Astrologia sau știinţa astrelor datează din cea mai veche Antichitate. În perioada clasică ea cuprindea deja cinci ramuri folosite în a urmări destinul uman: astrologia sferică, astrologia naturală, astrologia judiciară sau genetliacă, astrologia medicală şi astrologia orară. Primele două aparţin astăzi ştiinţelor ortodoxe.
Astrologia clasică și cele cinci ramuri ale sale
- Astrologia sferică nu este altceva decât străbuna astronomiei noastre. Ea analizează mişcarea planetelor, stelelor şi aştrilor rătăcitori.
- Astrologia naturală îşi propune să elucideze influenţa fizică a aştrilor asupra cutremurelor de pământ, mareelor, climei, erupţiilor vulcanice şi timpului. Ea se înrudeşte cu geofizica, meteorologia şi vulcanologia. Astronomii, meteorologii şi vulcanologii nu practică celelalte trei ştiinţe, pentru că ele sunt considerate neverificabile.
- Destul de uitată în zilele noastre, astrologia orară este, într-adevăr, o artă divinatorie pentru destinul uman. Operatorul observă harta cerului chiar atunci când consultantul îi pune întrebări, iar răspunsul său constă într-o interpretare a semnelor pe care ea le indică.
- Astrologia medicală ţine cont mai mult de aspectul cerului natal al individului. Ea este fondată pe aceleaşi principii ca şi astrologia judiciară, dar este mai specializată: permite descoperirea bolilor şi deficienţelor organice.
- Dintre toate astrologiile, cea care a fost cea mai practicată (şi care a dobândit influenţă în mediile intelectuale după al doilea război mondial) este, fără îndoială, astrologia judiciară sau genetliacă. Ea este aceea care a devenit, în Europa, singura recunoscută şi folosită pentru a cerceta destinul uman. Utilizează în comun cu astrologiile orară şi medicală un anumit număr de date, printre care semnele zodiacale.
Astrologia este o știință care urmărește destinul uman
Dar nu ajunge să fii născut sub un anume semn pentru a te supune în mod sigur unui model caracterologic definit. Casele astrologice, planetele, aspectele lor, tranziturile lor au şi ele importanţă şi intervin în determinarea influenţelor care acţionează asupra destinului uman. De aceea, când face un horoscop, astrologul cere consultantului să precizeze, cu exactitate, locul şi data naşterii (cu o aproximaţie de un sfert de oră).
Stabilirea unei teme necesită între altele calcule foarte riguroase şi o cunoaştere perfectă a efeneridelor – tablele astronomice – care dau pentru fiecare zi a anului poziţia astrelor.
Secolul al XVI-lea este vârsta de aur a astrologiei, cel puţin în Europa. Cardan, Crollius, G. Della Porta şi mulţi alţi savanţi, dacă nu toţi, de la Nostradamus la John Dee, fac speculaţii asupra astrelor. Ei consideră că fiinţa omenească este, inextricabil, în relaţie cu Universul prin numeroase corespondenţe şi că există, în mod necesar, o analogie între microcosm (fiinţa umană) şi macrocosm (ansamblul astrelor).
Prin urmare, se postulează că stelele şi planetele au o influenţă asupra destinului. După Paracelsus, există o legătură strânsă şi aproape deterministă între cele şapte organe ale corpului şi cele şapte planete (cele cunoscute atunci).
Doctorul în teologie şi ezoteristul Cornelius Agrippa (1486-1535) explică şi tinde să demonstreze, în cartea sa Despre filozofia ocultă (1510-1533) superioritatea semnelor zodiacului (vezi CASĂ, PLANETĂ, SEMN ASTROLOGIC).
Astrologia Aztecă
Calendarul divinatoriu al vechilor mexicani datează din secolul al III-lea î.e.n. El cuprinde, după Tonalamatl, 260 de zile, respectiv produsul dintre primele 13 numere şi cele 20 de semne utilizate de acest calendar. Acestea sunt: Crocodil, Vânt, Casă, Şopârlă, Şarpe, Moarte, Cerb, Iepure, Apă, Câine, Maimuţă, Iarbă, Salcie, Jaguar, Acvilă, Vultur, Mişcare, Silex, Ploaie, Floare.
Semnele şi numerele se combină pentru a forma: Unu Crocodil, Doi Vânt, Trei Casă etc, apoi Unu Vânt, Doi Casă, Trei Şopârlă etc. Numărul ce precede semnul determină valoarea divinatorie predominantă. Astfel, zilele Trei, Şapte, Zece, Unsprezece, Doisprezece, Treisprezece sunt întotdeauna favorabile: zilele Doi şi Opt sunt, în general, neutre; zilele Patru, Cinci, Şase şi Nouă sunt nefaste; semnul nu are decât o valoare secundară relativă la aspectul caracterologic al nativului. De aceea, se aşteaptă o zi favorabilă pentru (de exemplu) a face copilului o baie rituală.
Deci, oricât de secundar ar fi, semnul influenţează, fără a le determina în întregime, psihologia şi destinul nativului. Dacă un om se naşte la „Unu Jaguar”, de exemplu, e predestinat să devină sclav; dar gândirea aztecă nefiind mecanicistă, i se va da nativului o şansă să evite condiţia sa, sfătuindu-l — în cazul respectiv, bunăoară — să fie prudent. Un „Unu Cerb” e predispus la fericire, pe care o va pierde dacă va fi leneş.
Aşadar, înţeleptul calendar divinatoriu dă simultan diagnosticul şi remediul.
Astrologia chineză
Utilizată de milenii, astrologia prezintă în China anumite caracteristici interesante care i-au adus, după 1970, mulţi adepţi occidentali. Această astrologie are douăsprezece semne, ca şi a noastră, iar ele poartă numele a douăsprezece animale diferite. Nimeni nu poate să spună de ce.
O legendă, mult ulterioară inventării astrologiei chineze, dă explicaţia următoare: Buddha invită de Anul Nou toate animalele din regatul său. Dar din motive necunoscute nu au venit decât douăsprezece, în frunte şobolanul urmat apoi, în ordine, de bou, tigru, iepure (sau pisică), dragon, şarpe, cal, capră, maimuţă, cocoş, câine şi, în fine, de porc. Pentru a le mulţumi, Buddha a hotărât să consacre un an fiecăreia dintre ele şi a decretat că, pe viitor, nou-născutul să fie dotat cu „caracteristicile animalului ce guvernează anul în care s-a născut” (Neil Somerville).
Astfel, nativii din anul Câinelui se aseamănă prin fidelitatea manifestată în prietenie şi în dragoste. Alţi parametri influenţează aceste caracteristici: este vorba, între altele, de cinci elemente tradiţionale ale gândirii chineze, în vreme ce tradiţia occidentală (cum se ştie) numără patru (Apă, Foc, Pământ, Aer), cea din Extremul Orient comportă cinci: Metal, Apă, Lemn, Foc, Pământ. După an va fi deci Tigru de Apă sau Bou de Metal.
Dacă, băiat sau fată, sunteţi născut, de exemplu, între 31 ianuarie 1976 şi 17 februarie 1977, sunteţi un Dragon, dar —precizare suplimentară – sunteţi un Dragon de Foc, ca toţi oamenii născuţi în 1916. Or, Dragonul de Foc are reputaţia de ambiţios, conştiincios, sincer, voluntar; îi plac artele şi literatura etc.
Astrologia hindusă
Astrologia hindusă este aşa de diferită de a noastră? Ea a dezvoltat, cu siguranţă, practici care îi aparţin numai ei. Astfel, tema hindusă se prezintă ca o schemă pătrată, puţin comod de utilizat; semnele ei, în număr de douăsprezece, se succed invers faţă de astrologia europeană; s-a recurs la ele, mai ales, pentru a determina condiţiile unei reîncarnări ulterioare. Când hinduşii vor să facă un horoscop, ei se bazează pe o lucrare esenţială: Bahajjâtaka.
Astrologia hindusă se află, totuşi, la originea astrologiei noastre, fiindcă ea a dat naştere astrologiei caldeene, mai mult sau mai puţin denaturată de marele geniu grec, care a raţionalizat-o, în parte. Din filiaţie în filiaţie, ea a trecut la arabi înainte de a ajunge la noi.
Dacă cele douăsprezece semne spuse invers sunt aceleaşi ca şi ale noastre, planetele, cu toate că au aceeaşi putere, diferă prin neluarea în considerare a lui Uranus, Neptun şi Pluton, ca şi prin utilizarea Capului şi Cozii Dragonului, care sunt considerate aici planete „întunecoase”. Cele douăsprezece Case se suprapun aproximativ cu cele cunoscute în Occident.
Datorăm lui P.E.A. Gillet (Manual de astrologie hindusă, Editions Cahiers astrologiques, 1953; reeditată în 1987) faptul de a fi clarificat, simplificându-l, modelul matematic care stă la baza astrologiei hinduse.
Horoscopul şi astrologia
Nimic nu permite, pe plan ştiinţific, să punem la îndoială astrologia doar pentru ca „tămâietorii ei o prezintă ca un simplu suport de prezicere sau ca un sistem simbolic independent de orice ştiinţă experimentală. Astrologia, pretinzând că spune adevărul despre fiinţe, e totuşi lesne – când ea devine prea simplistă – să-i găseşti hibe, chiar să-i întinzi capcane, cum a făcut, bunăoară, în 1968, Michel Gauquelin, uzând de o abilă mistificare. Şi demersul acestuia este cu atât mai interesant, cu cât nu-l putem bănui de a fi un duşman declarat al astrologiei.
El a publicat, într-un magazin specializat în preziceri, un anunţ promiţând un horoscop „ultrapersonal” celui care îl va cere. A primit 150 de scrisori. Acestor solicitanţi le-a trimis gratis acelaşi horoscop multiplicat în tot atâtea exemplare. Horoscopul, provenit de la Astroflash, ordinatorul astrologic bine cunoscut, fusese realizat după data, ora şi locul de naştere ale unui criminal celebru, doctorul Petiot, despre care s-a vorbit mult la Eliberare.
Se ştie că Astroflash pretinde că pune în lumină personalitatea cea mai intimă a fiecăruia dintre noi. Şi ce spunea horoscopul cu pricina? El îl definea pe fericitul nativ ca „o fiinţă venusiană […], scăldată într-o sensibilitate oceanică în difuziune infinită, fremătând de o dragoste universală…”
Fireşte, Michel Gauquelin ştersese locul şi data de naştere corespunzătoare acestui horoscop. Expedierea fiind gratuită, el a adăugat o fişă de control în care beneficiarul urma să declare dacă se regăseşte sau nu în horoscopul care îi era adresat cu atâta amabilitate. El a primit mai multe zeci de răspunsuri nu numai afirmative, dar şi entuziaste.
Presa feminină abundă în horoscoape privitoare doar la semnele zodiacului, şi totuşi, mulţi oameni se recunosc în ele şi îşi încredinţează lor destinul. Să faci un horoscop este un lucru serios, care cere de la astrolog multă precizie în calculele sale şi caracteristici pe care numai consultantul (sau unul dintre apropiaţii săi) poate să i le dea: data, ora, locul naşterii pentru început. Dar nu numai semnul trebuie luat în considerare, ci şi planetele şi casele. Din combinarea şi sinergia lor rezultă un horoscop corect.
Lasă un răspuns