20 de întrebări pentru spirite – Ce vrei sa stii de la spirite?

comunicarea cu spiritele

După ce am vorbit despre tipuri de spirite şi despre modalităţile prin care putem comunica cu spiritele, cred că ar fi binevenit şi câteva sugestii de abordat atunci când “întâlneşti” spiritele. Pe lângă aceste sugestii, în comunicarea cu spiritele ar trebui să existe mereu o intenţie bine definită în mintea noastră, cu care defapt pornim în contactarea spiritelor. Intenţia poate avea o întrebare sau o problemă ce aşteaptă rezolvarea.

De cele mai multe ori comunicarea cu spiritele nu se opreşte brusc, de aceea “ai timp” să chestionezi ghidul spiritual ce-l întâlneşti, pentru a afla mai multe despre ce poţi face acum cu tine, cu viaţa ta, cu diferite situaţii. Lumea spiritelor ne ajută necondiţionat, de aceea shamanismul este o practică cu rezultate, iar shamanul un vindecător, un om ce poate materializa energia si poate şi transforma materia în energie, şi să o elimine, singur, shamanul, nu face nimic, el are spiritele şi ghizii, animalele de putere şi alte entităţi, mereu în ajutor. Tot ce face este să le întrebe, răspunsurile fiind defapt ritualurile de vindecare ce le face.

Iată aşadar 20 de întrebări, “utile” în comunicarea cu spiritele, mai ales pentru prima dată în contact cu ele:

  1. Care este numele tău?
  2. Care este scopul tău?
  3. Ce ai să-mi spui?
  4. Ce eşti tu?
  5. De unde eşti?
  6. Ai trăit vreodată în corp fizic?
  7. Ai trăit pe Pământ?
  8. Avem legături în vieţile noastre trecute?
  9. Mai ghidezi pe cineva care este fizic?
  10. Ai un domeniu de experienţă şi dacă da, care este acesta?
  11. Care este cel mai bun mod de a te contacta?
  12. Cum te pot recunoaşte în viitor?
  13. Unde eşti tu? Eşti fizic lângă mine mereu?
  14. Eşti vreodată “nu alături de mine”?
  15. Cum pot şti că eşti real şi nu un rod al imaginaţiei mele?
  16. Care este scopul vieţii mele?
  17. Care este sensul vieţii?
  18. Ce ar trebui să schimb în viaţa mea?
  19. Ce pot face în mod specific pentru a îmbunătăţi sănătatea mea, echilibrul şi viaţa în general?
  20. De ce eşti tu ghidul meu? Şi de ce ne întâlnim acum în acest moment din viaţa mea?

comunicarea cu spiritele


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

2 răspunsuri la „20 de întrebări pentru spirite – Ce vrei sa stii de la spirite?”

  1. ce ar trebui sa-mi schimb in viata mea???

  2. Salut, mi se pare foarte interesant blogul tau, inscrie-l pe pentru a primi vizitatori unici si trafic, tot ce trebuie sa faci e sa accesezi de 2 ori pe zi toate site-urile din sistem si vei primi pentru fiecare vizita facuta celorlalti una de la ceilalti catre tine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *