Zeul Ptah

Ptah era în fruntea a trei zei şi zeiţe venerate la Memphis (lângă Cairo de azi); la două, una ca fiind soţia lui, Sekhmet, o zeiţă cu cap de leu ce a adus distrugere peste duşmanii zeului Re; şi fiul lor, zeul lotus, cu numele Nefertem. El a fost zeu creator care potrivit teologiei Memphite înregistrate pe aşa numita Piatra Shabaka (aflată acum în Muzeul Britanic), a adus lumea la fiinţă prin gândire şi vorbă. La Memphis, el a început să fie identificat cu Sokar, zeul necropolelor, şi astfel ca Ptah-Sokar devine un zeu al morţilor.

ra

Zeul Ra
Zeul Ra a fost identificat cu soarele, şi a fost cel mai des descris ca discul soarelui în sine, sau ca un cap de faraon bărbat purtând discul soarelul pe capul său. Centrul cultului său a fost la Iunu, adesea penţionat sub numele său grec Heliopolis (Oraşul Soarelui). Ra putea zbura în jur prin bucăţi de soare şi s-a manifestat în multe alte forme: ca Atum, Soarele de seară; ca Khepri, Soarele de dimineaţă, cel mai faimos reprezentat de Sfinxul Mare de la Giza. Re a fost în fruntea unui grup de nouă zei, cunoscuţi în comun ca Marele Ennead.

osiris

Zeul Osiris
Osiris, un membru al Marelui Ennead, a fost nu numai Zeu şi şef judecător al lumii de ascunse, ci de asemenea zeu al învierii, a inundaţiei şi vegetaţiei. El a fost reprezentat ca un rege mumificat. În conformitate cu mitul lui Osiris, el a fost un rege luminat din Egipt, care a fost omorât de fratele său gelos, Seth, dar care a înviat. Acest mit asigură faptul că el a fost adorat la Adydos, centrul prim al cultului său, unde moartea şi învierea sa erau celebrate anual printr-o miraculoasă piesă. El a fost deasemenea universal adorat, nu în ultimul rând pentru speranţa pentru viaţa veşnică ce a lăsat-o tuturor egiptenilor.

isis

Zeiţa Isis
Isis a fost una dintre cele mai măreţe zeiţe, cel mai popular membru al Panteonului Egiptean, venerată pentru puterile ei magice şi devotamentul faţă de soţul ei Osiris şi fiul Horus. Isis şi sora ei, Nephthys, acţionau ca divine bocitoare pentru morţi. Împreună cu zeiţa Neith şi Sleket ele protejau sicriele şi borcanele Canopic – Isis a avut sarcina de a proteja borcanul ce conţinea ficatul. În Perioada Târzie, Centrul şef al cultului ei se afla la Philae, dar ea a fost universal venerată pentru multe secole. Cultul acestei divine mame a fost în cele din urmă înlocuit doar de cel al Fecioarei Maria.

Semi zei ingeri pazitori de pe pamant
Semi zei ingeri pazitori de pe pamant

Nu am enumerat decât câţiva semi zei şi zeiţe şi nu este vorba doar despre egipteni, greci şi romani ci mai sunt şi alţii: zeii hinduşi, zeii africani, zeii aborigeni, zeii americo-indieni, zeii maiaşi şi chiar zeii sumerieni.


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Bogdan Cristescu

Păreri și impresii:

2 răspunsuri la „Valorile și beneficiile religiei, cum s-a renunțat la semi zei”

  1. semizeul meu preferat ramane Hercule 🙂

    1. Avatar Cristescu Bogdan
      Cristescu Bogdan

      Actorul? 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *