Modalităţile de administrare a medicamentelor şi produselor fitoterapeutice sunt fie internă, pe cale bucală, sub formă de infuzie, decoct, macerat, tincturi, uleiuri, vinuri, pulberi, sucuri, siropuri, cidruri, fie externă, comportând diverse particularităţi, astfel :

  • Compresele constau în aplicarea de bucăţi de tifon sau pânză curată, ori bucăţi de vată învelite în tifon, îmbibate în infuzii, decocturi, oţeturi, pe regiunile inflamate, dureroase, pe leziunile care sunt infectate, colectează (furuncule, abcese etc.) sau sunt lovite (traumatizate); se aplică calde, cu rol de activare a circulaţiei sângelui, de colectare, uneori de calmare, sau la temperatura camerei, ori reci, cu rol de a micşora congestia, durerea, inflamaţia.
  • Prişniţele se aplică cu soluţii hidro-alcoolice, cu rol de a acţiona in doi timpi – soluţia aplicată rece produce la început o reducere a circulaţiei, apoi, datorită alcoolului conţinut, determină o activare a circulaţiei ; se aplică mai rar în dermatologie.
  • Cataplasmele numite impropriu şi prişniţe, cunoscute şi ca oblojeli, sunt preparate de consistenţă moale, obţinute din plante şi organe din plante, pulverizate şi amestecate cu apa pînă la obţinerea unei paste, care se pune între două bucăţi de pânză, aplicându-se pe regiunea afectată ; se pot face şi cu reziduurile obţinute în urma infuzării sau decoctului.
  • Sinapizările, mai puţin folosite în dermatologie, sunt aplicaţii în general cu făină sau seminţe zdrobite de muştar (Sinapis), umezite cu apă, puse între două bucăţi de pînză ; au rol de intensificare a circulaţiei, uneori, aplicate pentru un timp mai îndelungat, de circa 2—3 ore, pot determina apariţia de băşici (vezicule sau bule).
  • Băile medicinale se obţin prin introducerea în cada cu apă pentru baie a unui săculeţ din pînză care conţine o anumită cantitate de plante mărunţite; săculeţul se agită în apa din cadă. Se poate folosi şi decoctul sau infuzia, ori pulberile, turnate direct în apa din cada.
  • Badijonajele constau in ştergerea suprafeţei interesate cu o soluţie apoasă sau alcoolică, obţinută prin infuzare, decoct, macerare, cu ajutorul unei bucăţi de vată, ce poate fi aplicată de un port-tampon (o bucată de sârmă mai groasă, un băţ etc), a unei bucăţi de pânză etc.
  • Pensulaţiile se fac prin aplicarea unor soluţii uleioase, hidro-alcoolice sau a altor preparate fluide sau semifluide, cu ajutorul unei pensule, pe suprafeţele tegumentare interesate.
  • Tamponamentele constau în aplicarea preparatelor lichide sau semi-lichide, cu ajutorul unei bucăţi de vată sau de pînză îmbibată în acestea, sub formă de tarnponări (mişcare de uşoară lovire, fără aplicare de durată).
  • Pudrajeie sunt aplicaţii de pudre, fie prin tamponamente, fie prin întinderea pe suprafaţa tegumentelor, cu vată, pânză sau cu palma, prin mişcări de du-te-vino.
  • Pulverizările se efectuează cu soluţii hidro-alcoolice, prin utilizarea unor dispozitive speciale – pulverizatoare, care degajă soluţiile dispersate sub forma unor mici picături foarte fine, cum este cazul spray-urilor.
  • Ungerile sau oncţiunile constau în aplicarea de produse grase sau semigrase, ori consistente, respectiv a cremolor, unguentelor, cu ajutorul degetelor, palmei sau a unor bucăţi de vată, tifon sau pânză.
  • Aerosolii, folosiţi mai ales în cosmetică, constau în „aburirea” regiunii interesate desupra unui vas cu apă clocotită, în care se află şi plante sau alte substanţe, cu rol de hidratare, de creştere a circulaţiei sau de calmare, dezinfecţie etc.
  • Inhalaţiile sunt similare cu aerosolii, ca manieră de procedură, dar vaporii degajaţi trebuie inhalaţi în timpul inspiraţiei, avînd diverse efecte, mai ales asupra căilor respiratorii ; se folosesc mai puţin în dermatologie.
  • Gargarismele sunt proceduri ce se realizează prin ţinerea de diverse soluţii (infuzii, decocturi etc.) în gură cu capul dat pe spate, degajînd ritmic pe gură aerul inspirat pe nas, obţinîndu-se o barbotare a lichidului aflat în fundul gurii.
  • Fricţiunile sau fricţiile constau în aplicarea unor soluţii sau preparate grase sau semigrase, pe suprafaţa tegumentelor, cu ajutorul palmei, prin mişcări de masaj sau de du-te-vino.
  • Masca cosmetică se realizează prin aplicarea pe faţă, gât, decolteu a unor produse obţinute dintr-un amestec de consistenţă semilichidă sau onctuoasă, păstoasă, cu ajutorul unei pensule sau al unui tampon de vată, în strat gros, uniform. Înainte de aplicarea măştii, care se ţine 15 — 30 de minute, este bine să se facă aerosolizări (aburi) ale regiunilor interesate cu infuzii sau decocturi, pentru deschiderea porilor pielii şi activarea circulaţiei, iar îndepărtarea măştii se va face cu o infuzie, folosită pentru aerosolizări sau cu alte preparate.
  • Fumigaţiile se obţin prin arderea, pe o plita încinsă sau pe o bucată de tablă încinsă, uneori şi pe cărbuni încinşi, a unor organe de plante, inhalându-se fumul degajat ; se foloseşte mai puţin în dermatologie.
  • Clismele sunt extracte apoase din plante, sub formă de infuzii sau decocturi, mai rar uleiuri, introduse în rect cu ajutorul unui dispozitiv special constituit de irigator sau de o pară de cauciuc specială.
  • Fomentaţiile sunt aplicaţii locale ale unor extracte, de obicei lichide, sub formă de comprese, ori în săculeţe sau recipiente improvizate (pungi de plastic sau de cauciuc), la temperatură ridicată (încălzite sau fierbinţi).
  • Spălaturile bucale, prepuţiale (balano-prepuţiale) sau vaginale (numite şi irigaţii vaginale) constau în spălarea cu diverse soluţii apoase (infuzii, decocturi) a cavităţii bucale, a regiunii balano-prepuţiale, sau a cavităţii vaginale (cu ajutorul unui irigator folosit pentru clismă sau a unei pere de cauciuc pară auriculară mare).

Utilizarea plantelor uscate nu se face, din punct de vedere cantitativ, la întâmplare, necesitând anumite doze. În lipsa unui cântar, se pot folosi diverse obiecte din bucătărie sau a mâinii pentru aprecierea aproximativă a unor cantităţi

Folosirea preparatelor fitoterapice nu exclude tratamentele chimice (chimioterapia cu medicamente cumpărate de la farmacii) ci le completează, uneori potenţând şi favorizand efectele acestora. Tratamentul cu extracte de plante se efectuează o perioadă mare de timp, de ordinul săptămînilor, lunilor şi anilor, fără efecte nocive, adresandu-se în special afecţiunilor cu caracter cronic, fără a produce obişnuinţă.

Produsele active obţinute din plante sunt metabolizate în mod firesc de către organism fără a fi necesare eforturi deosebite din partea sa, efectele secundare sau adverse apărand doar rareori. Depăşirea dozelor terapeutice poate determina însă în unele cazuri efecte toxice sau alergice, acestea putand fi prezente şi la doze foarte mici, necesitand în acest caz o testare prealabilă (unde este cazul) la cabinetele specializate.

Daca dermatologia caută să prevină şi să trateze bolile de piele, cosmetica previne şi tratează neajunsurile determinate, mai ales la nivelul feţei şi decolteului, a gâtului, pielii capului, de efectele factorilor de mediu – soare, vant, ploaie, frig, ger, sau ale vârstei, ori ale bolilor de piele etc.

Aspectul exterior al tegumentelor, menţinerea frumuseţii şi prospeţimii pielii, mai ales cea a tenului, prevenirea ridării, înlăturarea petelor, a modificărilor inestetice, au beneficiat şi beneficiază în mod deosebit de aportul plantelor, a extractelor de plante, care se pot folosi nu numai sub formă de produse comercializate în magazinele de specialitate, sau în cabinetele de cosmetică, ci şi ca preparate obţinute în casă, de către cei ce doresc a le folosi.

Procurarea plantelor se poate face individual, recoltand plantele cunoscute, uscându-le şi păstrandu-le în mod adecvat. Dacă culegeţi personal plantele, ceea ce constituie o modalitate de recreere, de relaxare, nu lăsaţi în urma resturi, locuri distruse, plante în suferinţă.

Share the Love!

8 comentarii la „Modalităţile de administrare a produselor fitoterapice”

  1. Suta Alexandra
    Suta Alexandra

    Sau macar un sfat sa-mi dati ce sa fac si cum sa imi procur acest tratament,aceste medicamente sunt foarte scumpe iar noi nu ne putem permite sa platim 350 de euro pe un flacon care mie nu-mi ajunge nici macar o luna.

  2. Suta Alexandra
    Suta Alexandra

    Uitasem sa va spun ca sunt diagnosticata si ciroza hepatica si o Epilesie in faza initiala, aceastea pe baza Wilsonului.

  3. Suta Alexandra
    Suta Alexandra

    Buna ziua, ma numesc Suta Alexandra Melania si am Maladia Wilson. Necazul meu este ca la noi in tara nu exista tratament pt aceasta Boala. Eu am fost diagnosticata acum 20 de ani, am tinut tratament cu Cuprenil (Penicilamina) 8 ani de zile dupa care am avut reactii adeverse (dereglari de deglutitie). Asa bolnava cu aceasta boala crunta am terminat facultatea de Psihologie, profilul Psihopedagogie Speciala, in Cluj la Universitatea Babes-Bolyai. Iar acum sunt nici macar somera . Am varsta de 31 de ani si un an pe cartea de munca. Bun…Sa revenim la esentialul discutiei, dupa ce nu am luat Cuprenil din cauza ca imi dadea reactii adverse, am inceput tratament cu Trientine care-l il procuram de la Asociatia Bolnavilor de Wilson din Germania si de la sora mea care locuieste in Anglia si care si ea e bolnava de aceesi Maladie ca si mine, nu le lua ea pt ca sa-mi trimita mie sa am eu. Ea a fost diagnosticata dupa 8 ani cand m-i s-a declansat mie. Am afectari hepatice si neurologice. Intrebarea mea ar fi, printre produsele naturiste pe care le fabricati nu aveti cumva ceva sa-mi foloseasca la eliminarea cuprului din organism, ca un chelator pt ca nu mai este posibil sa-mi fac rost de tratament pt aceasta boala crunta si de murit nu vreau sa mor pt ca am si eu o menire si un scop pe acest pamant daca Dumnezeu mi-a permis sa ma nasc,nu?

    1. Cristescu Bogdan

      Maladia Wilson e o boală foarte greu de trăit cu ea. Ereditară,afecttează sângele, ficatul, inima, creierul … Şi totul de la o intoxicare a corpului cu cupru. Acumularea de cupru după studii, se arată că ar porni de la o anomalie genetică, o structură ADN modificată din naştere.

      Cum a spus Jorjette mai sus, noi nu comercializăm produse fitoterapeutice ci doar vorbim despre cum le poţi administra. Să le faci? Reţetele sunt pe net, trebuie să ştii ce plante te interesează şi care este modalitatea cea mai potrivită să ţi le administrezi. Apoi alegi modalitatea de a le preface, din stare naturala în alta, consultând modalitatea de administrare … fie internă, pe cale bucală, sub formă de infuzie, decoct, macerat, tincturi, uleiuri, vinuri, pulberi, sucuri, siropuri, cidruri, fie externă, comportând diverse particularităţi. Nu ai să faci infuzie cu o pudră de scoarţă de mesteacăn, ci pui bucăţi de scoarţă!

      De ce am spus despre mesteacăn? Pentru el este un copac ce te poate ajuta să trăieşti cu maladia Wilson! Te invit să citeşti despre beneficiile produselor fitoterapeutice din mesteacăn!

      Atenţie, noi nu îţi recomandăm produse cumpărate din farmacii! Dacă doreşti te putem învăţa să ţi le prepari! Dacă nu vrei să le prepari tu, poate te ajută cineva, dar oricum, nu recomandăm nimic cumpărat pentru că acolo produsele se transformă din forma ”pudră din scoarţă de mesteacăn” în ”pudră pe bază de mesteacăn”.

      Iată câteva materiale online:

      https://www.scritub.com/stiinta/chimie/CUPRU42314412.php

      Îţi recomand să cauţi nişte informaţii la o bibliotecă. Sunt cărţi medicinale în care ţi se spune mai pe larg despre mesteacăn. Seva de mesteacăn este un produs se nu poate fi obţinut în laborator dar care face minuni. Se face o gaură în trunchi, se aşează un tub(o bucata de ţeavă de plastic) în gaură, se agaţă o sticlă sau un vas, şi vii a doua zi la locul respectiv după recoltă! Acest proces se face primăvara când copacul începe să tragă seva din pământ.

      Aşteptăm un răspuns de la tine, cu privire la ce decizie ai luat referitor la ce ti-am spus mai sus!

    2. Lili Stancu
      Lili Stancu

      Buna,

      Sunt tot din Cluj si ma confrunt cu aceeasi boala. Te rog daca vrei sa ma contactezi pe adresa de e-mail: stancu_liana_gabriela@yahoo.com, poate impreuna reusim sa facem ceva pentru sanatatea noastra.

  4. Jorjette

    Buna seara.

    Produsele fitoterapeutice sunt permise copiilor peste 12 ani. Problema este că noi nu comercializăm astfel de produse, deci nu vă putem oferi un preț.

    Din punctul meu de vedere, cel mai indicat pentru imunitatea copiilor este un amestec de miere de albine cu propolis sau în fiecare oraș la piață dacă mergeți veți găsi diverse amestecuri preparate de apicultori. Iarăși, un bun imuno-stimulent este și cătina cu miere de albine, care de asemenea poate fi cumpărată de la piață.

    Sănătate!

  5. Alin
    Alin

    Buna, as vrea si eu sa stiu daca capsulele pt. imunitate sunt permise si la copii peste 12 ani si daca sunt permise va rog spunetim si cit costa. va rog un raspuns rapid, VA MULTUMESC!

  6. alex
    alex

    Foarte folositor si bun articolul..

Spune care este gândul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *