Intenţia nu-mi era de a demonstra ceva ci poate mai degrabă de a prezenta nişte fapte concrete, nişte adevăruri pe care presupun că le acceptă toată lumea. Informaţiile puse cap la cap, precum un puzzle, crează un tablou, poate unul altfel pentru unii dintre noi, care, privesc o identitate, un amănunt prin prisma unei firimituri, o piesă sau câteva, din întregul tablou de puzzle.

Magia este sau nu adevarata?

Despre magie se ştiu multe şi asta m-a fascinat – faptul că originea termenului este pierdută în negura timpului. Am zis să încep din zilele noastre, şi astfel un DEX (sau mai multe) ne sugerează informaţii utile despre ce vrem să ştim! 5 variante mai jos cu ce înseamnă magia:

definitie magie

Să nu denaturăm informaţia existentă dar hai să ne folosim de ea. Primele trei definiţii aproape că ne spun direct „este o vrăjeală, nu există aşa ceva, poate doar în imaginaţia unora, dar notăm cuvântul în DEX”. Nu-i nici o problemă, nu este magia primul lucru care „există”, despre care se vorbeşte, dar totuşi nu se poate încadra cu o formulă sau ceva ştiinţific.

M-au pus pe gânduri toate definiţiile astea. Din ambele reiese că este acceptat, că este considerat ceva practicat, prin care este afectată realitatea materială, într-un mod neexplicabil, numit aici „miracol”. Stai! Chiar recunosc că există magia!

Deci, ceva ce nu poate fi explicat, practic care nu există, dar, totuşi ceva care dacă „rulează” sau dacă „acţionează” şi modifică realitatea, exact ca un miracol, se numeşte acest fenomen ce acţionează, magie!?

Tot definiţiile vorbesc despre orientarea magiei! Chiar dacă nu sunt deacord, parte care mie mi se pare foarte nostimă, unii spun că magie este atunci când invoci forţe supranaturale. Ok! Deci, dacă susţii că invoci ceva, deci acel ceva există în mintea ta, măcar ca un gând, chiar dacă nu ştii cum să-l dovedeşti!

A doua definiţie este poate cea mai specială. Ea ne spune de unde putem să „luăm” magia! Chiar dacă unii caută, iar alţii spun că totul ţine de noi, există se pare o „zonă propice” pentru manifestarea magiei sau cum spune dicţionarul „folosirea forţelor supranaturale”. Arta ar fi una şi natura ar fi a doua. Culmea cele două sunt defapt cele mai mistice fenomene parte din viaţa de zi cu zi a noastră, a oamenilor. Legat de artă, chiar se spune că artistul este un „nebun”, un neînţeles, un artist ce are o lume a lui, etc; natura, fiind un mister continuu. Dacă din natură s-a dovedit şi s-a tot dovedit, cercetătorii încă ne caută originile umanităţii în moluşte, viermi şi bacterii prin laboratoare, paradoxal, lipsite de orice calitate a naturii pe care ei o cercetează. Aşadar, magia se trage din principalele subiecte „ce nu pot fi stăpânite 100% de om”!

După părerea mea, negarea magiei este o frustrare a omului. Noi negând, defapt ne asigurăm că avem ceva de descoperit pe viitor. Multe au fost negate într-un prezent şi au fost acceptate într-un viitor! Magia, pentru simplul fapt că se vorbeşte de ea în DEX şi nu numai, înseamnă că ceva există nu? Poate chiar totul!

Share the Love!

9 comentarii la „Magia este sau nu adevărată?”

  1. Iasmina
    Iasmina

    In timpul trecut exista magia, acum magia este iubirea si ea nu exista pentru unii, deoarece e o lume plina de ura

  2. AkPmagic
    AkPmagic

    Toti cred ca sunt nebuna ca eu cred in magie si fiinte supranaturale ele exista dar noi suntem prea orbi sa le vedem

    1. Bogdan Cristescu

      Ignoranta este cel mai mare dusman al ochilor mintii. Cu ochii mintii poti vedea ceea ce nu se poate vedea. Cum pot unii sa spuna ca nu exista magie cand natura face trucuri magice nonstop. Nu este vorba despre magia ce ne-a fost indusa prin canalele tv si alte tipuri de educare media. Magia exista, dar sub alta forma, mult mai evoluata si mult mai … accesibila :)

      Andreea, vezi shamansimul si wicca, doua mari culturi ce s-au ocupat cu magia, cu comunicarea cu spiritele, mult inainte de a se naste doctrina crestina!

  3. Lavy
    Lavy

    Eu nu stiu ce sa cred acu anii mi-am dorit ceva pe invers si s-a intamplat si de atunci se tot intampla…insa eu nu imi pot explica cum…

  4. Conteaza
    Conteaza

    Stiti care e problema ? Unii cred alti nu cred dar defapt faptul ca traim ca facem ce facem asta est o magie adevarata! Poate in vremurile vechi a existat plante vindecatoare si tot felul de chestii! Acum acesea se numesc stiinta! FIlmele Harry Potter si altele sunt regizate iar toti de acolo ati vazut filmu si ati crezut ca aceea magie exista insa accea nu este e adevarata! sunt doar efecte de calculator! Sper ca va fost de ajutor sa intelegeti ce e cu magia comentariul meu! ceaooo

  5. D3pek
    D3pek

    De ce sa nu existe magie???
    Odata imi ziceam in gand sa se aprinda lumina la baie si am indreptat mana spre ea si a mers!!! deci sa nu crezi ca magia nu exista

  6. Eu_pseudonim
    Eu_pseudonim

    „Sunt doua feluri de a-ti trai viata: Unul: De a crede ca nu exista miracole; Altul: De a crede ca totul este un miracol.”

    (Albert Einstein)

    Ce plictisitoare e viata atunci cand indeplinesti primul mod, si ce frumoasa si plina de succes este cand il traiesti pe al doilea.

Spune care este gândul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *