18 specii de soareci din Romania + Ce simbolizeaza soarecele

Cu cele 18 specii si subspecii din fauna tarii noastre, soarecii alcatuiesc un grup de rozatoare bine reprezentat. Soarecele este raspandit pe intreg cuprinsul tarii, in cele mai diferite medii de viata. Soarecele este destul de raspandit la noi in tara, motiv pentru care merita sa ii oferim putin mai multa atentie. Vom descoperi impreuna tipurile de soareci prezenti la noi, vom afla cum se adapteaza la conditiile de mediu si felul in care pot fi deosebiti unii de ceilalti.

Specii si subspecii de soareci de la noi din tara

Speciile de soareci sunt denumite in general in functie de zona de raspandire sau de o anumita caracteristica. Desi in total exista 37 de specii de soareci, la noi in tara au fost descoperite doar 18 specii si subspecii pe care le vom prezenta in randurile ce urmeaza.

Soarecele Berc

Denumire stiintifica: Microtus arvalis Levis, fiind descris cu aceasta denumire de catre Miller in 1908.

Soarecele berc
Soarecele berc

Soarecele berc este unul dintre cei mai raspanditi soareci de la noi, de la ses pana in zona de munte.

Corpul sau are lungimea de 8-12 cm, iar coada numai 2,5-3,5 cm, de unde vine si denumirea sa. Picioarele sunt scurte, iar greutatea corpului oscileaza intre 16 si 60 gr. Blana sa este de culoare cafeniu inchis.

Se reproduce tot timpul anului, cu cate 9-13 fatari de cate 4-8 pui fiecare. Durata de viata este scurta, de circa un an. In unii ani, prin invaziile pe care le face, produce mari daune in culturi. Traieste in colonii mari, ajungand uneori pana la 12000 de indivizi la hectar, mai ales in culturile de lucerna. Coloniile au adevarate retele de galerii, cu numeroase iesiri. Este vanat foarte intens de rapitoarele de zi si de noapte.

Soarecele de casa

Denumire stiintifica: Mus musculus musculus, oferita de Linne in 1758.

Soarecele de casa
Soarecele de casa

Corpul soarecelui de casa are lungimea de 7-10 cm, iar coada este egala cu lungimea corpului, fiind formata sin 150-200 de inele. Botul este scurt, ochii mici. Ceea ce constituie un element caracteristic este faptul ca membrele posterioare sunt mai scurte decat cele anterioare. Greutatea corpului este cuprinsa intre 10 si 20 de gr. Culoarea blanii este gri-bruna pe intreg corpul, dar pe partea burtii are reflexe galbui.

Este foarte raspandit in toata tara, dar mai ales pe langa locuinte in timpul iernii. Isi sapa singur galerii aproape de suprafata solului. De obicei este mai activ noaptea, insa poate fi vazut si in timpul zilei.

Perioada de reproducere dureaza tot timpul anului, inclusiv iarna la cei care s-au strecurat in locuinte. Dupa o gestatie de 19-20 de zile, femela fata 4-8 pui. La 2 saptamani, puii devin independenti, iar la 6 devin maturi din punct de vedere sexual. In general, in decursul unui an se produc 6-10 fatari.

Soarecele de casa traieste in perechi, aparandu-si teritoriul. In acest scop, secreta printr-o glanda perianala, un lichid cu miros caracteristic. Durata medie de viata este scurta, de un an, un an si jumatate. Se catara cu usurinta si inoata bine, la nevoie. Se hraneste cu seminte de cereale si plante industriale, alimente gasite in locuinte, producand daune. Experientele facute cu acest tip de soarece au demonstrat existenta unui simt de orientare deosebit de pronuntat.

Soarecele de camp

Soarecele de camp este categorisit in 2 subspecii: Microtus agrestis gregarius – Linne, 1766 si Microtus arvalis angularis – Miller, 1908.

Soarecele de camp
Soarecele de camp

Microtus agrestis gregarius are lungimea de 9-13 cm, coada relativ scurta de 2,5-4,5 cm. Picioarele sunt scurte, de 1,5-2 cm. Greutatea corpului este de 16-62 g. Urechile sunt paroase, mici si largi, cu o dunga de peri care coboara de pe crestet spre pavilion. Culoarea blanii este cafenie-bruna pe spate si alba cenusie cu nuante galbui pe burta. Blana pare permanent zbarlita.

La noi are o raspandire limitata, in nord-vestul Transilvaniei, traind in locuri umede si umbrite. Se hraneste cu ierburi si diverse seminte. Se reproduce tot timpul anului, soricioaica avand 9-13 fatari cu cate 4-8 pui. Este vanat de vulpe, dihor si pasarile rapitoare de noapte. Se mai numeste si soarecele de pamant.

Microtus arvalis angularis are 9-13 cm cu coada de 3-4 cm si greutatea de 14-51 g. CUloarea blanii este cafenie bruna pe partea dorsala si cenusie pe partea ventrala. Urechile sunt putin paroase, iar fata lor interna este fara par. Este o subspecie semnalata numai in Transilvania, in zona Hategului. Nu este un animal sociabil, fiecare avand teritoriul sau. Are 6-8 fatari pe an, cate 5-7 pui.

Soarecele gulerat

Denumire stiintifica: Apodemus flavicollis flavicollis, denumire data de Melchior in 1834.

Soarecele gulerat
Soarecele gulerat

Se numeste astfel deoarece la gat are o pata de culoare galbena, asemanatoare unui guler. Corpul are 8-13 cm, iar coada 1-14 cm, fiind formata din 170-240 inele solzoaze. Labele sunt lungi, urechile paroase si mari. Greutatea este cuprina intre 22-48 g. Blana este bruna pe partea dorsala, in contrast cu culoarea alba de pe burta.

Este raspandit in toata tara, mai ales in zona padurilor de stejar pana in cea a padurilor de rasinoase. Isi desfasoara activitatea exclusiv in timpul noptii si duce o viata singuratica. Nu isi sapa galerii, ci isi cauta adapostul sub radacini, in vizuini parasite, in diverse crapaturi sau scorburi unde isi aduna provizii. Se hraneste cu seminte si fructe de orice fel. Scoate mai multe randuri de pui, cate 3-5 la fiecare fatare. Este considerat daunator si cel mai frecvent rozator din padurile noastre.

Soarecele de mișună

Denumire stiintifica: Mus musculus spicilegus, fiind denumit de Petonyi in 1882.

Soarecele de misuna
Soarecele de misuna

Soarecele de misuna are lungimea corpului de 7-10 cm, coada fiind egala cu corpul. Atinge greutatea de 12-36 cm. Culoarea blanii este cenusie pe spate si alba-galbuie de burta. Pe lateral are o dunga galbuie care delimiteaza coloratia spatelui de cea a abdomenului.

A fost identificat in Transilvania, iar ulterior in judetele Suceava, Tulcea, Constanta, in unele zone din Muntenia si din Banat. Adesea se stabileste pe langa locuinte, la sate, iar iarna se strecoara in podurile caselor si in hambare.

Prin luna august se reunesc 15-25 de exemplare care desfasoara impreuna o intensa activitate de depozitare a alimentelor pentru iarna, acestea fiind seminte de cereale sau plante salbatice. Aceste depozite au forma unor gramezi, pe care apoi le acopera cu pamant. Sub aceste movile alimentare numite mișune (de unde si denumirea soarecelui) isi sapa cuiburile de iernare. Aceste gramezi ating inaltimea de 0.30 – 0,70 m, au diametrul de 1-2 m si cuprind mari cantitati de seminte.

Perioada de reproducere dureaza din aprilie pana in septembrie, avand mai multe generatii de pui, cu 3-5 pui la fatare. Consumand mari cantitati de cereale, este daunator. In plus, este purtatorul unor boli infectioase (tularemia). Se mai numeste soarece de spic sau soarece de gradina.

Soarecele de padure

Denumire stiintifica: Apodemus sylvaticus, denumit de Linne in 1758.

Soarecele de padure
Soarecele de padure

In prezent, se pare ca soarecele de padure si-a extins aria de raspandire. Are 7-11 cm lungime si o greutate de pana la 22 g. Urechile sunt largi, cu varfurile rotunjite, iar ochii ii sunt mari. Blana este de culoare roscata pe spate si alba-cenusie pe abdomen, avand o linie galbuie care desparte cele 2 zone.Pe piept, la nivelul labelor din fata are o banda galbena, care nu formeaza un colier ca la soarecele gulerat.

Traieste in familii, fiecare avand un teritoriu propriu, de mica intindere. Se deplaseaza cu o mare rapiditate, facand salturi destul de mari in raport cu lungimea corpului, ajungand pana la 0,8 m.

Se imperecheaza din luna martie pana in decembrie si, dupa o gestatie de aproximativ 4 saptamani, apar 4-5 pui. Scoate in medie 3 serii de pui pe an.

Soarecele mic de padure

Denumire stiintifica: Apodemus microps, determinat de Kratochvil si Rosicky.

Soarecele mic de padure
Soarecele mic de padure

A fost identificat la noi in Transilvania, mai intai in zona de campie si ulterior in zona de munte, de catre cercetatorul M. Hamar, in anul 1959. Aceasta specie era cunoscuta numai dintr-o identificare de pe teritoriul Cehoslovaciei. Are modul de viata asemanator cu soarecele de padure.

Soarecele pitic

Denumire stiintifica: Micromys minutus pratensis, Ocskay, 1831.

Soarecele pitic

Soarecele pitic se numara printre cele mai mici mamifere si in mod sigur este cel mai mic rozator european, in greutate de 5-6 g, coorpul si coada fiind egale ca lungime, de 5-6 cm. Coada este folosita la nevoie pentru a se putea catara pe ramuri subtiri sau plante. Ochii si urechile sunt mici. Blana este de culoare roscata deschis pe spate si alba pe burta, intre cele 2 zone existand o linie de demarcatie.

In Moldova, Muntenia, Transilvania si Banat este destul de frecvent intalnit. Se hraneste cu diferite seminte, dar si cu ierburi, fructe si insecte. Este foarte agil si se poate catara cu usurinta.

Soarecele saltator de stepa

Denumire stiintifica: Sicista subtilis nordmanni, denumire data de Keyserling si Blarius in 1840.

Soarecele saltator de stepa
Soarecele saltator de stepa

Cu o lungime de 5,5 – 6.8 cm si cu o coada de 6,7 – 8,2 cm, se catara foarte bine. Greutatea medie este de 10-12 g. Blana are culoare bruna-roscata cu dungi mai inchise, in lungul spinarii, iar de o parte si de alta a acestei benzi negricioase, se afla cate o banda galbuie. Pe abdomen, blana este alburie. La noi este raspandit in Dobrogea, in Transilvania si in sudul Moldovei.

Isi face cuib de iernare, captusit cu ierburi, in gauri subterane pana la 0,7 m adancime, de la care pleaca galerii ce leaga cuibul de camere cu provizii. Datorita consumului ridicat de seminte de cereale, este considerat daunator pentru agricultura. Este unul din putinii soareci care hiberneaza.

Soarecele saltator vargat de padure

Denumire stiintifica: Sicista subtilis trizona, denumit de Peteney in 1882.

Soarecele saltator vargat de padure
Soarecele saltator vargat de padure

Face parte din aceeasi familie, Zapodidae, ca si specia precedenta. Nu i se prea cunoaste modul de viata.

Soarecele scurmator

Denumire stiintifica: Clethrionomys glareolus istericus, mentionat de Miller in 1909

Soarecele scurmator
Soarecele scurmator

Lungimea corpului este de 8-12 cm, a cozii de 8 cm, iar greutatea atinge 36 g. Urechile sunt scurte, largi la baza si rotunjite la varf. Culoarea blanii este roscata, intr-o nuanta aprinsa pe spinare si pe partea superioara a cozii. Lateral, blana are reflexe cenusii.

Este raspandita in Transilvania si Muntenia, in special in zona de munte, dar numai pana la 1000 m. Este activ aproape permanent in decursul celor 24 de ore, cu scurte pauze. Se hraneste cu ierburi, mai rar cu insecte, iar in timpul iernii mai ales cu scoarta puietilor de specii forestiere sau fructifere.

Soarecele scurmator se imperecheaza din aprilie pana in septembrie, avand 4-5 fatari a cate 3-6 pui fiecare. Perioada de gestatie este scurta, de 18 zile. Este un bun alergator si un excelent catarator. Se mai numeste si soarece rosu.

Soarecele subpamantean sau subteran

Denumire stiintifica: Microtus subterraneus sauPitymys subterraneus , determinat de Selys – Longchamps in 1816.

Soarecele subpamantean

Are lungimea de 7,5 cm – 10,6 cm, coada are 2,5-4 cm, iar greutatea atinge 25 g. Blana este de culoarea cenusiu-inchis pe spate si alburie-cenusie pe burta, cele doua zone fiind clar delimitate. Ochii sunt foarte mici, cat gamalia unui ac, urechile, de asemenea, abia se disting, acestea fiind organe involuate datorita vietii subterane.

In afara perioadei de imperechere, soarecele subpamantean traieste in grupuri separate pe sexe. Se hreneste cu ierburi si radacini pe care le expune uscarii. Pe vreme ploioasa si pe ninsoare, isi astupa intrarile galeriilor. Este foarte prolific, avand 7-8 fatari pe an cu cate 3-4 pui. Este considerat daunator pentru ca distruge plantele, rozandu-le radacinile.

In afara acestei specii, in tara noastra au mai fost identificate urmatoarele subspecii de soareci subpamanteni:

  • Pitymys subterraneus dacicus, Miller, 1908, semnalat printr-un singur exemplar capturat la Gageni-Prahova.
  • Pitymys subterraneus transsylvanicus, Ehik, 1924. A fost identificat in muntii Fagaras, la altitudinea de 2046 m, in apropierea Lacului Bilea.
  • Pitymys subterraneus Klozeli, Ehik, 1924. A fost identificat in Muntii Caliman, la dragus.

Soarecele vargat de mesteacan

Denumire stiintifica: Sicista betulina, mentionat de Pallas in 1779.

Soarecele vargat de mesteacan
Soarecele vargat de mesteacan

Dintre toti soarecii saritori de la noi, acesta are talia cea mai mica si coada cea mai lunga. Astfel, corpul are lungimea de 5-7 cm si coada de 7-10 cm. greutatea este cuprinsa intre 6 si 12 g. Culoarea blanii pe spate este bruna-galbuie, cu o dunga neagra longitudinala, de la bot pana la coada. Pe burta, blana are culoarea alba-galbuie-cenusie.

La noi este o specie rara, descoperita in 1961 in Muntii Bucegi, la 2000 de m altitudine. Si el este unul din putinii soareci care hiberneaza. Parcurge starea de hibernare din octombrie pana in mai. Se imperecheaza in mai-iunie si, dupa o gestatie de 4-5 saptamani, soricioaica fata 2-6 pui, care se dezvolta incet, vreme de 5 saptamani. Se hraneste mai mult cu larve si insecte adulte si mai putin cu seminte si fructe. Durata de viata este de circa 3 ani. Nu este daunator.

Soarecele de zapada

Denumire stiintifica: Microtus nivalis ulpius, descoperit de Miller in 1908.

Soarecele de zapada
Soarecele de zapada

Cu corpul de 12-14 cm, coada de 7,5 – 8 cm si cu o greutate de pana la 60g, acest supravietuitor al epocilor glaciare este un urias printre soareci. Urechile de 2 cm lungime, sunt triunghiulare si largi, cu varful ascutit. Blana are parul lung si moale, dens si de culoare cenusie cafenie pe spate si alb cenusie pe burta. Coada este partial sau total alburie.

La noi in tara se gaseste numai in Transilvania, intre 600 si 2000 m altitudine. Animal iubitor de caldura, soarecele de zapada cauta locurile insorite din munti. Se hraneste cu ierburi alpine. Se imperecheaza din martie pana in august, avand 2-3 fatari pe an, cu 3-7 pui la fatare. Nu este daunator.

Mituri, superstitii si legende romanesti despre soarece

Inițial el a fost o femeie, care s-a transformat în șoarece deoarece mânca anafură. El a încercat să găurească arca lui Noe și împreună cu paianjenul să o spânzure și să o îngroape pe Maica Domnului. Când copiii își schimbă dinții, ei cer de la șoarece un dinte de fier. Se spune că ar exista și o țară a șoarecilor. Un șoarece ajută pe protagonista basmului să reintre în posesia perlei pierdute.

Ce simbolizeaza Soarecele?

Unul care fura este un personaj rau famat, pana in momentul in care vorbim despre simboluri. Aladdin a fost un hot care a infruntat focul pentru a lua lampa fermecata. Poarta de Est a Edenului este pazita de heruvimi cu sabie de foc ca sa tina departe oamenii departe de Pomul Vietii. Vezi? Daca am fi un soricel, ne-am putea strecura si sa furam viata vesnica.

Ca si simbolism, soarecele este un element plin de umor, dar cu nunate grave. El pare sa ne sugereze cateva lucruri importante despre calatoria noastra in viata. Calea noastra in viata este ca un labirint deoarece stim atat de putine lucruri. Avem atat de putine cunostinte despre adavaratul nostru scop. Fiecare intoarcere este un joc de noroc, iar noi nu stim daca este alegerea corecta pentru a iesi din labirint. De multe ori, logica noastra rationala esueaza in aceasta prinvinta. Ne ramane instinctul si intuitia, ca dovezi de mai mare incredere. Cam acesta ar fi aspectul demonstrat de soarece.

Soarecele este mic si vulnerabil pentru a ne arata conditia in care noi ne aflam de foarte multe ori. O lectie importanta pe care ar trebui sa o invatam de la soarece ar fi aceea de a ne dapsi temerile.

Soarecele ne mai invata ca in viata ar trebui sa folosim atat aspectele rationale, dar si pe cele intuitive pentru a alege pe drumul vietii noastre. Aceasta este o lectie foarte importanta pe care o primim de la o fiinta atat de mica. Foarte multe persoane se tem de soareci sau acestia le provoaca o stare de disconfort psihic, dar pe langa toate acestea, ar trebui sa fim atenti la ce anume putem sa invatam de la ei.

Bibliografie:

  • Mamiferele salbatice din Romania – Mitica Georgescu, Editura Albatros, Bucuresti, 1989
  • Gandirea magico-religioasa la romani – Dictionar – Ion Talos, Editura Enciclopedica, 2001

Primeste zilnic
Ce-i mai bun

cititorii fideli primesc cele mai noi articole pe email

Multumim pentru inscriere!

A aparut o eroare!

Spune parerea ta!