Noroc cu formularul de sugestii. Am primit chiar azi un email de la un vizitator în care ne spune despre Inelul Luxor, citez:
Inelul Luxor al Catalinei Mustata – un alt truc cu vedeta inclusă pentru a nauci mintile oamenilor. Trist!
Pentru că nu rezist în faţa unei asemenea poveşti, un posibil artefact mistic, un inel sacru cu puteri, după câteva cercetări, iată şi concluziile.
Reclama are darul de a ne provoca oarecum să achiziţionam acest inel. Ea este mai mult o strictă orientare către profit şi mai puţin către a împărtăşi un adevăr extraordinar. Deşi pare adevarat, ceea ce face Cătălina Mustaţă este doar un truc de marketing. Informaţiile ei nu vindeca ci mai degrabă te fac să cumperi. Ea, vorbind de puterile acestui inel, pune accent strict pe capacitatea lui de a furniza bani. Dacă ai citit articolul în care vorbeam despre diferenţa dintre a face bani şi a câştiga bani, înţelegi că la mijloc nu stă nici un destin pe care tu poţi să îl controlezi.
Ceea ce m-a “frapat”, ca şi pe ea de altfel când a auzit de acest inel, este faptul că inelul poartă ceva vechi, ceva de la egipteni. Scuză-mi impertinenţa dar capitalismul nu era pe vremea aceea. Succesul în afaceri, succesul la servici, succesul la bani, pe atunci nu era o chestie la care adera oricine. Să afirmi că acest inel te ajută să fii prosper în viaţa ta este ca şi cum ai lansa o confirmare în oameni cum că există într-adevăr o minune prin care ei pot atinge uşor idealurile. Ceea ce chiar dacă ar exista, nu poate fi cumpărat cu 80 de RON, cum am găsit la dânsa pe site (care acum este inchis definitiv).
Un alt moment straniu a fost acela când am cercetat “puterea inelului”. Se pare că magnifica putere protectoare stă în misticul desen de pe inelul Luxor, un patern fără origini cunoscute, dar suficient de vechi, cam de pe vremea faraonilor egipteni.
Inelul Luxor original era făcut din gresie neagră, si căutând pe net, am dat de multe site-uri care vând replici ale acestui inel dar niciunul nu este confecţionat din gresie neagră sau măcar din alt material în afară de metale preţioase sau semipreţioase (aur, argint sau alte aliaje).
Dacă ar fi să bag de seamă bine, cred că totul este o afacere, o nouă oportunitate de a avea câştig mare pe termen scurt fără o investiţie prea mare (achiziţionarea câtorva inele, un site unde să le promovezi şi puţină reclamă).
Faraonii ce purtau inelul Luxor, de aveau protecţie şi noroc, nu se datora acest fapt materialul inelului, dar, acum, cei care comercializează aceste replici, pun accent pe materialul inelului, şi dacă nu o fac direct, o fac indirect prin preţul ridicat.
Cred că există o putere legată de acest inel! De fapt nu de inel, ci de paternul desenului de pe inelul Luxor. Cred că la fel de bine acest patern poate fi aplicat pe un inel din lemn, din piatra preţioasă sau semipreţioasă sau chiar cristal. Puterea se amplifică prin noi, deci metalul aici pierde teren pentru că nu este un bun înmagazinator de energie, pozitivă sau negativă, precum este de exemplu cristalul.
Rămâne un mister acest inel până când îţi confecţionezi tu unul, gravezi paternul pe el şi îl porţi. Poţi să uiţi de ideea de a-l cumpăra. Orice este nou în ochii tăi, priveşte-l, observă, simte, iar dacă nu îţi faci tu unul cu mâna ta vei fi un cumpărător şi vei satisface dorinţa altuia, sau măcar vei contribui cu ceva cash la împlinirea ei!
Iată o poză cu inelul Luxor original
În imaginea de mai jos am reprodus “perfect” paternul inelului atlantis (Luxor). Începe cu un triunghi, urmat de 3 pătrate, apoi 3 dreptunghiuri, apoi iar 3 pătrate, în final un alt triunghi. Din câte observ în imaginea originală, pătratele sunt fixate la jumătatea diamedrului cercului, ceea ce presupune ca dreptunghiurile să aibe o dimensiune mai mare (mai lungi).
Dacă profeţia acestor inele este adevărată, o bună parte stă în matricea paternului, iar desenul nu este o întâmplare cum nimic în jurul nostru nu este o întâmplare.
Pentru a avea experienta proprie, am confectionat inelul Luxor din lemn de alun. L-am purtat o buna perioada, si schimbarile nu au incetat sa apara in viata noastra!
Lasă un răspuns