Eu ca bărbat mă încadrez foarte puţin în ideea articolului, dar femeile poate sunt mai interesate căci menstruaţia este foarte legată de cele ce urmează. Sângerarea în timpul menstruaţiei este un ciclu prin care orice femeie trece, dar există cazuri în care această sângerare în timpul menstruației este abundentă. Educaţia cu siguranţă le oferă femeilor diferite alternative de a lucra contra acestei reacţii. Jorjette de exemplu cumpără de la farmacie vitamina K pentru a grăbi cuagularea sângelui. Există şi alte alternative pe lângă vitamina K, Clorocalcin şi tinctura de creţişoară, nu ştiu altele.
Pus în situaţia de a asista la o astfel de perioadă când sângerarea a depăşit cu mult termenul menstruaţiei, m-am decis să aflu exact ce se întâmplă. Într-adevăr această sângerare este cauzată de lipsa unor vitamine în organism şi excesul altora, cumulate întro dereglare hormonală. Mai exact este vorba despre nivelul scăzut de vitamina K şi nivelul crescut de vitamina A şi vitamina E, fapt ce inhibă unii hormoni. Studiile au arătat că persoanele cu excess de vitamina A şi vitamina E au un timp ridicat de cuagulare a sângelui.
Ce se întâmplă defapt cu vitamina K în organism?
Dozele mari de vitamina A şi vitamina E obstrucționează vitamina K. Există un echilibru, iar când el este depăşit, excesul de vitamina A împiedică absorbţia de vitamina K, ori excesul de vitamina E poate inhiba enzimele carbohidroase dependente de vitamina K. S-au găsit persoane care iau anumite medicamente, zilnic, ce conţin cu peste 1000 de unităţi de vitamina E şi care acuzau hemoragii.
De asemenea studii făcute pe oameni cu un nivel normal de cuagulare, au arătat că o suplimentare cu 1000 de unităţi de vitamina E pentru 12 săptămâni, scade nivelul unor proteine dependente de vitamina K (mai multe informaţii despre vitamina K găsiţi aici, sursa este în limba engleză).
Timpul de cuagulare a sângelui influențat de nivelul vitaminelor A și E din sânge
Se poate ajunge la aşa ceva din cauza alimentaţiei dar şi din cauza medicamentelor. Studiaţi cu atenţie medicamentele ce le luaţi şi eventual întrebaţi un medic despre conţinutul de vitamina A şi vitamina E, dacă este sau nu este în normalitate. Dacă este vorba despre alimentaţie, aici vă ofer o listă cu produse ce conţin vitamina A şi vitamina E.
O dietă echilibrată vă va echilibra nivelul hormonal și de vitaminizare, dar eliminarea alimentelor care conțin vitamina A sau E nu este o soluție! Din această cauză este bine să consultați un dietician pe baza analizelor de sânge concludente.
Vitamina A se găseşte sub două forme (retinol – în alimente de origine animală – sau caroten – atât în alimente de origine animală cât şi cele vegetale). Este o vitamină foarte des întâlnită în alimente, de aceea dacă există gusturi pe anumite produse este posibil să se ajungă la un excess, dacă alimentaţia nu este echilibrată şi diversificată ci persoana în cauză “are mofturi” sau nu cunoaşte şi nu consumă prea multe produse.
Vitamina A poate fi găsită în următoarele produse: morcovi, cartofi dulci, ceapă, usturoi, roşii, dovleac, frunze de spanac, piersici, caise, banane, portocale, ananas, coacăze, zmeură, lămâie, mango, grapefruit, castane, pepene galben, cereale, napi, precum şi in uleiuri vegetale şi gălbenuşul de ou.
Vitamina E este specializată cu întărirea sistemului imunitar, dar când vine vorba de excess trebuie avut grijă la cantitate şi nu la a orienta atenţia către eliminare. Este un necesar vital pentru organism,vitamina găsindu-se în 8 forme (numiţi tocoferoli) cel mai important sau cel mai puternic pentru organism fiind Alfa-tocoferolul, după care se şi stabileşte nivelul de normalitate de vitamina E prezent în organism.
Alimente în care se găseşte Vitamina E sunt: uleiuri vegetale (floarea-soarelui, porumb, soia şi măsline, obţinute prin presare la rece nu prin rafinare – rafinarea distruge tocoferolul, la fel se întâmplă cu produsele pasteurizate, cum ar fi laptele), cereale integrale îmbogăţite, alune de pădure, nuci, kiwi, avocado, banane, mere, mure, măceşe, fistic, migdale, peşte, afine, piersici, prune, ardei, roşii, ouă, făină şi fegume frunzoase verzi.
Concluzia este …
În final, după toată cercetarea mea, am reţinut că noi consumăm în excess anumite produse (cum ar fi morcovii) şi din această cauză (plus dereglarea hormonala) Jorjette a dobândit un dezechilibru şi deci o sângerare în timpul menstruaţiei, mai de lungă durată. O altă idee ar fi aceea că deşi ia doză mare de vitamina K (fiole de la farmacie) sângerarea nu se opreşte decât pentru puţin timp, căci ceea ce am omis este prezenta vitaminelor care împiedică organismul să asimileze vitamina K pe care probabil o elimină în câteva ore.
Să vedem ce rezultate obţinem după ce am învăţat asta! Sper ca şi voi să obţineţi rezultate bune, şi să vă schimbaţi atitudinea faţă de ceea ce mâncaţi şi să diversificaţi hrana trecând peste gusturi şi obsesii!
Lasă un răspuns