Doamne Iisuse Hristoase

3 comentarii la Doamne Iisuse Hristoase

Autor: Anițoiu Ana-Maria
Doamne Iisuse Hristoase,
Pentru că aşa te-au numit ei, străbunii… Nu ştiu cât timp a trecut de când încerc să stabilesc o limită matematică a celor doi irişi care mă străpung din oglindă. Este, cu siguranţă, unul dintre acele cazuri exceptate, a cărui formulă nu a descoperit-o nimeni, încă. Mi se pare, totuşi, că dacă adun speranţa cu raportul dintre raţiune şi simţire şi apoi ridic la pătrat, limita mea va tinde către absolut. Şi absolutul, eşti Tu !

M-am îmbolnăvit, Tată ! Am pierdut ! Toată bucuria simplă de copil cu care m-ai trimis să-mi cumpăr un bilet la teatru, am schimbat-o în monede grele cu simbolul realităţii inscripţionat. Şi nu au valoare, Tată !

Priveşte-ne cum fumăm cenuşa valorilor care au fost, amestecată cu indolenţa şi ignoranţa ce se cultivă astăzi pe toate tipurile de sol. Abia dacă mai e rocă de care să nu se agaţe. Priveşte, doar, Părinte ! Şi varsă încă o lacrimă pentru noi !

E dureros să vezi cum ne întoarcem acasă cu hainele murdare, fără să ne pese de mâinile tale ? Sau suntem, copii, Tată, şi de aceea îţi faci durerea uitată ?

Cum te-am trădat, cum te-am sfidat şi te-am uitat, te-am măsurat, te-am calculat, Părinte ! E amuzantă naivitatea cu care am făcut toate acestea… gândindu-mă la ele mă apucă un hohot de râs, asociat mai degrabă unui acces de schizofrenie, pentru că m-am încăpăţânat să te cuprind în spaţii închise şi am crezut în reuşita mea.

Redă-ne, Doamne, vederea… căci de prea multă vreme punctul remotum întovărăşeşte punctul proxim. Se nasc balauri, Tată ! Privim Creaţia deformată, în unghiuri ascuţite, flămândă, uitată în locuri părăsite.
Suntem mici, atât de mici şi avem pretenţii uriaşe, care termină prin a ne zdrobi şi a ne mătura din timp, din spaţiu, iar la sfârşit, abia de am fost o umbră…

Iartă-mă, Tată, iartă-mă că am greşit, iartă-mă că îţi cer iertare ca să greşesc din nou !
Poate cândva, un fir de colb,
Ana-Maria

De Jorjette C

Încearcă să trăiască o viață simplă și liniștită întrun sat de munte din Apuseni, Vidra, AR. De asemenea, incearca sa administreze Blogul Lui Jorjette in timpul liber. In rest, se bucura de gradina si de frumoasa viata la tara.

3 comentarii

  1. Atentie la ton, razbate o agresivitate impotriva unei tipologi. Iisus nu a predicat niciodata impartirea oamenilor in buni si rai El doar a intins o mana cui vrea sa o apuce. Sau ma insel?
    Nota 7.

Spune gândul tău...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *